REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Video! O femeie a vrut să-și arunce fata în fața mașinilor, susținând că e posedată

Video! O femeie a vrut să-și arunce fata în fața mașinilor, susținând că e posedată

Virgil STOIAN 5 octombrie 2022 | 00:00 6492

Situație cel puțin bizară la Constanța. Luni, 3 octombrie, pe strada Soveja, în zona AJOFM Constanța,  o femeie alerga cu un copil aproape dezbrăcat în brațe, spre stupoarea trecătorilor. Potrivit acestora, femeia, în timp ce alerga, bolborosea cuvinte care sunau a descântec și susținea că e posedată, vrând totodată să o arunce în fața mașinilor. Mai mult decât atât, mașina, în care femeia și-a dus copilul, a fost ridicată în cursul zilei de 4 octombrie, fiind lăsată în mijlocul unei parcări. Poliția a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, fiind sesizată și DGASPC.

Mai mulți trecători s-au sesizat văzând femeia care alerga pe stradă, cu un copil înfășurat într-un cearceaf, având și fața acoperită, unul dintre ei povestind întreaga scenă: ” Astăzi, 3.10.2022, mă aflam în drum spre casă, când dintr-o dată zăresc în fața mea o doamnă cu o fetiță în brațe. Fetița era dezbrăcată, dar acoperită cu un cearceaf peste și îi spunea descântece, mi s-a părut ceva ciudat și am urmărit-o cu scopul de a vedea ce face. După 5-10 minuțele de mers cu copilul în brațe, a pus-o jos, precizez că era în picioarele goale și a legat-o la ochi, mai precis i-a acoperit toată fața la copil cu cearceaful, după care a lua-o înapoi în brațe și a intrat în mașină, ea s-a pus pe partea dreaptă iar fetița era afară, în fața ei și femeia o lega de mâini cu geanta! Am intervenit! Eu împreună cu un domn din spatele meu. A luat fetița în brațe și ne-a zis că :"Ea vede tot, este posedată". Și a lăsat mașina deschisă și a început să alerge. Am sunat la poliție. A vrut să arunce copilul în stradă în fața mașinilor, nu am lăsat-o să facă așa ceva! A venit poliția, ce credeți că s-a întâmplat? Au lăsat-o să plece zicând că nu are ce să-i facă! Să sperăm că rămâne în viață copilul!”.

Mașina femeii a fost ridicată

Ce spun oamenii legii

În cursul zilei de luni, polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiul Constanța, o femeie ar aplica rele tratamente copilului său. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat-o pe femeia în cauză, precum și pe copilul pe care îl ținea în brațe. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. De asemenea, polițiștii au transmis o sesizare către D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor. ” au transmis reprezentanții IPJ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Deci daca Biblia spunea despre Ioan Botezatorul ca a fost invatat de catre un inger sa manance doar miere de albine si lacuste. Atunci, noi de ce nu am face tot asta? E ceva scarbos, nu? Dar daca va nasteati intr-o socetate in care mancati criere de maimute vii ca in China, lilieci si alte scarbosenii era ok, nu? Pentru ca v-ati nascut intr-o alta "realitate" in care societatea va perminte, nu-i asa? Asa ca, nu mai bine nu mai poluam noi toata planeta Pamant si traiam mult mai mult, apoi nu mai fac oamenii cancer din cauza poluarii si alte d-astea? Nu mai bine nu mai poluam prin cresterea de animale mari domestice pe care le sacrificam fara mila, desi nu sunt "daunatori"? Poate ca