rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 13 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Uciderea misterioasă a unui georgian la Berlin: Rusia a negat implicarea, Germania a expulzat doi ruşi

Dmitri Peskov

Rusia a respins categoric miercuri implicarea statului rus în misterioasa ucidere a unui cetăţean georgian la Berlin pe fondul amplificării speculaţiilor, în timp ce Germania a expulzat doi ruşi care lucrează la ambasada Rusiei la Berlin, informează DPA.

"Ce legătură are aceasta cu autorităţile ruse? Sunt presupuneri fără absolut nicio bază", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov în comentarii difuzate de agenţia de presă rusă Interfax.

"Acest subiect este cumva exaltat de media germane, dar nu înseamnă că acesta este cazul", a mai spus Peskov.

Website-ul german de ştiri Spiegel Online a anunţat la începutul acestei săptămâni că anchetatorii suspectează implicarea statului rus în uciderea bărbatului de 40 de ani, un etnic cecen cu cetăţenie georgiană.

Victima a fost împuşcată mortal în spate pe 23 august într-un mic parc din cartierul central berlinez Moabit. Ucigaşul s-a apropiat pe o bicicletă şi a ţintit spatele şi capul victimei.

Un suspect, implicat de asemenea în uciderea unui om de afaceri rus în 2013, a fost reţinut.

Bărbatul georgian ar fi luptat împotriva Rusiei de partea cecenilor musulmani la începutul anilor 2000, potrivit Centrului georgian de monitorizare şi educaţie în drepturile omului.

Germania a expulzat doi ruşi care lucrează la ambasada Rusiei la Berlin după ce procurorii federali au preluat cazul cetăţeanului georgian ucis în august la Berlin în care ei suspectează implicarea rusă sau cecenă, adaugă miercuri Reuters.

Ministerul de Externe german a declarat că răspunde în acest fel după ce autorităţile ruse nu au cooperat în investigaţiile privind crima. AGERPRES

joi, 5 decembrie 2019458
Comentarii

01medalia(5 dec 09:00)
Reversul medaliei, daca va inhaitati cu rusii, sa nu credeti ca nu apeleaza la modalitati neortodoxe, chiar pe teritoriul vostru.Rusii nu au egal, ori te supui ori te termina. Armonia,respectarea unor reguli de bun simt, pentru rusi,sunt de neinteles.
02Ucigasul putin(5 dec 08:28)
nu se dezminte !!! Muie putin cu cacat !!!
mai mult...Mapamond
13 aug 00:00MapamondUngaria va achiziţiona din SUA un sistem de apărare antiaeriană în valoare de 1 miliard de dolari

Ungaria va cumpăra din Statele Unite componente ale sistemului de apărare antiaeriană Advanced Medium-Range...327

13 aug 00:00MapamondUn gardian a fost luat ostatic pentru scurt timp în Domul din Milano351
13 aug 00:00MapamondAccident de tren în nord-estul Scoţiei327
13 aug 00:00MapamondRegiuni din Italia impun carantina călătorilor care revin din Spania, Grecia şi Malta

Mai multe regiuni din Italia vor impune carantina călătorilor care se întorc din anumite ţări europene considerate...334

13 aug 00:00MapamondPapa Francisc atrage atenţia asupra "patologiilor sociale" în timpul pandemiei de coronavirus şi îndeamnă la întrajutorare330
13 aug 00:00MapamondCoronavirus: SUA au depăşit 164.400 de morţi şi 5,13 milioane de cazuri de COVID-19333
13 aug 00:00MapamondIranul avertizează că vaccinul rusesc anti-COVID-19 este "potenţial periculos" înainte de finalizarea studiilor clinice

Ministerul iranian al Sănătăţii a cerut miercuri să se dea dovadă de prudenţă în legătură cu noul vaccin...361

13 aug 00:00MapamondCoronavirus: Venezuela a depăşit pentru prima dată 1.000 de cazuri pe zi327
13 aug 00:00MapamondCoronavirus - Belgia: Portul măştii, obligatoriu în regiunea Bruxellesului315
13 aug 00:00MapamondCoronavirus: Berlinul ridică semne de întrebare cu privire la „calitatea, eficienţa şi siguranţa“ vaccinului rus

Ministerul german al Sănătăţii a ridicat semne de întrebare, marţi, cu privire la ''calitatea, eficienţa şi...345

