rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Viorica Dăncilă și Carmen Dan ar putea fi audiate în dosarul 10 august

Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a declarat la Euronews România că, în urma unor plângeri formulate de anumite ONG-uri care au susținut protestul din 10 august 2018, împotriva fostului ministru de Interne, Carmen Dan, împotriva fostului prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, dar și împotriva unor conducători ai unor partide politice aflate la guvernare, nu va fi exclusă o audiere a acestora.

Viorica Dăncilă

Scutea a menționat că au fost identificați 20 de noi suspecți, jandarmi cu funcție de execuție, care se aflau în stradă, în ziua de 10 august 2018. Aceștia sunt acuzați că au depășit limitele legale ale intervenției, mai precis că au folosit violența în mod nejustificat. Angajații Jandarmeriei au fost identificați în urma imaginilor filmate în Piața Victoriei.

„În cauză, unul dintre suspecții față de care s-au formulat acuzații încă din 2019 este un secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne. În privința acestuia, se reține infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, raportat la contribuția pe care a avut-o pe lângă comandantul misiunii, respectiv șeful Jandarmeriei Municipiului București. În acest moment, nu excludem posibilitatea ca pe baza probelor care se vor mai administra în continuare să se poată stabili și alte tipuri de implicare ale unor responsabili din administrația centrală și locală, raportat la șirul dispozițiilor și ordinelor care au fost date în seara de 10 august 2018, pentru dispersarea manifestanților existenți în Piața Victoriei”, a explicat Gabriela Scutea, scrie stiripesurse.ro.

Scutea s-a referit și la posibilitatea ca persoanele audiate în cei patru ani să fie reaudiate.

„Această posibilitate deja s-a materializat. Persoanele vătămate care au fost lovite de către jandarmi, în împrejurări afară din mulțime, acestea au spus că solicită identificarea persoanei care le-a agresat. După ce s-a reușit această identificare, practic, lor li s-a luat o nouă declarație, în sensul de a li se stabili poziția, în legătură cu exercitarea acțiunii civile, de a stabili dacă au mai apărut elemente noi în privința urmărilor medicale care li s-au produs și pentru exercitarea deplină a dreptului la apărare, având în vedere dreptul de a depune probe în cadrul procedurii. Nu excludem faptul că în raport de avansarea cu administrarea unor probe anumite persoane care au fost deja audiate, fie de procurorii militari, fie în perioada în care cauza s-a aflat la DIICOT să fie reaudiate. Chiar astăzi s-a pornit pe calea unei probe destul de importante, în ceea ce ne privește, astfel încât constatările care vor rezulta din administrarea ei vor fi evaluate în sensul coroborării cu alte probe și eventualei necesități de reaudiere a unei persoane”, a precizat Gabriela Scutea.

Carmen Dan

Carmen Dan sau Viorica Dăncilă, posibil să fie audiate

„Există niște limite în ceea ce privește comunicarea noastră publică. Rezultă, în mod clar, din poziții adoptate din ONG-urile care i-au susținut pe protestatari, cât și a unor persoane individuale că au formulat plângeri împotriva fostului ministru de Interne, împotriva fostului prim-ministru al României, împotriva unor conducători ai unor partide politice aflate la guvernare, în perioada respectivă, împotriva prefectului Municipiului București și apoi mai există și alte persoane cu funcții de o importanță mai redusă”, a menționat procurorul general al României.

Aceste plângeri vor fi urmate de audieri sau reaudieri, mai subliniază procurorul general al României. „Au fost efectuate anumite audieri în momentul în care cauza s-a aflat la DIICOT, dar nu suntem în momentul în care să fie persoane suspectate pentru infracțiunile care sunt reținute autorilor principali cei trei conducători din Jandarmeria Română și secretarul de stat în MAI.”

Procurorii au primit toate imaginile de pe camerele de supraveghere de la protestele din 10 august 2018. Au fost zeci, poate chiar sute de ore de vizionare, pentru a putea analiza pas cu pas șirul evenimentelor. Procurorul general al României exclude însă ca unele pasaje din cadrul protestelor să fi fost omise.

