REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Turcan: Primarii aleşi să evalueze necesarul de echipamente şi resurse pentru procesul educaţional

Turcan: Primarii aleşi să evalueze necesarul de echipamente şi resurse pentru procesul educaţional

Replica API 2 octombrie 2020 | 00:00 1244

Vicepremierul Raluca Turcan a solicitat primarilor aleşi să facă o evaluare privind asigurarea echipamentelor şi a resurselor necesare pentru desfăşurarea procesului educaţional în condiţii de siguranţă.

Raluca Turcan

"Solicit tuturor primarilor aleşi să facă o evaluare responsabilă şi serioasă legată de asigurarea echipamentelor şi resurselor necesare desfăşurării procesului educaţional în condiţii de siguranţă. Investiţiile în infrastructura educaţională sunt prioritare în toate comunităţile", a scris Turcan, joi, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Ea a amintit că Guvernul a alocat 175 de milioane de euro din fonduri europene pentru achiziţia de tablete, dezinfectanţi, măşti şi containere ecologice acolo unde nu există apă curentă sau toalete în şcoli.

"Este un buget consistent, care poate acoperi o mare parte dintre nevoile actuale ale şcolilor şi poate asigura condiţii bune pentru copii. Educaţia nu are culoare politică. Îi îndemn pe toţi primarii aleşi să se asigure că, în comunitatea lor, cerinţele unei educaţii în siguranţă sunt îndeplinite. Ministerul Fondurilor Europene va deconta sumele cheltuite în acest scop", a susţinut Raluca Turcan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Doamna ca unele scoli nici macar nu au avut bani de dezinfectanti ,stiai asta.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272