rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

VEȘTI PENTRU PĂRINȚI! Spitalul Județean Constanța va avea NEUROLOGIE PEDIATRICĂ!

Aprobarea consilierilor județeni este singurul element care mai lipsește pentru înființarea Compartimentului de Neurologie Pediatrică, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța.

Reprezentanții Spitalului Județean Constanța au demarat, încă de la începutul lui 2018, procedurile pentru înființarea unui compartiment de neurologie pediatrică, în urma unei solicitări în acest sens depuse de dr. Cristina Maria Mihai, medic șef al Secției de Pediatrie. Necesitatea unui astfel de compartiment se resimte, căci numărul copiilor diagnosticați cu afecțiuni neurologice este în creștere. În prezent, copiii cu afecțiuni neuropsihiatrice sau neurologice sunt tratați doar ambulator, în centre private sau prin Centrul de Sănătate Mintală Copii și Adolescenți, din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Andrei” Constanța. Totodată, tot anul trecut, o mămică a luat inițiativa și a lansat în mediul online o petiție prin care o solicitare similară: „înființarea unei secții de neurologie pediatrică în județul Constanța”.

„Consider că, în județul Constanța” este nevoie de existența unei astfel de secții, deoarece sunt foarte multe cazuri de copii din județul Constanța diagnosticați cu boli neurologice. Avem nevoie de existența unei astfel de secții pentru tratarea copiilor noștri, pentru o șansă reală la viață și la o viață normală!”, este mesajul Iuliei Inta, autoarea petiției online. În doar câteva zile, petiția a strâns sute de semnături, dovadă că nevoia înființării acestei secții este reală și stringentă!

Demersurile reprezentanților spitalului și solicitările părinților și medicilor sunt încununate de succes! Spitalul a primit aprobare de la Ministerul Sănătății pentru înființarea unui Compartiment de Neurologie Pediatrică. Acesta va avea cinci paturi și un medic specialist care va trata micii pacienți.

„Avem aprobarea, așteptăm ședința Consiliului Județean Constanța, să vină și hârtia finală, pentru înființarea Compartimentului de Neurologie Pediatrică. Am găsit foarte greu medic neurolog pediatru. Ne-am dorit să înființăm o secție, să creștem numărul de paturi, dar nu s-a putut din lipsă de spațiu. Avem aprobare de la Ministerul Sănătății pentru înființarea compartimentului, cu cinci paturi. De asemenea, am depus și dosarul pentru a intra în finanțare, prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate”, a afirmat pentru „Replica de Constanța”, dr. Bogdan Obadă, director medical al SCJU Constanța.

Florentina BOZÎNTAN

Citește și: Veşti pentru părinţi: la Spitalul Judeţean va fi înfiinţat un compartiment de neurologie pediatrică

Tot mai mulţi copii din Constanţa, încadraţi în grad de handicap. Cei mai mulţi - diagnosticaţi cu afecţiuni psihice!

Părinţii din Constanţa trag un SEMNAL DE ALARMĂ: este nevoie URGENT de o Secţie de Neurologie Pediatrică!

sâmbătă, 23 martie 2019430
Vineri, 27 mai, interviu LIVE, începând cu ora 16.00, cu George Vișan, fost deputat PSD și directorul comercial al Portului Constanța
Replica te ajută să câștigi 10 invitații duble la NEVERSEA!
GANDUL.RO
Probleme mari pentru Putin! A fost eliminat de militarii ucraineni
Comentarii

01Ma intreb(23 mar 10:54)
Matei e hoasca aia de umileste parintii cand merg in comisii?neurologii nu prea au toate tiglele pe casa, asta e sigur,cel putin aia de la copii
mai mult...Replica
26 mai 16:47ReplicaAdrian Mititelu va fi eliberat din închisoare

Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod...1314

27 mai 23:57ReplicaToboganul ruginit al familiei Nicolae, o ruşine pentru staţiunea Mamaia!428
27 mai 01:06ReplicaPatronii de pe litoral și-au scos la vânzare hotelurile, cu sume colosale447
27 mai 22:34ReplicaLuschi, şeful de campanie al lui Hânsă, se visează primar la Cernavodă!

George Luschi a reprezentat pata de culoare de la alegerile locale din Cernavodă. Cu toate că nu a mai candidat,...243

27 mai 22:33ReplicaA vrut să dea o spargere... și a rămas blocat în magazin până dimineață331
27 mai 00:56ReplicaKovesi, prin Parchetul European, a solicitat percheziţii în zona Deltei Dunării şi în mai multe judeţe299
27 mai 00:00ReplicaLiviu Popa explică de ce întârzie debranșarea de la termoficare

Constănțenii sunt tot mai interesați de procedura de debranșare, însă foarte mulți nu știu la ce se referă...296

27 mai 22:30ReplicaA furat două vaci... ca să-și cumpere mașină!253
27 mai 00:38ReplicaPui, cartofi și brânză, mâncarea deținuților de la Poarta Albă251
27 mai 22:27ReplicaDSP caută medici epidemiologi pentru angajare!

Perioada de pandemie a ”bubuit” telefoanele sediului de la Direcția de Sănătate Publică, fiind ”asaltat” cu...161

27 mai 00:26ReplicaDecizie CCR! Udrea și Ioana Băsescu ar putea scăpa de dosare653
27 mai 21:50ReplicaTurcia negociază cu Moscova şi Kiev un coridor alimentar în Marea Neagră182
Vremea
16.4°16.4° - 16.9° vineri, 27 mai 2022
ConstanțaUmiditate: 83%
Vânt: 1.96 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/49223233414419
5/40163315181317
joker2116323917
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 mai 00:00SportEden Hazard, în lotul lui Real Madrid pentru finala Ligii Campionilor

Belgianul Eden Hazard este inclus în lotul comunicat joi de Real Madrid pentru finala Ligii Campionilor programată...123

27 mai 00:00SportScandal fără precedent în handbal! Cristina Neagu face acuzații cum nu au mai fost

Scandal uriaș în handbalul feminin, cum nu s-a mai întâmplat vreodată! Cea mai bună jucătoare din istorie,...153

27 mai 00:00SportCSM Oradea, medalie de bronz în Liga Naţională de baschet masculin

CSM Oradea, vicecampioana din sezonul trecut, a obţinut joi, în deplasare, medaliile de bronz ale stagiunii, după ce...118

27 mai 00:00SportIrina Begu s-a calificat cu emoții în turul al treilea de la Roland Garos, după ce a fost la un pas să fie descalificată

Irina Begu, locul 63 WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o,...120

Local
27 mai 00:05LocalAlertă! Cod galben de furtuni violente, în Constanța

Meteorologii au emis, pentru intervalul 26 mai, ora 13 - 26 mai, ora 20, cod galben de instabilitate atmosferică...4072

27 mai 22:00Local12 ani fără marele actor Jean Constantin

Pe 26 mai 2010 se stingea regele comediei de pe micul ecran. Jean Constantin dăinuie și acum în amintirile și în...347

27 mai 22:00LocalProiectul ordinii de zi privind ședința ordinară a Consiliului Local Medgidia

270

27 mai 21:59LocalConferință științifică internațională, la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Ovidius

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează,...209

27 mai 00:05LocalAccident cu victime multiple, pe A4

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 26 mai, pe A4, ieșire spre localitatea...1512

27 mai 21:59Local381 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore

Un număr de 381 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 53...388

27 mai 22:01LocalDouă persoane au decedat într-un accident produs pe DN 11

...428

27 mai 00:06LocalMinor lovit de o mașină, la Babadag

În seara zilei de 24 mai 2022, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier...385

27 mai 00:07LocalCe spune primarul din Negru Vodă despre firma căreia i-au explodat afacerile în pandemie

1248

Politică
27 mai 00:03PoliticăPrimăria Sectorului 4 cere bani de la guvern pentru a plăti despăgubirile în dosarul Colectiv

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că se va adresa Guvernului pentru a primi, din Fondul de rezervă,...233

27 mai 23:34PoliticăGrindeanu: De vreo 11 ani încercăm să păcălim Comisia Europeană cu CFR Marfă

Autorităţile române încearcă de vreo 10-11 ani să îi păcălească pe cei de la Comisia Europeană legat de CFR...315

27 mai 23:34PoliticăMinistrul Agriculturii anunță că România cumpără fabrica de zahăr de la Luduș

