REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Viceprimarul Dumitru Babu, dosar PENAL după ce a MALTRATAT un comisar al Protecţiei Consumatorului

Viceprimarul Dumitru Babu, dosar PENAL după ce a MALTRATAT un comisar al Protecţiei Consumatorului

Replica API 9 mai 2020 | 17:13 14402

Viceprimarul Constanţei, Dumitru Babu, implicat, din nou, într-un mega scandal. Acesta este acuzat de o angajată a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Constanţa că a agresat-o fizic şi i-a smuls telefonul din mâna, în cadrul unei acţiuni de control.

Trei colegi de-ai ei s-au pus scut în faţa lui Babu, pentru a-l împiedica să o mai maltrateze. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ultraj.

"Joi a avut loc o acţiune de control la o societate din Constanţa. Domnul Babu a venit nervos spre mine, deoarece filmam. Mi-a dat peste mâini, m-a prins de braţul stâng, m-am tras deoparte si mi-a zis să ies afară. Colegii s-au pus scut în faţa mea. Fratele lui încercau să-l calmeze",a declarat Maria Obreja, pentru Replica.

La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al Secţiei 5 de Poliţie.

"Când a ajuns poliţia, viceprimarul a spus că noi n-avem ce să căutăm acolo. Eu, cu încă un coleg, ne-am ridicat să spunem partea noastră, după care i-au luat lui declaraţia. Azi am depus plângere",a mai spus comisarul CJPC. Aceasta a aşteptat ca vicele să-şi ceară scuze pentru atitudinea sa, însă nu s-a întâmplat aşa. A trimis doar un buchet de flori. "A avut ocazia să vină să-şi ceară scuze personal. Mi-a trimis azi, printr-o altă persoană, un buchet de flori. Atât. Nu telefon, nu nimic. Măcar puţin respect trebuia să aibă, scuze nu e greu să oferit", a mai spus Maria Obreja "Sunt şocată de cele întâmplate. Dacă dânsul, care într-o funcţie, procedează aşa, atunci când merg la oameni normali, la ce să mă aştept?", s-a întrebat retoric comisarul.

Controlul a avut loc la una din firmele sale de pe Şoseaua Mangaliei

Potrivit unor surse, controlul s-a desfăşurat la una din firmele sale situate pe Şoseaua Mangaliei, pe care o administrează împreună cu fratele său, Alexandru Babu.

Potrivit declaraţiei de avere, Dumitru Babu deţine următoarele firme:

SC Dalgeco Confecţii Textile SRL, Bara Business Grup SRL şi Mobigarden SRL. Toate figurează cu sediul la aceeaşi adresă, Şoseaua Mangaliei nr 80.

Ce spun oamenii legii!

În cursul zilei de astăzi, la sediul Secției 5 Poliție s-a prezentat o femeie, de 27 de ani, care a sesizat faptul că, la data de 7 mai a.c., în timp ce se afla în control, în calitate de angajat al C.J.P.C. Constanța, la o societate comercială din municipiul Constanța, ar fi fost agresată fizic de un bărbat care se afla în incinta societății respective.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Maria Obreja a postat şi pe pagina ei de facebook incidentul. "În cursul unei acțiuni de control, la care mă aflăm împreună cu alți trei colegi, aveam să cunosc latura nevăzută a caracterului pe care îl are Dumitru Babu, aflat în 2016 pe lista votată de mine. Năvălind în locul unde mă aflăm cu colegii mei, acesta a vrut să îmi smulgă telefonul din mâna și bruscandu-mă să mă dea afară din sediul societățîi în care mă aflăm. A fost necesară atât intervenția colegilor mei, cât și a fratelui acestuia, cărora trebuie să le mulțumesc, pentru că nu știu unde ar fi putut ajunge lucrurile. Mă întreb, dacă pe femeile din viață dansului le tratează la fel? Mă întreb, dacă pe soția sau mama dansului le-ar fi bruscat cineva, ce reacție ar fi avut? Mă întreb, dacă asta este atitudinea pe care o are și față de doamnele aflate în subordinea dansului?", a scris ea. "Am depus astăzi plângere la poliție, relatând incidentul, nu înainte de a-i oferi DOMULUI VICEPRIMAR DUMITRU BABU , șansă de a își cere scuze PERSONAL, pentru întreg incidentul. Acesta mi-a trimis un buchet de flori, pe care i l-am lăsat personal la primărie, sperând că-l va oferi unei doamne din familia lui, și povestindu-i ce “năzbâtie “ a făcut, să afle părerea acesteia", a conchis Maria Obreja.

Dumitru Babu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Nu este la prima abatere

Reamintim că Babu s-a mai aflat în centrul unui scandal la început acestui an după ce i-a spus unui jurnalist că "face degeaba umbră pământului".

Citeşte şi:

Cum comentează Felix Stroe gestul lui Babu: Sunt consternat!

Viceprimarul Babu RISCĂ să fie EXCLUS din partid!

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218