„Nu lipsesc părți. Nu avem momente care să nu fie documentate. Este foarte posibil ca persoane private să nu ne fi pus la dispoziție, considerând poate avem suficiente probe. Momentele desfășurării protestelor și ale intervenției în forță sunt documentate. Au fost vizionate și imaginile de pe acei suporți pe care erau stocate date audio-video care nu au putut fi accesate în etapa anterioară a cercetărilor la DIICOT. Vom avea posibilitatea în raport de coroborare a probelor chiar să mai apară și alți suspecți, ținând cont de compararea atribuțiilor de serviciu pe care le aveau aceste persoane, de comunicațiile care au fost reproduse pe baza stațiilor de emisie-recepție ale Jandarmeriei și compararea cu imaginile video, să stabilim că de fapt avem elementele unor infracțiuni”, a menționat procurorul general al României.

Câte persoane au fost audiate până în prezent

„O să mă refer la numărul persoanelor care au fost audiate după redeschiderea urmăririi penale, pentru că numărul total al celor audiați în 2018-2020 nu l-am contabilizat și este impresionant. Dosarul de urmărire penală constituit însumează în acest moment 121 de volume. Sunt volume prin care am trecut personal, pentru a vedea care a fost raționamentul ordonanței acordate de către DIICOT”, a declarat Gabriela Scutea.

vineri, 12 august 2022679
GANDUL.RO
Aparatul electrocasnic care consumă într-o oră cât 44 de becuri LED. Toți românii îl au în casă
Comentarii

12Cum adica(11 aug 08:08)
ar putea fi audiate. Nu este o procedura optionala ce depinde de pixul cuiva. Este normal si corect sa fie audiate.
73Cetatean(11 aug 01:14)
Romanii si Romania au mari probleme cu capul. Langa noi este un razboi groaznic care deja ne afecteaza, criza economica poate distruge viata la milioane de romani, inflatia o sa fie de 13%, pretul combustibililor si gazelor a explodat si urmeaza si lipsa acestora la iarna iar pe noi ne fute grija de sesizarile unoe ONGuri platite de afara care nu au facut nimic bun pentru tara.
mai mult...Politică
24 sep 00:00PoliticăIohannis, la întâlnirea cu antreprenori români din Silicon Valley: Poate aveţi unele lecţii care ne-ar folosi

"Am un singur obiectiv cu vizita mea pe Coasta de Vest: să întâlnesc oameni din comunitatea de români. Nu am...265

24 sep 00:00PoliticăCiucă: Parteneriatul dintre România şi Franţa are o componentă economică importantă pentru ambele ţări242
24 sep 00:00PoliticăUSR îi solicită premierului Ciucă să prezinte planul pentru tăierea pensiilor speciale284
24 sep 00:00PoliticăSilviu Dehelean, USR: Nu-i absolut nicio grabă cu legile justiţiei

Deputatul USR de Bihor Silviu Dehelean a declarat - după întâlnirea avută cu comisarul european pentru Justiţie,...242

24 sep 00:00PoliticăTomac: PMP cere Guvernului să acorde vouchere pentru achiziţia de lemn de foc familiilor vulnerabile264
24 sep 00:00PoliticăAurescu, participare la Dineul Transatlantic găzduit de SUA la New York, în marja Adunării Generale a ONU254
24 sep 00:00PoliticăPremierul va efectua o vizită în Japonia pentru a participa la funeraliile fostului premier nipon Shinzo Abe

Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo (Japonia), pentru a...259

24 sep 00:00PoliticăDîncu a discutat cu omologul sud-coreean despre cooperarea militară dintre cele două state250
24 sep 01:23PoliticăPremierul Ciucă, somat să prezinte public planul pentru tăierea pensiilor speciale438
24 sep 01:23PoliticăJudecătorii resping o nouă încercare a Elenei Udrea de ieşi din închisoare

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri o nouă încercare a...548

24 sep 23:33PoliticăKlaus Iohannis, către românii din SUA: „România merge bine, economia crește. Guvernul și românii nu stau degeaba”540
24 sep 23:33PoliticăLiberalii vor să scutească de impozit pensiile între 2.000 și 3.000 de lei662
Vremea
11.6°11.6° - 13.9° duminică, 25 septembrie 2022
ConstanțaUmiditate: 54%
Vânt: 2.82 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/49133518281047
5/4033301621231
joker16126254315
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 sep 23:58SportEgalul neputinței! Naționala României, doar 1-1 la Helsinki, cu Finlanda, în Liga Națiunilor

