REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
7.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Ucraina se pregăteşte să atace Peninsula Crimeea ocupată de Rusia

Ucraina se pregăteşte să atace Peninsula Crimeea ocupată de Rusia

Replica API 19 iulie 2022 | 00:00 1049

Ucraina se pregăteşte să atace Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, precum şi Flota Rusă de la Marea Neagră staţionată acolo, potrivit unui oficial guvernamental ucrainean, citat marţi de agenţia DPA, anunță Agerpres.

"Primim capabilităţi anti-navă şi mai devreme sau mai târziu vom viza flota", a declarat unul dintre vice-miniştrii ucraineni ai apărării, Volodîmîr Havrîlov, pentru ziarul The Times în timpul unei vizite la Londra. "Rusia va trebui să părăsească Crimeea dacă ei doresc să existe ca ţară", a adăugat el.

Potrivit lui Havrîlov, recăpătarea Insulei Şerpilor, ocupată de Moscova la începutul invaziei, a fost un prim pas. "Suntem gata să-i luăm la ţintă peste tot în Marea Neagră, dacă avem această capacitate", a adăugat el, citează stiripesurse.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat spunând că remarcile lui Havrîlov confirmă necesitatea "operaţiunii militare speciale", denumirea oficială a războiului în Rusia şi care urmăreşte, printre altele, "denazificarea" şi "demilitarizarea" Ucrainei.

Potrivit secretarului de presă prezidenţial rus, astfel de declaraţii ce conţin "pretenţii asupra teritoriului Rusiei vorbesc încă o dată despre corectitudinea operaţiunii speciale".

"Numai prin astfel de mijloace Ucraina poate fi eliberată de asemenea reprezentanţi ai conducerii", a mai declarat Peskov, potrivit agenţiei oficiale de presă ruse TASS.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pupincuriste , aproba se bucura
0
0
Ca sa vedeti ce inseamna cocaina.Bine,dar ideile astea nu sunt ale lui Zelenski.Sunt ale lui frac-su de peste ocean,la fel de smintit,agresiv si ranchiunos.
0
0
ii mananca ca pe zambilica
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212