379

27 mai 00:00PoliticăFirea: Proiectul privind decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile va fi extins la nivel naţional

Proiectul privind decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile va fi extins la nivel naţional, a declarat joi...224

27 mai 00:00PoliticăMinistrul Muncii, noi detalii despre cardurile alimentare

Marius Budăi, ministrul Muncii, a făcut publice noi detalii cu privire la cardurile alimentare pe care Guvernul...312

27 mai 00:00PoliticăCiolacu: PSD a decis să intre la guvernare fiindcă situaţia ţării devenise dramatică

PSD a decis să intre la guvernare fiindcă situaţia ţării devenise dramatică, a declarat liderul formaţiunii,...236

27 mai 23:35PoliticăCristian Popescu Piedone contestă în instanţă condamnarea de 4 ani de închisoare pentru Colectiv

Fostul primar Cristian Popescu Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestație la executarea pedepsei de 4...329

27 mai 23:36PoliticăTraian Băsescu dă SPP în judecată, își vrea privilegiile înapoi

Zi grea pentru Traian Băsescu. Mai are la dispoziţie trei zile să elibereze vila de protocol, în caz contrar, riscă...349

27 mai 23:35PoliticăSe rupe USR: Mai mulți europarlamentari și parlamentari și-au anunțat demisia

591

Interviuri
5 mai 22:01InterviuriDelicoti: Legislația este problema reală a României în ceea ce privește administraţia publică! Video

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...1787

20 apr 00:04InterviuriLică Neagu: Tariful la taximetrie va fi de maxim 3,5 lei/km! Video

Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2112

16 apr 00:38InterviuriNiculescu: Am plafonat prețurile la gaze și energie printr-o nouă schemă de sprijin. Video

3296

18 mai 00:10InterviuriLiviu Brăiloiu: Rămân în PSD. Bun, rău, de pușcăriași… eu acolo rămân. Video

Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...2990

17 mai 00:11InterviuriCoșa spune că autorecenzarea nu e periculoasă: Unele date sunt deja în sistem! Video

Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...1598

7 mai 00:15InterviuriDezvăluiri! Care ar fi ”mecanismul jafului organizat din Mangalia”?! Video

Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...4050

16 apr 00:39InterviuriHoria Țuțuianu: Nu știu câtă răbdare vor mai avea constănțenii la atâta incompetență. Video

De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4306

14 apr 00:41InterviuriCristian Cîrjaliu: Atât timp cât nu iau niciun ban de la nimeni în mod necuvenit, dorm foarte liniștit

Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3508

12 apr 00:05InterviuriMihai Lupu: Nu sunt dușman cu Huțucă! Mai avem și opinii diferite! Video

3622

Monden
27 mai 00:00MondenEBU: Cel puţin 161 de milioane de telespectatori au urmărit finala concursului Eurovision 2022

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU), care organizează concursul Eurovision,...124

27 mai 00:00Monden'Stranger Things' revine vineri cu sezonul patru, "mai înfricoşător"

Serialul fantastic de succes "Stranger Things" revine vineri la Netflix cu cel de-al patrulea sezon, penultimul, mai...110

27 mai 00:00MondenRobert Pattinson, protagonistul noului lungmetraj al regizorului filmului 'Parasite'

119

27 mai 00:00Monden'Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore' va avea premiera pe HBO Max în 30 mai

„Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore”/ „Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” de la Warner Bros....112

27 mai 00:00MondenSolistul formației Zdob şi Zdub a devenit cetățean de onoare al județului Iași

Artistul formaţiei Zdob şi Zdub Roman Iagupov, precum şi fraţii Vitalie şi Vasile Adhanov, care au obţinut cu...109

27 mai 00:00MondenAerosmith amână rezidenţa din Las Vegas după ce Steven Tyler a intrat la dezintoxicare

Trupa Aerosmith şi-a amânat mai multe dintre datele de concerte din 2022, după ce solistul Steven Tyler a fost...112

27 mai 00:00MondenMai puţine scene pentru Amber Heard în 'Aquaman 2', din cauza 'lipsei de chimie' cu Momoa

Walter Hamada, responsabil al diviziei DC Comics al studioului Warner Bros., a asigurat marţi că scenele din...112

