REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Turcan: În cazul familiei monoparentale, nu e necesară declaraţia celuilalt părinte pentru solicitarea zilelor libere

Turcan: În cazul familiei monoparentale, nu e necesară declaraţia celuilalt părinte pentru solicitarea zilelor libere

Replica API 18 februarie 2021 | 23:37 1391

Solicitarea dreptului la zile libere pentru supravegherea copiilor sau la majorarea salarială, în cazul familiilor monoparentale, nu va mai avea nevoie de declaraţia celuilalt părinte, a anunţat marţi, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

"Acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice se aplică neunitar în cazul familiilor monoparentale. Practic, unii angajatori acordau zile libere sau majorare salarială, iar alţii nu. Am transmis colegilor din Parlament câteva amendamente prin care să clarificăm o serie de aspecte şi să asigurăm aplicarea unitară a reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu afectăm sănătatea copiilor şi siguranţa acestora în lipsa părinţilor care să-i supravegheze în zilele în care cursurile se ţin online. Astăzi (marţi, 16 februarie 2021, n.r.), Comisia a adoptat propunerile de modificare solicitate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale astfel: în cazul familiei monoparentale, nu este necesară declaraţia celuilalt părinte pentru solicitarea dreptului la zile libere sau la majorarea salarială (...)", a precizat Turcan, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice, aceştia vor putea solicita acordarea de zile libere, cu acceptul angajatorului. "Dacă părintele nu solicită acordarea zilelor libere, atunci acesta beneficiază de majorarea salarială de 75%. În situaţia în care aceste drepturi s-au acordat, sumele plătite nu constituie debite şi nu se recuperează", a subliniat Raluca Turcan.

Comisia de Muncă a adoptat, marţi, o serie de amendamente transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), pentru a modifica şi completa OUG nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis AGERPRES, având în vedere modificările propuse de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea cursurilor, reglementarea a fost adaptată astfel încât numărul zilelor libere care se acordă sau numărul de zile aferente majorării salariale se va stabili în funcţie de perioada prevăzută de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă sau de decizia conducerii unităţilor/instituţiilor de învăţământ în cazul în care limitarea sau suspendarea activităţilor didactice se stabileşte ca urmare a apariţiei cazurilor de îmbolnăvire în unitatea de învăţământ/de educaţie timpurie antepreşcolară.

"Dacă limitarea sau suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor este stabilită prin decizia conducerii unităţilor sau instituţiilor de învăţământ, aceasta trebuie comunicată părinţilor în maximum 24 ore de la emitere, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare, pentru ca părinţii să o poată depune, în copie, la angajator, în vederea solicitării zilelor libere sau a majorării salariale", notează sursa citată.

În noiembrie 2020, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat autorităţilor modificări legale urgente, pentru ca şi părinţii din familii monoparentale să beneficieze de zile libere pentru supravegherea copiilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fa-i proasto! Pai monoparental inseamna un singur parinte ,mama sau tata,unul nu mai exista ca de-aia e monoparental! E de la sine inteles ca nu mai trebuie declaratia celuilalt! Tu iti dai seama ce spui pe gaura gurii?
0
0
Pai daca este familie MONOPARENTALA si la tata este liniuta voi ganditi camd vorbiti???Ce declaratie de la dl LINiUTA?
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272