Un nou centru pentru colectarea deșeurilor, pus la dispoziție gratuit de Primăria Constanța
Un nou centru pentru colectarea deșeurilor, pus la dispoziție gratuit de Primăria Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestColectarea anumitor tipuri de deșeuri poate fi rezolvată odată cu implementarea proiectului „Înființare centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Constanța“. Mai exact, este vorba despre un centru de colectare deșeuri pe care Primăria Constanța se pregătește să îl construiască la ieșirea din Constanța, spre Valu lui Traian, unde vor putea fi duse deșeuri periculoase, hârtie, carton, plastic, textile, electrice și electrocasnice, mobilier de lemn, deșeuri de sticlă sau anvelope sau deșeuri metalice. Proiectul face parte din strategia de colectare selectivă și vine să completeze programul Primăriei Constanța de colectare a deșeurilor voluminoase sau a celor provenite din amenajări care nu necesită autorizație de construire.
Terenul unde urmează să fie construit Centrul de Colectare Deșeuri prin aport Voluntar
Una din măsurile pe care România este obligată de către Uniunea Europeană să o ia rapid se referă la colectarea selectivă a deșeurilor pentru care țara noastră ar putea amenzi foarte mari. Implementarea politicilor de mediu în România au fost foarte mult amânate din cauza numeroaselor probleme în primul rând de infrastructură. După rezolvarea parțială a problemelor legate de gropile de gunoi, România a fost obligată să treacă la etapa colectării selective, care evident că a ridicat costurile.
În acest sens, la nivelul autorităților locale din județul Constanța au fost luate o serie de măsuri care să conducă la creșterea gradului de colectare selectivă. În municipiul Constanța au fost amplasate tomberoane separate pentru anumite tipuri de deșeuri, pe care locuitorii orașului au început să le folosească tot mai des.
Un alt pas a fost programul de colectare a deșeurilor voluminoase și a celor rezultate din construcții care nu necesitau autorizație de construire, program care se derulează săptămânal prin amplasarea de bene de dimensiuni mari în diferite zone ale orașului.
În aceeași notă de creștere a gradului de colectare selectivă, Primăria Constanța a obținut finanțarea pentru proiectul „Înfiinţare centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Constanţa″. Mai exact, este vorba despre o platformă care va fi construită pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați la ieșirea din Constanța, spre Valu lui Traian.
„Eforturile Primăriei Constanța de a crește gradul de colectare selectivă a deșeurilor sunt continue. Proiectul pe care îl vom implementa va veni în sprijinul acestor eforturi pe care le facem în ultimii ani. Este o investiție de peste 9 milioane de lei finanțată prin PNRR și cofinanțată de la bugetul local care le va permite locuitorilor să ducă o serie de deșeuri pe care cu greu găseau unde să le depoziteze”, a declarat primarul Constanței, Vergil Chițac.
Așa cum spuneam, prin acest proiect, pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați se va construi o platformă pe care vor fi amplasate:
- container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri;
- container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);
- un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii);
Model container depozitare deșeuri periculoase
- trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;
- trei containere închise și acoperite de tip walk-în, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier din lemn;
- două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/ borcane/ recipiente;
- trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz;
- trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc);
- separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;
- doua scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise înalte;
- stâlpi de iluminat și camere de supraveghere.
În ședința de joi 28 august 2025 consilierii locali vor adopta documentațiile tehnice și devizul general al acestui proiect, pentru care se estimează începerea lucrărilor într-un timp cât mai scurt.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)