13 aug 00:00MapamondTraversarea Canalului Mânecii: 16 migranţi salvaţi în mai multe operaţiuni339
13 aug 00:00MapamondMagnatul american din mass-media Sumner Redstone a încetat din viaţă la vârsta de 97 de ani337
Vremea
20.7°20.7° - 20.8° joi, 13 august 2020
ConstanțaUmiditate: 62%
Vânt: 3.34 m/s
Presiune: 1017 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
13 aug 00:00SportRivaldinho de la FC Viitorul a plecat la echipa poloneză Cracovia

FC Viitorul a anunţat, miercuri seară, că l-a transferat pe brazilianul Rivaldinho la gruparea poloneză Cracovia,...522

13 aug 00:00SportClubul Astra Giurgiu a anunţat că l-a achiziţionat pe mijlocaşul George Merloi, ultima dată component al echipei Academica Clinceni

Clubul Astra Giurgiu a anunţat, miercuri, că l-a achiziţionat pe mijlocaşul George Merloi, ultima dată component al...385

13 aug 00:00SportClubul Academica Clinceni a mai anunţat două achiziţii: Mladen Jutric şi Amir Bilali

Clubul Academica Clinceni a anunţat, miercuri, că i-a achiziţionat pe jucătorii Mladen Jutric şi Amir Bilali,...372

13 aug 00:00SportElise Mertens (23 WTA) s-a calificat în sferturile turneului de la Praga, după o victorie cu C. Giorgi, scor 6-4, 6-2

Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens (23 WTA), favorită nr. 3, s-a calificat în sferturile turneului de la...374

Local
13 aug 00:06LocalPRINS DROGAT la VOLAN, pe străzile din județ

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data 11 august a.c., în jurul orei 19.50, au identificat un...916

13 aug 00:06LocalISPRĂVILE șoferilor, pe străzile din Constanța: BEȚI, DROGAȚI, cu MAȘINI RADIATE și FĂRĂ PERMIS

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Nicolae Bălcescu, la data de 11 august a.c., în jurul orei 12.30, au...961

13 aug 17:25LocalPolițiștii constănțeni, în control pe raza mai multor localități

653

13 aug 00:05LocalVeşti BUNE despre restaurarea cetăţii CAPIDAVA: a fost fixat termenul de RECEPŢIE a LUCRĂRILOR

Pe platoul din faţa Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, miercuri, 12 august, a avut loc o...939

13 aug 00:00LocalAcțiuni intensificate de dezinsecție în toate cartierele orașului

Primăria Municipiului Constanța continuă săptămâna aceasta acțiunile de dezinsecție. Echipele care asigură...451

13 aug 00:00LocalSe reiau lucrările de asfaltare a carosabilului pe bulevardul Mamaia

Echipele SC Confort Urban SRL vor interveni joi și vineri noapte cu utilaje de asfaltare pe sensul de mers către...450

13 aug 00:06LocalCONTROALE pe LITORAL: Operatorii de PLAJE, SANCȚIONAȚI

La data de 11 august a.c., în intervalul orar 10.00-18.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, cu...922

13 aug 00:06LocalRAZII în MAMAIA și SATUL de VACANȚĂ: Haine de 'FIRMĂ' VÂNDUTE la GREU

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, la data de 11 august a.c., au...976

13 aug 23:08LocalŞOCANT: Un COPIL de 7 ANI a fost găsit MORT în MAŞINA de SPĂLAT

2238

Politică
13 aug 00:00PoliticăTurcan: PSD, singurul partid din UE care s-a aliat cu pandemia COVID. Subminează orice efort al medicilor

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că PSD este ''singurul partid din Uniunea Europeană care s-a aliat cu pandemia...385

13 aug 00:00PoliticăParlament - Ciolacu: În 17 august depunem moţiunea de cenzură

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a anunţat, miercuri, că partidul pe care...425

13 aug 00:00PoliticăOrban: Cea mai mare creştere a cazurilor de COVID - după decizia CCR, suprapusă cu măsurile de relaxare

370

Interviuri
25 iul 00:35InterviuriCHIŢAC: Constanţa are o administraţie AROGANTĂ care NU stă de VORBĂ cu OAMENII

În ultima perioadă s-a discutat intens pe marginea candidatului unic PNL-USR-PLUS, care ar fi asigurat într-o mare...2501

23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...4081

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

4038

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost...2462

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...9609

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

4784

Monden
13 aug 00:00MondenNatalia Oreiro și marele regret al carierei sale: „O rușine”