asta este solutia. Nu mai poluam plantele si florile etc, apoi mancam miere, mancam cereale si tot ce provine din plante, mancam daunatorii precum insecte si traim toti in armonie, poate suta de ani? Oare o fi posibil asa ceva sau traim doar dupa ce TIPAR ne impune societatea? Simplu, sunt prajite lacustele alea, sunt apoi macinate si devin pudra. Apoi din pudra aia ca o faina se fac prajituri se fac ce vreti voi. Nici macar nu stiti ca e din insecte, daca nu scrie pe eticheta aia pe care oricum nu o cititi niciodata. Plus ca o mare parte din insecte se hranesc cu flori si alte chesti de genul si cica nu ar fi deloc rele la gust. Am inteles ca viermii de ceara au cel mai bun gust, ca se hranesc cu ceara, cu miere sau ce s-or mai hrani. E adevarat, arata gretos. Dar daca sunt prajiti si facuti "fainia" apoi prajiturele cu ciocolata, inghetata, in cafea, in shake-uri in orice altceva. Mai sunt scarboase? Pai, sa fiu sincer. Mie mi-e scarba cand vad oase de animale in mancare. Voua nu? Nu va e scarba de copanele alea, de capul ala de porc in ciorba sau ce o mai fi? De soriciul ala nu va e scarba, e delicios? De gainile alea decapitate si parlite? De picioarele alea de gaina cum am vaut ca mananaca unii, de carnatii aia facuti din tot felul de organe. De carnea aia tocata din crenvursti despre care nu stiti de unde provine sau ce contine nu va este scarba? Pestele, cum miroase, imi vomit matele. Va place? E delicios, nu? Ati vazut ca multi pesti contin viermi? Mai ales cei din ape sarate? Dar "fructele alea de mare" nu sunt ma scarboase? Cum mancati alea? Zero diferenta intre fructele de mare si "fructele taratoare", insectele. Oul de gaina va place? Dar nu din oul ala ies pui, gaini etc? Nu contine si sperma de la cocos cumva? Energizantele alea nu contin sperma de taur sau urina? Va place, nu? Atata timp cat nu stiti ce contine, e ok. Cola ce contine? Ce mai conteaza, boss. E bun, nu? Deci, nu mai bine mananci miere de albine si lacuste prajite precum Ioan Botezaturl. Cu apa, paine din cereale sau din pudra de lacuste, o sa traiesti multi ani fara chimicale, fara riscuri de boli si cancer de la radiatii si alti microbi din alimentele din prezent. Dar vezi, esti catalogat nebun sau ciudat daca mananci insecte precum Ioan Botezatorul, nu? Pana mai de curand nici eu nu gandeam asa, acum inteleg perfect cum stau lucrurile. E adevarat, nu pot consuma insecte, pentru ca asa am fost crescut. E greu sa-ti modifici comportamentul, sa-ti convingi creierul. Nu imposibil, dar foarte greu. Dar nu inseamna ca e mai bine sa macelarim animale, sa le mancam organele si matele prin carnati si alte tampenii d-astea primitive. Comparati asta cu mancatul de insecte. Cam aceeasiu Marie, dar cu alta palarie, nu-i asa? Mda...
11
0
Ce dracu va agitati, poate e actrita la Teatrul de Stat Constanta
0
0
