REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un bărbat a murit după ce acoperișul unui bloc a căzut peste el! Video

Un bărbat a murit după ce acoperișul unui bloc a căzut peste el! Video

Virgil STOIAN 27 aprilie 2026 | 00:00 1281

Un bărbat a murit, după ce bucăți dintr-un acoperiş de pe un bloc din municipiul Huşi, județul Vaslui, au căzut peste el, anunță ISU Vaslui. Toată țara este duminică sub alertă de vânt extrem, iar pagube sunt în numeroase județe din jumătatea de est.

Un barbat a murit dupa ce acoperisul unui bloc a cazut peste el! Video

În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipajele medicale, bărbatul a fost declarat decedat, a anunțat ISU Vaslui.

Județul Vaslui este sub cod portocaliu de vânt până diseară, la ora 18.00.

Potrivit ISU Vaslui, din cauza vântului puternic în zonă, peste 150 de metri pătraţi de acoperiş s-au desprins şi au căzut. De asemenea, au fost avariate şi mai multe maşini.

„Bărbatul surprins sub elementele de acoperiș este inconștient, în stop cardio-respirator, iar în acest moment i se aplică manevre de resuscitare de către echipajele medicale aflate la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Ravagii în mai multe județe din cauza vântului

Toată țara se află până diseară, la ora 21.00, sub cod galben și portocaliu de vânt puternic. Cea mai gravă situație provocată de vânt este în zona Moldovei.

Județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, precum și zona joasă de relief a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea sunt sub cod portocaliu de vânt până la ora 18.00, meterologii avertizând că rafalele pot atinge 90 kilometri la oră.

La Iași, rafale de vânt extreme au doborât copaci, s-au desprins panouri de pe blocuri și spulberate corturile pentru semimaratonul ce a fost până la urmă anulat.

Acoperișul unui bloc din municipiu a fost zburat de vânt și aruncat pe stradă și cel puțin un copac a fost doborât de rafale.

Și în Neamț, pompierii intervin în mai multe localităţi pentru îndepărtarea copacilor doborâţi de vânt. La Piatra-Neamţ, copaci au căzut pe carosabil, pe străzile Aleea Brazilor şi Tineretului, în timp ce pe strada Lămâiţei din municipiu un echipaj a intervenit pentru îndepărtarea unor bucăţi din acoperişul unui bloc care au fost desprinse.

În municipiul Botoșani, pe Calea Națională, mai multe elemente de construcție desprinse din acoperișul unui bloc au căzut peste două autoturisme, pe partea carosabilă și pe trotuare.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere