REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
17.9° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului fraților Tate

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului fraților Tate

A.F. 26 aprilie 2024 | 18:18 456

Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecătorul de cameră preliminară constatând legalitatea rechizitoriului şi respingând mai multe cereri şi excepţii formulate de cei doi fraţi. Încheierea de vineri a fost contestată de fraţii Tate, au transmis reprezentanţii acestora.

Tribunalul Bucuresti a dispus inceperea procesului fratilor Tatefraţii Andrew şi Tristan Tate

În încheierea dată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti se arată că, în baza art. 345 alin.1 C. proc. pen., instanţa respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana-Manuela şi Radu Alexandra-Luana, informează news.ro.

„În baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1305/D/P/2022 din data de 15.06.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Structura Centrală, Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: - Tate III Emory Andrew, (date) pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 C.pen., trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 182 lit. a şi c C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. – patru acte materiale şi viol, în formă continuată – două acte materiale, prev. de art. 218 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen. - Tate Tristan, (date) pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1, 3 și 6 C.pen, trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 182 lit. a și c C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. - trei acte materiale şi instigare la lovire sau alte violenţe, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin.1 C.pen. - Naghel Georgiana-Manuela, (date) pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 C.pen., trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 182 lit. a şi c C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. - şase acte materiale, acces ilegal la sistem informatic, prev. de art. 360 alin. 1 şi 3 C.pen., alterarea integrităţii datelor informatice, prev. de art. 362 C.pen şi lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 1 C.pen, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 C.pen. - Radu Alexandra-Luana, (date) pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 C.pen. şi trafic de persoane, în formă continuată –prev. de art. 210 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 182 lit. a şi c C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. - cinci acte materiale, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii în cauză”, scrie în documentul publicat, vineri, pe portalul instanţelor de judecată.

Decizia poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

Avocații fraţilor Tate au contestat decizia

„Încheierea dată de judecătorul de cameră preliminară nu are bază legală şi motiv. Am depus un apel întrucât considerăm încheierea ilegală”, a afirmat Eugen Vidineac, avocatul principal al fraţilor Tate.

Un alt avocat al acestora, Ioan Gliga, a declarat: ”Ne reafirmăm încrederea în corectitudinea argumentelor pe care le-am prezentat în timpul audieri în camera preliminară şi în memorandumul privind legalitatea investigaţiei criminale. Deşi acestea nu au primit atenţia necesară în audierea preliminară, suntem încrezători că judecătorii Curţii de Apel ne vor susţine”.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate au fost trimişi în judecată, în iunie 2023, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată.

Tribunalul București a constatat legalitatea rechizitoriului DIICOT

Procurorii DIICOT au finalizat ancheta şi au dispus trimiterea în judecată a lui Andrew Tate, a fratelui acestuia, Tristan Tate, precum şi a celor două presupuse complice ale celor doi. Dosarul în care cei patru vor fi judecaţi, la Tribunalul Bucureşti, vizează infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuat, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, instigare la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe. Dintre cele şapte femei care au calitatea de persoană vătămată în cadrul anchetei, trei s-au constituit părţi civile în dosarul trimis spre judecare.

”Prin rechizitoriul din data de 15.06.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată (în stare de arest la domiciliu) a 4 inculpaţi, două persoane cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi doi cetăţeni români, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată (faţă de fiecare inculpat în parte au fost reţinute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale şi, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, instigare la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe. În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2021, cei patru inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane”, informa DIICOT.

Pe parcursul urmăririi penale, procurorii au identificat şapte femei care ”au fost supuse la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor”.

”Dintre cele 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat, trei s-au constituit parte civilă în procesul penal”, preciza DIICOT.

În ceea ce priveşte acuzaţia de viol, procurorii notau că, în luna martie 2022, o femeie a fost constrânsă de unul dintre inculpaţi, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale - două acte materiale, conform documentelor din dosar.

”Referitor la infracţiunile de acces ilegal la sistem informatic şi alterarea integrităţii datelor informatice s-a reţinut că, în luna octombrie 2021, unul dintre inculpaţi a accesat fără drept sistemul informatic aparţinând uneia dintre persoanele vătămate şi a postat pe contul de socializare aparţinând acesteia materialele pe care le-a obţinut în această modalitate, care o înfăţişau pe aceasta în ipostaze compromiţătoare”, transmiteau anchetatorii.

Acuzaţiile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe fac referire la faptul că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul ”pedepsirii” uneia dintre victime, care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre inculpaţi, un alt inculpat a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

”Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile (indisponibilizate şi sechestrate): 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov, 15 autoturisme de lux, 14 ceasuri de lux, 2 lingouri şi o medalie, părţile sociale deţinute în cadrul a 4 societăţi comerciale, sumelor de 86.580 lei, 52.650 euro, 17.430 USD şi 10.370 lire sterline şi sumei de 21.080508 BTC, existentă în portofele de criptomonedă (aproximativ 384.904,789 USD), precum şi obligarea inculpaţilor la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 300.000 lei. De asemenea, prin actul de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea infracţiunilor de spălare a banilor, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor, trafic de minori şi trafic de persoane”, mai arăta DIICOT, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212