Ba, GIGI. Ori ai inteles tu gresit, ori m-am exprimat eu gresit. Ori esti analfabet functional, adica tu citesti un text, dar nu intelegi nimic din el. Eu fac anti-trolling, dau cu p**a peste bot tuturor trolilor rusi simpatizanti ai AUR si SOS. Am subliniat faptul ca Ioan Botezatorul, din Biblie, A MANCAT DOAR MIERE SI LACUSTE. Nimic altceva. Asta se stie de mii de ani. Si am mai zis ca Georgica Simion asta vrea sa mai castige vreo 2-3 simpatizanti, promovand propaganda ruseasca anti-consum de insecte si facand legi in acest sens. La fel a facut cu anti-masca, anti-vaccin si alte tampenii. E un fel de \\\"Gica Contra\\\", e anti-tot, se leaga de orice ca sa ajunge cu noroi in actuala conducere ca sa ii ia AUR locul. E anti sistem baiatul, ce sa-i ceri. Au protestat 2-3 rezisti d-aia ca fermele polueaza prea mult si ca ar trebui inlocuite in viitor cu fermele de insecte blablabla, povestea e lunga. Iar televiziunea cumparata de AUR, a lui Ciutacu, Romania tv, cum au dovedit si cei de la RECORDER cu cea mai recenta ancheta, Ciutacu ia bani sa promoveze anumiti indivizi din politica, mai nou pe Simion si AUR. Asa ca ei au difuzat acel protest al rezistilor cu consumul de insecte si blablabla intr-un mod in care sa ridice AUR in sondaje, ca vezi dom\\\'ne AUR face legi sa interzicem productia sau consumul de insecte in Romania, ca sa nu dispara fermele clasice. Totul doar in scopul de a castiga votanti AUR si a atrage toti fermierii in tabara AUR, sa voteze toti AUR. p*****l! Si asta vreau sa zic, ca AURolacii se bat ca niste gorile cu pumnii in piept ca sunt patrioti si iau insemne religioase in politica, autointitulandu-se salvatorii ortodoxiei din Romania, de catre \\\"americanii si europenii aia rai care sunt catolici sau altceva decat noi si rusii\\\". Pai si in Biblie zice de Ioan Botezatorul ca manca DOAR insecte. Miere de la insecte plus lacuste. Pai ce inseamna ma prostia asta a partidului AUR. Pai daca traia Ioan Botezatorul in Romania, il condamnati la moarte voi astia din AUR si din jurul partidului, precum i-au taiat aia capul? Cat de p******i, ba, baiatule! Astia se fac frate cu dracu, ca sa treaca puntea. Totul pentru bani, totul pentru putere. Numai minciuni, numai circ pe paine in AUR si SOS. Nu nu sunt de partea rezist. Nu, nu am de gand sa consum insecte, dar inteleg ca polueaza mai putin, consuma mai putina apa si au de X ori mai multe beneficii decat macelarirea animalelor mari in ferme etc. Chiar le vad rolul in viitor. Nu cred ca ar lua porci, vaci etc pe Marte. In schimb, anumite feluri de insecte poate vor putea creste in mini ferme de pe nu stiu ce navete spatiale, baze martiene etc. Pare realizabil si vor fi benefice in viitor. Pana cand o zbura porcul si o ajunge \\\"Ghita\\\" in spatiu, imi mentin ideea, ca George Simion e doar un bufon si se inseala in mai tot ce face. Productia si consumul de insecte nu afecteaza pe nimeni. Ii afecteaza doar lui gargaunii din cap. E extremist, e partid de extrema dreapta, conservator, eurosceptic si multe alte chestii care se pot numi foarte usor ANTI-ROMANESTI. Nu votez in veci asa ceva. Fascisti, comunisti, legionari, rasishti... fix de asta aveam noi nevoie, nu aveam destule pe cap... Democratie si nimic mai mult! Liberul arbitru de la Dumnezeu, atat!
5
0
ba butoi cu puLbere,daca toata viata ai spart seminte si ai baut bere la pet,de unde p motii vrei bni,cersetorule?lasa vrajeala cu insectele,oricu m maninci Bouare viermi in cirese si stii ceva?fructele cu viermi sint netratate,celelalte sint c himizate!ai uitat de ceausel c u alimentatia rationala?cine p motii temoBliga sa maninci viermi,poate viermii din momeala pescarilor.asaca spion rUs,mai u.te la Baie si trage apa!esti prea prsT,nimei n une Botul,viTautis!
2
2
saracul copil ,bine ati facut ca ati avut spiric civic si l-ati ajutat.
2
0
Eu nu am probleme cu facturile. Si cred ca nici tu nu ai. Ai citat fix din propaganda putinistilor din jurul AUR si SOS. Asta este adevarul. Fie ca ai facut-o intentionat, fie ca nu. Nu sunteti cu nimic diferiti fata de vestele galbene si aia tot troli rusi sunt, ca voi. Romanii care au probleme cu facturile sunt tot aia saraci care aveau probleme si inainte. Paradoxal, lor li s-au alaturat si aia lacomi si putrezi de bogati. "Vedetele", "afaceristii" romani. Aia au probleme cu facturile, mai ales ca afacerile lor sunt afectate serios. Noi nu avem probleme. Terminati cu manipularea. Acum astia care si-au pierdut cilentii in urma restrictilor din pandemie, doresc razbunare. Vor alegeri anticipate, vor sa vina Georgica Ruski Simion ca sa-si recupereze ei pierderile. E un fel de camatarie ce fac astia. "Georgica, te ajutam sa-i dai jos pe astia din sistem, apoi impartim laurii". Ceva de genul. Pentru ca aia s-au obisnuit cu luxul, cu living-uri de 1km si alte basini d-astea de lux. Daca va cacati pe voi acum, asta e doar pistol cu apa. Daca, Doamne fereste, China invadeaza Taiwan, va fi sanctionata drastic. Abia atunci sa va plangeti. De la rusi primeati doar gaze si combustibil. Normal ca daca se scumpeste combustibilul, mai toate preturile cresc, ca doar nu sunt livrate cu bicicleta... Dar daca si pe Xi Jinping il mananca in c*r sa porneasca o "operatiune militara speciala" in Taiwan, atunci o sa va mancati gecile de piele. Hahaha! Oricum, chinezii sunt mult mai destepti decat rusii. Fara urma de indoiala. Probabil ca rezistenta Ucrainei le-a mai taiat din elan chinezilor. Mai nou, cand cineva spune adevarul despre imperiul raului, despre Rusia, despre putinistii lui Putin, primeste replica asta puerila cu "facturile", cu "foame, frig si intuneric". Altceva mai stiti? Nu mai puteti manipula cu mastile si vaccinurile ca sa aruncati in conducerea actuala cu noroi, sa veniti voi la putere? Acum dati vina pe taxe? Dar daca se termina razboiul si revine totul la normal? Ce mai gasiti? Incepeti cu consumul de insecte si alte conspiratii putiniste? Apropo, Ioan Botezatorul manca doar miere si lacuste. Asta ca idee, in caz ca vor citi si AURolaci mesajul asta. Deci, voi astia extremistii "ortodocsi" din AUR, asa tare va doriti legea aia a lui Simion cu interzicerea insectelor? Pai eu daca vreau sa consum pudra proteica din lacuste, ci nu din zer, cine e George Simion sa-mi interzica? El a spus ca AUR militeaza pentru legalizarea canepii si legalizarea consumului de "iarba". Aia din NOUA DREAPTA, pupa partidul in c*r de ani de zile, cum mult inainte de aparitie, ca vor roexit si "liber la verde si ciuperci". Nu-ti imagina ca plang la stiri, fac anti-trolling. Stai linisit, nu-mi explodeaza vreo venea. Nu sunt George Simion. Sunt mult peste el. Imi fac si partid, daca va fi nevoie sa-l oprim. E intoxicat mediul online romanesc de trolli rusi, pentru ca le-au banat sputnikul si restul gruparilor de dezinformare, asa ca peste tot unde se poate comenta, vin sa ridice in slavi Rusia si sa manipuleze romanii, astfel incat sa vina AUR sau SOS la putere. Voi nu stiti multe chestii. De exemplu AUR vrea sa scoata Romania din UE si NATO si sa o uneasca cu Moldova, dar "sub cizma" Rusie, ca Belarusul. Intelegeti? Nu cred ca intelegeti. La fel cum rusii manipuleaza ucrainenii ca Rusia incearca "denazificarea" Ucrainei, iar dupa ce da jos regimul "nazist" o va elibera. Deci, vor sa puna politicieni numai rusi, presedinte rus, iar restul o mafie ruseasca in toata Ucraina, cum a fost multa vreme si in Moldova, cum a fost pana in prezent si prin Ucraina si cum e acum in Transnistria, Belarus si Kazahkstan etc. Si alt lucru pe care nu-l stiti, George Simion, Marius Lulea, Calin Georgescu si toti dubiosii astia, vor unirea cu Basarabia cu orice pret. Dar eu nu voi fi de acord niciodata, peste cadavrul meu! Rusia a invadat pamanturile romanesti de 12 ori in istorie, iar acum vine si ne face o "oferta pe care nu o putem refuza" inapoinandu-ne Basarbia, pe care tot Rusia (URSS) ne-a furat-o. Idiotii astia care vor unirea Romaniei cu Basarabia cu orice pret, sunt un pericol pentru Romania. Toti vrem refacerea Romaniei Mari, dar idiotii astia ca Simion au ochelari de cal, vad doar in fata, vad doar Basarabia. Ca ne baga "ursul" in casa nu mai conteaza, nu? Sa reveim. Dati-o inainte cu propaganda asta cu facturile si cu "frig, foame, intuneric" ca fix imprastierea asta de propaganda ruseasca a facut ca la proteste sa vina doar 4000 amarati, din targetul de 1.000.000. Se putea si mai rau, cred. Hahaha!
13
1
amice,esti cam fraier.vimde tot si du.te in peru,in america sau in asia.esti cam sucker!flota rusnacilor din marea neagra poate fi anihilata in citeva ore cu rachetele,inclusiv submarinele,nu au unde sa se ascunda ,sint in lighean.du.te sa pupi niste moaste,s.a deschis sezonul de p****i la iasi.daca.i mai racoreste nucleara pe astia si toti hotii sparlamemtari,noi nu ne suparam!chiar deloc.
0
6
nebuna si s-o duceti la tren! Asa era totul sigur si nu patea nimeni nimic!
3
0
vedeti cum le spala popii putinii creieri proastelor???
8
2
stia femeia de ce vroia sa scape de ea. Astia care credeti ca ati salvat-o, v-ati condamnat de fapt pe voi si pe familiile voatre la moarte.
2
18
Prietene...las-o mai usor. Mai bea o bere...mai fa si tu sex. Lasa-le incolo de stiri...o sa mori de la ele. Asta e...daca trage cu nucleara...scapam mai repede de facturi si rate. Oricum toti murim. Relaxeaza-te frate...las-o mai usor. Crezi ca putem noi schimba cu ceva ? Cu ce te ajuta atat de multa informatie fara rost ?
6
10
Mai grav e ca orice urma de radiatie de la testul ala nuclear, daca trece granitele unui stat NATO este considerat atac nuclear asupra unui stat membru NATO si se activeaza articolul 5. Nu e ca si cum rusii ar folosi un proiectil de artileri care ar ateriza din greseala in Tulcea de exemplu si ar ucide un roman de pe bicicleta. Speram noi sa fie lipovean. Ha ha ha. Radiatile alea provenite de la rachetele nucleare afecteaza oamenii pe termen lung, provoaca forme de cancer si alte boli. Deci nu se poate considera un accident. Parerea mea este ca se va considera atac nuclear si va primi un raspuns nuclear. De exemplu, Vladimir Satana in carne si oase Putin poate efectua un test in Marea n***u, in imediata apropiere a ZONEI ECONOMICE EXCLUSIVE a Romaniei din BLACK SEA. Deci, o bomba nucleara tactica poate exploda in Marea Neagra, in afara granitei NATO, dar radiatile vor ajunge in interiorul NATO. Nu trebuie neaparat ca bomba sa cada pe pamant NATO, atata timp cat radiatile au acelasi efect ca si cum bomba ar fi cazut pe o campie pustie din NATO. Nu stiu daca intelegeti, dar Satana se joaca cu focul. Daca se ajunge la RAZBOI NUCLEAR intre NATO si Rusia, iar CHINA nu se baga, partea asta a Pamantului devine imposibil de locuit din cauza radiatilor. Va fi stearsa de pe Pamant si NATO si Rusia. Vor fi folosite cel putin 13.000 de focoase nucleare. Ambele parti au intre 6.500 si -7.000 de focoase nucleare. Dar China si cei din ASIA vor scapa, e adevarat ca traiul va fi cumplit si vor ajunge radiatii si acolo, dar mult mai slabe. Adevarul asta e, ca intr-un razboi nuclear intre NATO-RUSIA, ei chinezii vor mai trai cativa ani. Tot circul a inceput cu pandemia si virusul creat in laboratoarele din China. Toate astea au dus la dezbinarea si la haosul din Vest si Est. Iar acum la eventual razboi mondial in urma caruia fix China trage foloase. A fost oare totul planificat de China sau nu? Prin amenintarea cu armele nucleare, Rusia recunoaste oficial ca pierde razboiul. Folosirea de arme nucleare, va duce la raspuns nuclear din partea NATO. Si chiar daca nu va primi raspuns, ci doar distrugerea flotei maritime si a tuturor soldatilor si bazelor militare rusesti din Ucraina, tot acolo se ajunge, tot la razboi nuclear mondial si nuclear. Pentru ca nemernicii in realitatea lor alternativa pe care si-au creat-o considera ca deja au granita acolo cu cele 4 teritorii anexate ilegal cu pseudo-referendumuri. Urmaresc cu mare