Natalia Oreiro se plânge că a făcut o reclamă la tampoane igienice de care astăzi îi este foarte rușine. Dar nu...463

13 aug 20:11MondenDrama actriței din serialul „Farmece“, Alyssa Milano: „Chelesc de la COVID-19!“

Actrița de 47 de ani, Alyssa Milano chelește și caută cu disperare un ajutor din partea medicilor. Ea a suferit de...441

13 aug 00:00MondenMarilyn Monroe, prima dragoste adevărată a actorului Tony Curtis. Ce s-a întâmplat cu copilul celor doi

518

13 aug 00:00MondenDwayne Johnson, cel mai bine plătit actor din lume pentru al doilea an consecutiv

Actorul Dwayne Johnson, fost practicant de wrestling, şi-a menţinut poziţia în fruntea clasamentului celor mai bine...395

13 aug 00:00MondenAdria Arjona se alătură lui Diego Luna în distribuţia noului serial „Star Wars“

Actriţa latino-americană Adria Arjona îl va însoţi pe actorul mexican Diego Luna în noul serial ''Star Wars''...373

13 aug 00:00MondenPrinţul Harry şi Meghan Markle s-au mutat la Santa Barbara

375

Mapamond
13 aug 00:00MapamondIranul avertizează că vaccinul rusesc anti-COVID-19 este "potenţial periculos" înainte de finalizarea studiilor clinice

Ministerul iranian al Sănătăţii a cerut miercuri să se dea dovadă de prudenţă în legătură cu noul vaccin...361

13 aug 00:00MapamondCoronavirus: Venezuela a depăşit pentru prima dată 1.000 de cazuri pe zi

Venezuela a depăşit pentru prima dată pragul de 1.000 de cazuri de contaminare cu coronavirus în 24 de ore, a...327

13 aug 00:00MapamondCoronavirus - Belgia: Portul măştii, obligatoriu în regiunea Bruxellesului

315

13 aug 00:00MapamondCoronavirus: Berlinul ridică semne de întrebare cu privire la „calitatea, eficienţa şi siguranţa“ vaccinului rus

Ministerul german al Sănătăţii a ridicat semne de întrebare, marţi, cu privire la ''calitatea, eficienţa şi...345

13 aug 00:00MapamondTraversarea Canalului Mânecii: 16 migranţi salvaţi în mai multe operaţiuni

Şaisprezece migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii între Franţa şi Anglia cu mici ambarcaţiuni au...339

13 aug 00:00MapamondMagnatul american din mass-media Sumner Redstone a încetat din viaţă la vârsta de 97 de ani

337

Sănătate
13 aug 00:00SănătateStudiu: Medicament experimental pentru Alzheimer, util în autism?

Un medicament experimental pentru Alzheimer a redat funcția unor celule cerebrale deteriorate de autism, arată un nou...353

13 aug 00:00SănătateRadiografia dentară: ce rol are, câte tipuri există și ce efecte are asupra sănătății

Radiografia dentară este o imagine a danturii pe care stomatologul o folosește pentru a evalua sănătatea orală a...382

13 aug 00:00SănătateCe sporturi poți să faci în vacanță

325

13 aug 00:00SănătateMajoritatea produselor din plastic alimentar perturbă sistemul endocrin

Sistemul endocrin înglobează glandele endocrine din corp, glande responsabile pentru secretarea diverșilor hormoni...358

13 aug 00:00SănătateRetenția de apă: cauze și soluții eficiente

La persoanele sănătoase, retenția de apă este mai frecvent întâlnită la femei, fiind mai degrabă legată de...391

13 aug 00:00SănătateConsumul ridicat de fructe și legume scade riscul de diabet

Rezultatele unui studiu recent confirmă recomandările oficiale privind consumul zilnic de fructe și legume pentru a...342

13 aug 00:00SănătateVisele anxioase: tot ce trebuie să știi

Un somn odihnitor este cel mai bun panaceu. După o zi grea de muncă, cele 7-8 ore de somn îți oferă posibilitatea...361

13 aug 00:00SănătateÎngrijirea tenului gras în sezonul cald

Excesul de sebum este una dintre cele mai des întâlnite probleme ale tenului, care afectează undeva între 40% și...343

13 aug 18:46SănătateNelu Tătaru: Testele Real Time - PCR au ajuns la o valoare de 50 milioane de euro

840

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT