REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Un fost angajat al milionarului Comănescu, numit la conducerea Şantierului Naval 2 Mai SA Mangalia

Un fost angajat al milionarului Comănescu, numit la conducerea Şantierului Naval 2 Mai SA Mangalia

Replica API 27 noiembrie 2017 | 00:00 1685

Societatea care încă se gândeşte dacă ia DMHI, după ce acesta a ajuns deja la Damen

Societatea care încă se gândeşte dacă ia DMHI, după ce acesta a ajuns deja la Damen

Şantierul Naval 2 Mai SA Mangalia are de azi un nou Consiliu de Administraţie (CA), numit provizoriu pentru o perioadă de patru luni. Unul dintre ei a fost director general în cadrul unei companii controlate de milionarul constănţean Gabriel Comănescu. Un pas înainte şi la modul propriu, din moment ce persoana în discuţie, în prezent preşedinte la unei structuri din Ministerul Economiei, a venit de la Upetrom 1 Mai la Şantierul 2 Mai.

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la Şantierul Naval 2 Mai SA a decis înlocuirea CA-ului de la compania de stat din Mangalia alcătuit până acum din Raluca Ionela Ariton, Simona Decu Jepu şi Anca Ruxandra Neacşu. În noul CA se află, începând de azi, Victor Vald Cazana, Claudia Maria Baicu şi Anca Ruxandra Neacşu, prezentă şi în fosta structură de conducere. Claudia Maria Baicu a mai ocupat posturi în CA-uri din subordinea Ministerului Economiei precum IAR SA, Smart SA sau Moldovin SA, dar şi la Minvest Roşia Montană SA.

Funcţie importantă în minister

Cea mai interesantă figură este cea a lui Victor Vlad Cazana, preşedinte al Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului din Ministerul Economiei, dar şi consilier al unui secretar de stat. Cazana a mai lucrat la Şantierul Naval 2 Mai SA în perioada 2016- 2017 ca programator- lansator fabricaţie, dar şi la Avioane Craiova SA, Romaero SA, AVAS, FPS, conducând la un moment dat şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizări în Industrii.

În 2013, actualul administrator al Şantierului Naval 2 Mai SA a fost director în cadrul Upetrom Group Management, iar în perioada 2013- 2016 a fost director general executiv al Upetrom Trading & Engineering Ploieşti. Ambele firme fac parte din Upetrom 1 Mai, controlată de milionarul constănţean Gabriel Comănescu, cel care deţine şi Grup Servicii Petroliere.

Ministerul Economiei trăieşte în altă lume

Şantierul Naval 2 Mai SA, deţinută de Ministerul Economiei, administrează din partea statului român participaţia de 49% la fosta Daewoo Mangalia Heavy Industries SA, care va deveni în scurt timp Damen Mangalia Heavy Industries SA. Demnitarii români pot fi foarte amuzanţi în „competenţa” lor din moment ce Şantierul Naval 2 Mai va decide în AGA de pe 19/20 decembrie dacă îşi va exercita dreptul de preempţiune asupra pachetului majoritar de 51% din şantierul din Mangalia, scos la vânzare de Daewoo, în condiţiile în care coreeni au anunţat oficial de aproape o lună că au încheiat deja tranzacţia cu olandezii de la Damen, pentru 26 milioane de dolari.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pt nep-tun mai analfa astia sunt olandezi si nu OLANDEJI lasa-l incolo de net ca ne facem de ras bre
4
0
Omicron, mult adevar in ce spui; as adauga ca statul are trebui sa cumpere de la kr actiunile pt 26 mil - doar 2,5 km de autostrada, hehehe - usd si doar 10.000 usd - nu e bataie de joc - datoriile catre ei ale deme; apoi sa stinga datoriile - Ordonanta de Guv, si apoi sa le-o vanda olandejilor de patru ori mai scump. da nu stiu daca nu cumva cartile sunt deja facute... d-aia si schimbarile la SN 2 Mai...
3
2
SA-ul ala traieste din inchirierea docurilor,a spatiilor utilizate de straini,oricare ar fi ei la un moment dat. Pe urma,daca olandezii vor face asa cum faceau coreenii,statul roman va primi tot un nimic,coreenii raportand mereu pierderi si deci,de unde dividende? Daca indivizii care lingeau tot ce apucau vor continua sa fie interfata intre olandezi si angajatii romani,va fi tot acelasi mare rahat. Astia iau in primire niste oameni deja umiliti, ,,frageziti'' ,speriati,nu le mai trebuie efort sa-i injoseasca mai mult. Mizerie,multa mizerie umana.
5
0
in spiritul bunului simt romanesc dom Grigutza , fara putza, mai doreste si salariu pe decembrie, ce drk nu intelegeti! ce stat romanesc, buzunarul meu sa fie plin!
6
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614