atentie conflictul. De cand au inceput ucrainenii contra-ofensiva, Rusia merge numai in spate pe front, deloc inainte. In 2-3 luni, Rusia va avea pierderi de 100.000 de soldati. Asta reprezentand soldati rusi morti in Ucraina. Iar pana la vreo 300.000 de soldati vor fi cei cu maini - picioare taiate, care nu mai sunt apti de lupta, plus prizonierii de razboi. Daca Rusia isi mobilizeaza cei in jur de 50.000.000 de civili APTI de inrolare cu forta in armata. Atunci vom avea un razboi dus intre 22.000.000 de ucraineni vs 50.000.000 de rusi? WTF? Undeva in jur de 20.000.000 erau TOTI cei care au participat in al Doilea Razboi Mondial, ca sa va faceti o idee. Nu incap aia toti in Ucraina, se va duce razboi la baioneta? Nu va exista kilometru in care sa nu se traga din ambele parti. Va fi macel, baie de sange. Dar ucrainenii vor lupta pana la ultimul om, pentru ca au motivatia asta, isi apara tara. Cum sovieticii au mobilizat vreo 7.000.000 de soldati ca-si apere patria de nazisti, asa or sa fie si ucrainenii neinfricati sa-si apere Ucraina. Iar un avantaj e ca sunt la ei acasa, cunosc perfect zona, se pregatesc deja de luni de zile, iar ceilalti civili inrolati cu forta in Rusia, fie ei mai multi, sunt speriati de moarte, sunt banali civili care in urma cu cteva luni stateau la tv si aplaudau ca focile discursurile lui Putin, inecandu-se cu vodka. Vor fi pierderi mari de ambele parti, chiar daca rusii vor fi mai multi, aia nu vor sti sa lupte tactic, se vor impusca si intre ei din greseala, vor face numai tampenii. Da, poate vor impinge granitele, dar rezultatul nu va fi cel visat de ei, iar pierderile mult prea mari. Plus ca daca vorbim de milioane, nu mai poti vorbi de echipamente militare, pe care oricum rusii nu le mai au si nu se ridica la nivelul echipamentelor militare primite de ucraineni. Deci va fi o batalie cu AK-47 ruginite, vs echipamentele cu amortizoanre, thermal vision, nightvision, silencer, javelinuri, anti-tancuri, himars-uri, drone, tancuri 125mm si alte ifv-uri de ultima generatie vs atacuri in valuri cu ak-47 si rpg-uri. Serios? Rusia risa sa piarda chiar si cu mobilizare generala. Si chiar daca ar reusi sa castige, va avea pierderi asa de mari, ca nu vor mai apuca rusii din viata, sa vada refacerea Rusiei de dinainte de 24 februarie. Probabil chinezii ii vor ajuta cu reconstructia, dar occidentul nu va mai cumpara nimic din China, ceea ce ar duce la saracirea Chinei si la multe alte conflicte si probleme. Aia din ASIA nu au ei bani sa tinta China bogata. Tot de bogatii din occident va avea China. Cam multe probleme face piticul din Moscova, nu-i asa? Plus de asta, nici nuclear tactic nu poate ataca Ucraina, fara primeasca raspuns de la NATO. Deci, risca sa piarda incet si sigur razboiul prin alungarea completa din teritoriul Ucrainei. Risca sa intre in razboi mondial nuclear cu NATO. Risca sa piarda razboiul cu mobilizare generala. Risca putin cam mult Satana Putin, nu-i asa? Singura lui varianta "acceptabila" este atacul in valuri cu pana la 50.000.000 de civili rusi inrolati cu forta. Alta varianta nu are. Nu cred ca e atat de prostul satului incat sa o aleaga pe cea mai GRAVA, adica atacul nuclear. Dar, a facut numai greseli de idiot inca din 24 februarie. Nu m-ar mira ca si acum sa greseasca. Idiotul asta s-a mintit atat de mult, incat a ajuns sa-si creada propria propaganda. Ha ha ha
17
1
Mini cooper e masina ei ? Ce numar are ?
7
6

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367