Un comisar de poliţie, fratele său şi reprezentantul unei firme, reţinuţi pentru mită
Un comisar de poliţie, fratele său şi reprezentantul unei firme, reţinuţi pentru mită
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn comisar de poliţie şef de post într-o comună din Giurgiu a fost reținut de DNA, într-un dosar în care e acuzat că a luat mită pentru a nu dispune controale asupra unei firme care construia un parc fotovoltaic. În același dosar sunt inculpați și fratele ofițerului și reprezentantul societății.

Comisarul reținut se numește Ştefan-Claudiu Barbu, şef al Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 din Mihăileşti, judeţul Giurgiu, potrivit DNA. El este cercetat pentru luare de mită, fratele său pentru complicitate la luare de mită, iar al treilea suspect pentru dare de mită.
„În cursul anului 2026, inculpatul Barbu Ștefan-Claudiu, în calitate de șef al Secției de Poliție Rurală nr. 6 Mihăilești, județul Giurgiu, ar fi pretins și primit, atât direct, cât și prin intermediul fratelui său, inculpatul B.M.A., de la inculpatul M.E., reprezentantul în fapt al unei societăți comerciale, foloase necuvenite constând atât în sume de bani (între care suma de 20.000 de lei remisă la data de 02.04.2026 prin intermediul fratelui său), cât și în încheierea, în beneficiul societății administrate de fratele său, a unor contracte de prestări servicii cu societatea reprezentată de inculpatul M.E”, a anunțat DNA.
În schimbul banilor, Barbu Ştefan-Claudiu a promis că nu îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu şi că va împiedica polițiștii din subordine să facă controale asupra transporturilor realizate de societate, a precizat DNA.
Concret, întrucât firma cu pricina construia un parc fotovoltaic în localitatea Coteni, pentru realizarea lucrărilor era necesară tranzitarea comunelor din zonă cu autocamioane care depăşeau tonajul maxim admis pe anumite sectoare de drum, a explicat DNA.
Astfel, pentru a evita sancţionarea acestor transporturi, poliţistul a pretins şi primit mită.
Cei trei inculpaţi vor fi prezentaţi joi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.3° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)