27 mai 00:00MondenIggy Pop şi Ensemble intercontemporain, recompensaţi cu Premiul Polar Music

Starul rock american Iggy Pop şi Ensemble intercontemporain din Franţa sunt laureaţii din acest an ai Premiului Polar...122

27 mai 00:15MondenTrupa Kalush Orchestra vinde trofeul de la Eurovision, ca să cumpere armament

385

Mapamond
27 mai 00:00MapamondMasacru în Texas: Papa Francisc, cu 'inima frântă', cere un control mai mare asupra armelor

Papa Francisc a declarat miercuri că are "inima frântă" după atacul armat de la o şcoală primară din Texas în...116

27 mai 00:00MapamondPrimarul Moscovei anunţă anularea amenzilor pentru persoanele care au încălcat restricţiile anti-COVID

Autorităţile de la Moscova au declarat încheiat pericolul reprezentat de pandemia de coronavirus şi au anunţat că...108

27 mai 00:00MapamondOMS promite să prioritizeze lupta împotriva violenţelor sexuale în cadrul organizaţiei

110

27 mai 01:28MapamondDacă Rusia învinge Ucraina, 'Slovacia este următoarea', consideră premierul slovac

Premierul slovac Eduard Heger a declarat, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Ucraina ''trebuie să...120

27 mai 00:00MapamondParisul cere Beijingului "acces nerestricţionat" comisarului ONU pentru drepturile omului în Xinjiang

Şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna a cerut omologului său chinez Wang Yi "acces nerestricţionat" pentru...112

27 mai 00:00MapamondBurkina Faso: Patru din opt mineri blocaţi la 700 de metri sub pământ au fost găsiţi morţi

După 39 de zile de căutări intense, salvatorii au găsit cadavrele a patru dintre cei opt mineri rămaşi blocaţi la...107

27 mai 00:00MapamondCel puţin nouă morţi în explozia a trei microbuze în Afganistan

Cel puţin nouă persoane au fost ucise în trei atentate cu bombă împotriva a trei microbuze miercuri la...111

27 mai 00:16MapamondRusia ia în calcul un schimb de prizonieri cu Ucraina. Care este principala condiție

Rusia urmează să examineze problema unui schimb de prizonieri cu Ucraina - după o judecare a prizonierilor ucraineni...375

27 mai 00:16MapamondAtacatorul din Texas anunţase pe Facebook că se duce să atace o şcoală primară

396

Sănătate
27 mai 00:00SănătateExperții francezi recomandă a cincea doză de vaccin

Principala agenţie de sănătate publică din Franţa (Haute Autorité de Santé - HAS) a recomandat o nouă vaccinare...109

27 mai 00:00SănătateGuvernul dă bani mai mulți angajaților din spitale care îngrijesc pacienți cu COVID

Angajații din spitale implicați în îngrijirea pacienților cu COVID vor primi sporuri de până la 85% în...106

27 mai 19:22SănătateCând se recomandă tratamentul cu iod radioactiv?

106

27 mai 00:00Sănătate19 beneficii ascunse ale cătinii, despre care nu vorbește nimeni

Cătina devine din ce în ce mai populară datorită calităților ei excepționale și beneficiilor multiple asupra...110

27 mai 00:00SănătatePrimele cazuri de variola maimuței, în Emiratele Arabe Unite şi Slovenia

Emiratele Arabe Unite au înregistrat un caz de variola maimuţei, fiind primul stat din Golf unde a fost identificat...99

27 mai 00:00SănătateMedicul Flavia Groșan trage un semnal de alarmă, după ce cazurile de pneumonie au explodat

Doctorița Flavia Groșaj, ajunsă cunoscută în România după ce în urma tratamentului aplicat pentru COVID a...113

27 mai 00:00SănătateINSP: 166 de cazuri COVID cu varianta Omicron în săptămâna 16 - 22 mai

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 16 - 22 mai, au fost confirmate 166 de...112

27 mai 00:00SănătateGuvern: Amenzi între 500 şi 5.000 lei pentru neînregistrarea datelor în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări

Executivul a aprobat, prin hotărâre, metodologia de raportare şi circuitul informaţional în Registrul Electronic...123

27 mai 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: 87 de persoane cu COVID-19, internate la terapie intensivă

112

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT