REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Tudor Gheorghe le face praf pe cântărețele din showbiz: „Cântă de parcă au poliomielită“

Tudor Gheorghe le face praf pe cântărețele din showbiz: „Cântă de parcă au poliomielită“

Replica API 25 martie 2022 | 00:00 624

Tudor Gheorghe, dezlănțuit, sincer și savuros, într-un podcast în care a spus lucrurilor pe nume. Cu o carieră de titan în spate, pe scenele românești și internaționale, maestrul a făcut mărturisiri emoționante, dar a avut și remarci acide legate de fenomenul muzical autohton.

Tudor Gheorghe, foto: Captură Youtube

Pedant, galant, cu reguli de la care nu se abate atunci când vine vorba despre spectacolele sale, Tudor Gheorghe a făcut o radiografie a colegilor de breaslă, care abordează diverse genuri muzicale. Invitat în prima ediție a podcastului “Altceva cu Adrian Artene”, realizat de jurnalistul Adrian Artene, maestrul a jonglat ba cu ironii, ba cu laude la adresa cântăreților de manele. Ba chiar a avut și câteva remarci hazardate, spunând că "fetițele astea care cântă acum se mâțâie parcă sunt bolnave de poliomielită".

Tudor Gheorghe: "Nu-s făcut pentru distracție. Nici nu știu ce să cânt la o nuntă"

“Nu detest, Doamne ferește! Sunt invidios, într-un fel, pe toți prietenii mei cântăreți care se duc la nuntă, din asta trăiesc, treaba lor și bine fac. Nu știu… Eu sunt făcut să mă duc în cabină, să mă dezbrac de țoalele civile, să mă îmbrac elegant, să apar în lumina reflectoarelor, în fața unui public care așteaptă de la mine ceva.

Nu-s făcut pentru distracție. Nici nu știu ce să cânt la o nuntă, deși am făcut patru spectacole de folclor… Îi fac zob pe maneliști, îți dai seama? Am făcut un spectacol cu «Mahalaua Mon Amour», care este splendoarea de pe lume”, a spus artistul în podcast, citat de Cancan.ro.

Tudor Gheorghe recunoaște, în podcastul care va fi online sâmbătă, că e iritat de muzica modernă, dar mai ales de solistele despre care crede că nu au nici o legătură cu un act artistic valoros. “Nu, nu am nimic cu ei (n.r. maneliștii), îmi sunt dragi, pe cuvânt. Din punct de vedere muzical sunt admirabili. Sigur, e același cântec, același ritm și ei se prostesc. Acolo trebuie și altceva, nu numai simț muzical, mai trebuie ceva în plus.

Așa cum mă irită la ora actuală toată muzica asta, care am impresia că e același cântec. Nu pot să-mi dau seama care este diferența. Fetițele astea care cântă acum se mâțâie parcă sunt bolnave de poliomielită”, a mai spus Tudor Gheorghe. Solistul a rămas văduv pe 26 ianuarie 2021, când iubita lui soție, Georgeta Luchian Tudor, a decedat, răpusă de Covid.

Poliomielita sau paralizia infantilă este o boală virală, infecțioasă, produsă de virusul poliomielitic. Ultimul caz de poliomielită a fost înregistrat în România în anul 1992.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si tu canti parca rage un magar !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212