Un tânăr din Constanța a SPART cauciucurile unei mașini de Poliție!
Un tânăr din Constanța a SPART cauciucurile unei mașini de Poliție!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn tânăr din județul Constanța a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a spart anvelopele unei autospeciale de Poliție. Acesta a fost identificat datorită unor imagini surprinse de camerele de luat vederi din zonă.
În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de distrugere, polițiștii din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitatea Gârliciu, județul Constanța, bănuit de comiterea faptei. Astfel, la data de 27 octombrie a.c., persoana în cauză ar fi distrus, prin tăierea cu un obiect ascuțit, a celor patru anvelope ale autospecialei de Poliție, care se afla parcată în fața Postului de Poliție Gârliciu. Acesta nu a vrut să recunoască și pace că a făcut așa ceva, însă, potrivit informațiilor noastre, a fost identificat în baza unor imagini surprinse de camerele de luat vederi. La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii constănțeni l-au reținut pe tânăr pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 6 noiembrie a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propuneri corespunzătoare.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News