Uzina Midia Năvodari a găsit teren în... Prahova, pentru construcția centralei fotoelectrice
Uzina Midia Năvodari a găsit teren în... Prahova, pentru construcția centralei fotoelectrice
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMidia Green Energy SA, fosta Societate Comercială Uzina Termoelectrica Midia SA, a identificat un teren în comuna Gornet, județul Prahova, pentru construcția unei centrale fotovoltaice, valoarea contractului fiind de 12.950.000 de lei, fără TVA.
Midia Green Energy SA a lansat o procedură de licitație publică care prevedea închirierea pe o perioadă de 30 de ani sau cumpărarea unui teren, suma pusă la bătaie fiind de aproximativ 6,3 milioane de euro. Terenul trebuia să îndeplinească anumite cerințe, după cum urmează: să aibă Aviz Tehnic de Racordare și să fie localizat în partea de sud a României și trebuie să se afle în proprietatea ofertantului și să nu existe litigii cu privire la imobil, iar în cazul în care terenul este închiriat, trebuie să existe acordul proprietarului ca să se poată subînchiria. De asemenea, în cazul în care terenul se afla în zona de graniță a țării sau pe malul Mării Negre (mai puțin de 30 de km), trebuia avizul specific MApN de înstrăinare a terenului.
Terenul a fost identificat și achiziționat în această iarnă, mai exact pe 28 februarie a.c., are o suprafață de 40.854 de metri pătrați și se află în zona comunei Gornet, tarla 36, parcela A, județul Prahova.
Astfel, în cursul zilei de joi, 4 aprilie a.c., Midia Green Energy SA a lansat și licitația pentru ,,Realizarea unei centrale fotoelectrice de 3,7 MWp, în comuna Gornet, județul Prahova (furnizare de echipamente de producere energie electrică fotovoltaică, inclusiv montaj mecanic și punerea în funcție). Valoarea totală estimată a contractului pus la bătaie este de 12.950.000 de lei, fără TVA.
Ce prevede proiectul grandios al companiei de stat
Centrala electrică fotovoltaica va avea o putere instalată de 3,7 MWp c.c., și va fi montată pe un sistem cu o tehnologie fixă la sol. Centrala fotovoltaică va avea următoarele caracteristici: putere nominală instalată de 3,7 MWp c.c., putere generată de 3,15 MW c.a., iar terenul alocat este de 40.854 mp. Realizarea instalației prin utilizarea panourilor fotovoltaice monocristaline de 660 W, montate pe structura fixă, fixate pe sol prin batere. Soluția de realizarea a investiției constă în furnizarea și montarea a 5.616 bucăți panouri fotovoltaice de 660 W/panou, puterea totală a panourilor fotovoltaice noi montate va însuma 3,7 MW. Se vor furniza și instala 37 invertoare de 100 kW/invertor pentru transformarea energiei electrice de curent continu în energie de curent alterativ. De asemenea, vor fi furnizate și instalate 3 posturi de transformare PT prefabricat de 1250 kVA; se vor monta panouri fixe, pe structura metalică; instalații de legare la pământ si paratrăsnet.
La instalația de legare la pământ se vor racorda toate părțile metalice ale echipamentelor, inclusiv a construcțiilor. Priza de pământ va fi comună cu instalația de paratrăsnet. Lucrările și serviciile precum îngrădirea perimetrului, montarea sistemului de supraveghere video și efectuarea lucrările prevăzute în ATR vor fi efectuate de achizitor. Pentru realizarea circuitelor electrice subterane ( 0,4 – 20 kV ) se vor respecta normele de execuție în vigoare.
Uzina Termoelectrica Midia SA și-a schimbat denumirea
Uzina Termoelectrica Midia S.A., cea mai mică companie din subordinea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, înființată înainte de 1989 cu un singur scop, furnizarea de abur pentru rafinăria Petromidia, și-a schimbat denumirea, în 6 decembrie 2022, în Midia Green Energy SA. Cu această ocazie, fosta Uzină Termoelectrica Midia S.A și-a relocat și sediul principal din B-dul Năvodari nr. 9A în B-dul Năvodari nr. 9B, intrând, astfel, într-un proces de restructurare personal și activitate principală.
Compania are ca acționar majoritar Statul Român, cu 57 % din acțiuni, și KMG International NV, cu sediul în Olanda, deținând 43 % din acțiuni. Începând cu data de 17.11.2021 s-a realizat transferul de afacere între Uzina Termoelectrica Midia S.A și Rompetrol Energy S.A. prin care toată activitatea principala a UTMIDIA a fost transferată către Rompetrol Energy împreună cu active, locație, capacități de producție si angajați conform contractului de transfer de activitate semnat între părți pe 29.04.2021.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.6° Constanța 




.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)





