Vin banii pentru fermieri: O nouă rundă de plăți ajunge în conturile agricultorilor
Vin banii pentru fermieri: O nouă rundă de plăți ajunge în conturile agricultorilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFermierii români primesc o nouă tranșă de bani prin campania de plăți în avans derulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Miercuri, 4 noiembrie, instituția a autorizat la plată 164,7 milioane de euro, sumă care ajunge la aproape 35.000 de beneficiari.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), valoarea exactă a plăților autorizate în această tranșă este de 164.779.269,13 euro, echivalentul a peste 869,8 milioane de lei.
De la începerea campaniei de plăți în avans, pe 16 octombrie, și până în prezent, suma totală autorizată a ajuns la 854.787.813,62 euro. Fondurile sunt destinate susținerii activităților agricole și asigurării capitalului de lucru necesar pentru campania de toamnă.
Descoperiți mai multe
De unde vin banii pentru fermieri
Cea mai mare parte a sumelor autorizate provine din fonduri europene, prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), care asigură 769,4 milioane de euro.
Repartizarea finanțărilor este următoarea:
769.409.136,92 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
72.498.724,42 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
12.879.952,28 euro reprezintă cofinanțare de la bugetul național.
Din totalul sumelor autorizate, APIA a efectuat deja plăți de 746.942.449,95 euro din FEGA, direct către fermieri.
Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, a declarat că ritmul plăților va fi menținut pentru ca fermierii să beneficieze de sprijin financiar într-o perioadă importantă pentru pregătirea noului an agricol.
„Banii aceștia înseamnă motorină, inputuri, semințe, hrană pentru animale și predictibilitate și siguranță financiară pentru fermierii noștri”, a afirmat ministrul.
Cine procesează plățile
Plățile pentru intervențiile finanțate prin FEGA sunt realizate direct de APIA. În schimb, fondurile aferente măsurilor de dezvoltare rurală, finanțate prin FEADR și cofinanțarea națională, sunt procesate și plătite prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Pentru plățile din FEGA este aplicat un curs de schimb de 5,2788 lei pentru un euro, iar pentru cele din FEADR, cursul este de 5,0968 lei pentru un euro.
Campania de plăți în avans continuă, iar MADR anunță că autorizările vor fi efectuate în ritm susținut până la soluționarea tuturor cererilor eligibile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.1° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)






