REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ucrainenii se vor antrena în România cu echipamentul donat de Estonia

Ucrainenii se vor antrena în România cu echipamentul donat de Estonia

Georgiana BOGLEA 25 aprilie 2024 | 00:00 577

Parlamentul a fost informat, marţi, în plen cu privire la scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la aprobarea tranzitării teritoriului naţional a unor echipamente şi bunuri materiale donate Ucrainei de către Estonia, dar şi instruirea militarilor ucraineni pentru cunoaşterea, utilizarea şi întreţinerea echipamentelor respective, transmite Agerpres.

Ucrainenii se vor antrena in Romania cu echipamentul donat de Estonia

„Agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a condus la deteriorarea semnificativă a mediului de securitate, determinând plasarea statelor din regiunea Mării Negre, inclusiv a României, într-o zonă de insecuritate persistentă, acestea fiind nevoite să opereze modificări în ierarhia priorităţilor strategice, care se concentrează acum pe intensificarea coordonării regionale şi aliate pentru sprijinirea pe multiple planuri a Ucrainei şi a cetăţenilor ucraineni.

Astfel, în contextul răspunsului la cererile de asistenţă adresate de Ucraina în vederea creşterii rezilienţei acestui stat, în luna februarie 2024, Ministerul Apărării din Estonia a transmis o solicitare către Ministerul Apărării Naţionale din România în care a precizat că intenţionează să efectueze o donaţie de echipamente şi bunuri materiale către Ucraina”, se arată în scrisoarea preşedintelui.

Şeful statului a precizat că, în acest context, a fost solicitat sprijinul României pentru tranzitarea teritoriului naţional, precum şi organizarea unor activităţi de instruire pentru echipajele ucrainene care urmează să ia în primire şi să opereze echipamentele donate.

„Implicarea României în activităţile de instruire pentru militarii ucraineni reprezintă un element de sprijin important şi necesar în cadrul acţiunilor colective ale statelor membre NATO şi partenere pentru sprijinirea Ucrainei”, a afirmat Klaus Iohannis.

Şeful statului a precizat că a aprobat, la propunerea prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, tranzitarea teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate de Estonia către Ucraina şi instruirea militarilor ucraineni.

„În conformitate cu prevederile art. 119 din Constituţia României şi ale Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, am aprobat tranzitarea teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate de Estonia către Ucraina şi instruirea militarilor ucraineni, vizând pregătirea pentru cunoaşterea, utilizarea şi întreţinerea echipamentelor donate”, se mai arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis.

Fondurile financiare necesare activităţii de instruire a detaşamentului ucrainean (cazarea, hrănirea şi transportul militarilor la/de la locul de instruire, asigurarea carburanţilor pentru alimentarea ambarcaţiunilor), precum şi eventualele costuri neprevăzute, necesare pentru finalizarea activităţilor până la predarea bunurilor către partenerul ucrainean sunt asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2024, se precizează în documentul citat, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Macar daca si asa sefimea a luat tara pe grup organizat si o pune la cheremul oricu pentru orice,de la teren de antrenamente militare la zona de exploatare a resurselor nationale,militarii nostri sa beneficieze si ei de instruire de calitate. Si asa avem militari putini si slab motivati,slab echipati,macar sa fie instruiti bine.
0
0
ne maninca in c*r ca pe maimute...si pe ucrainieni ii doare la bascheti de romani...vezi ala cu taxi-ul, etc.
2
1
Sa se antreneze in USA, GERMANIA, ESTONIA...FRANTA ...de ce la noi??
6
11

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272