Reprezentativa României întâlneşte Finlanda, vineri seară, la Helsinki, în penultima etapă a grupelor Ligii...538

25 sep 23:57SportCanotaj: Ionela Cozmiuc, medaliată cu aur la Mondialele de la Racice

Sportiva română Ionela Cozmiuc a cucerit medalia de aur în proba de simplu vâsle feminin, categorie uşoară,...319

25 sep 23:58SportEmma Răducanu, în semifinale la WTA Seul - A eliminat-o pe a treia favorită

Emma Răducanu continuă parcursul bun de la WTA Seul, sportiva britanică reușind să o elimine vineri pe a treia...509

25 sep 23:58SportNBA: Echipa Phoenix Suns, pusă în vânzare de patronul său, acuzat de rasism şi misoginie

Robert Sarver, patronul echipei Phoenix Suns, acuzat de rasism şi misoginie, a decis să vândă franciza din Liga...462

Local
24 sep 00:07LocalJurământul militar, rostit de prima serie de rezerviști voluntari, la Capu Midia

Vineri, 23 septembrie 2022, a avut loc la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion...629

24 sep 00:07LocalBărbat din Hârșova, prins beat la volan

La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 19.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat...488

24 sep 00:08LocalBaracă în flăcări, pe DN2A, în apropiere de Dedeman

594

24 sep 00:07LocalConsiliul local Constanţa, convocat în ședință. Iată ordinea de zi

Consiliul local al municipiului Constanţa va fi convocat în şedinţă ordinară, vineri, 30 septembrie a.c., ora...665

24 sep 14:52LocalDorin Ivașcu va instrui angajații de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Dorin Ivașcu, de la Regional Air Suport SRL, a mai prins un contract de la SN Aeroportul Internațional Mihail...925

24 sep 12:52LocalNu se găsesc furnizori pentru uniformele angajaților din Portul Constanța

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a lansat în cursul zilei de 5 septembrie a.c. o...1471

24 sep 00:08LocalContinuă acțiunile de dezinfecție în Complexul Gravity Park și parcurile de tip Țara Piticilor

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța continuă acțiunile de dezinfecție a...404

24 sep 00:08LocalA început asfaltarea străzilor din cartierul Veterani

Echipele Confort Urban lucrează la reamenajarea zonei carosabile pe strada Veteranilor. Lucrările sunt incluse în...611

24 sep 00:08LocalConsilierii locali din Valu lui Traian, convocați în ședință

381

Politică
24 sep 00:00PoliticăPremierul va efectua o vizită în Japonia pentru a participa la funeraliile fostului premier nipon Shinzo Abe

Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo (Japonia), pentru a...259

24 sep 00:00PoliticăDîncu a discutat cu omologul sud-coreean despre cooperarea militară dintre cele două state

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, aflat în vizită oficială în Coreea de Sud, a avut o întrevedere cu...250

24 sep 01:23PoliticăPremierul Ciucă, somat să prezinte public planul pentru tăierea pensiilor speciale

438

24 sep 01:23PoliticăJudecătorii resping o nouă încercare a Elenei Udrea de ieşi din închisoare

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri o nouă încercare a...548

24 sep 23:33PoliticăKlaus Iohannis, către românii din SUA: „România merge bine, economia crește. Guvernul și românii nu stau degeaba”

România merge bine și are creștere economică. Este declarația făcută de președintele Klaus Iohannis în fața...540

24 sep 23:33PoliticăLiberalii vor să scutească de impozit pensiile între 2.000 și 3.000 de lei

662

Interviuri
20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...5915

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...6361

19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

9591

1 iul 00:10InterviuriZoom Beach a dat startul distracției: sporturi nautice, filme în aer liber și mega petreceri. Video

Zoom Beach este una dintre plajele de top din Faleză Nord! Administratorul Ioan Picu a pornit, în urmă cu 10 ani, de...5849

23 iun 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu circulă cu mașina electrică, ca să facă economie la combustibil. Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...4529

21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video

Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...3633

18 mai 00:10InterviuriLiviu Brăiloiu: Rămân în PSD. Bun, rău, de pușcăriași… eu acolo rămân. Video

Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...5755

7 mai 00:15InterviuriDezvăluiri! Care ar fi ”mecanismul jafului organizat din Mangalia”?! Video

Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...7895

16 apr 00:39InterviuriHoria Țuțuianu: Nu știu câtă răbdare vor mai avea constănțenii la atâta incompetență. Video

5948

Monden
24 sep 00:00MondenAngelina Jolie a cerut un ajutor sporit pentru victimele inundaţiilor din Pakistan

Actriţa americană Angelina Jolie a declarat că inundaţiile devastatoare din Pakistan ar trebui considerate un semnal...235

24 sep 00:00MondenDavid Bowie, omagiat cu o plachetă pe Music Walk of Fame din Londra

Cântăreţul David Bowie a fost omagiat joi cu o plachetă pe Music Walk of Fame din Londra, alăturându-se astfel...219

24 sep 00:00MondenPrinţul William le-a mulţumit voluntarilor şi membrilor personalului implicaţi în funeraliile reginei Elisabeta a II-a

233

24 sep 00:00MondenDe ce s-a apucat de băut Cabral în Republica Dominicană

Cabral a avut o noapte grea în Republica Dominicană. Îndrăgitul prezentator TV s-a „împrietenit” cu o sticlă...346

24 sep 00:00MondenDupă ce a ridicat case, Dorian Popa își deschide o nouă afacere de succes. A investit deja 70.000 de euro

Dorian Popa câștigă sume considerabile de bani din activitatea sa online, bani pe care i-a investit atât în...320

24 sep 00:00MondenKira Hagi, în rolul prinţesei Alice Cantacuzino, în cel mai nou film despre viața lui George Enescu!

Nu prea îi place să vorbească despre ceea ce face, ci îi place să vorbească prin ceea ce face. Kira Hagi (26 de...302

24 sep 00:00MondenProtagonistul următorului film 'James Bond' se va afla în slujba "Majestăţii Sale Regele"

Protagonistul următorului film din seria cinematografică "James Bond", care nu a fost încă ales, se va afla în...272

24 sep 00:00MondenSăptămâna Modei de la Milano marchează revenirea cumpărătorilor chinezi şi a cifrelor de afaceri record

Săptămâna Modei de la Milano va fi inaugurată miercuri într-un context optimist, întrucât o delegaţie de...238

24 sep 01:26MondenLaurenţiu Reghecampf, audiat la poliţie după ce Anamaria Prodan l-a acuzat de furt

869

Mapamond
24 sep 01:26MapamondPreședintele Dumei de Stat din Rusia anunță că mobilizarea e anti NATO

Mobilizarea parțială, care a fost decisă de președintele rus, Vladimir Putin, "va ajuta la rezolvarea sarcinilor...677

24 sep 01:27MapamondFamiliile rușilor mobilizați din Crimeea după ordinul lui Putin primesc puțin peste 16.000 de lei

Fiecare locuitor mobilizat din Crimeea va primi câte 200.000 de ruble drept ajutor financiar pentru familia sa, a...553

24 sep 01:27MapamondCum sunt pedepsiți protestatarii anti-mobilizare din Rusia

622

24 sep 00:00MapamondResponsabil ucrainean: Mulţi dintre ucrainenii predaţi Kievului de Moscova, 'torturaţi' în captivitate

Mulţi dintre ucrainenii predaţi Kievului de Moscova în cadrul unui schimb important de prizonieri de război au fost...251

24 sep 02:14MapamondSUA: Republicanii din Senat blochează un proiect împotriva 'banilor ascunşi' din campaniile electorale

Republicanii din Senatul american au blocat joi adoptarea unui proiect de lege menit să aducă mai multă...244

24 sep 01:26MapamondExod la graniţele Rusiei. Oamenii nu vor să moară în războiul lui Putin

Mobilizarea parţială anunţată de Vladimir Putin i-a speriat şi revoltat pe ruşi. În timp ce unii încearcă să...891

24 sep 01:25MapamondOrban rămâne în continuare oaia neagră în UE

Adresându-se partidului de guvernământ Fidesz, Viktor Orban a subliniat că, dacă sancțiunile împotriva Rusiei ar...528

23 sep 00:00MapamondTruss i-a spus omologului său israelian că ia în considerare mutarea ambasadei britanice la Ierusalim

Prim-ministrul britanic Liz Truss i-a spus omologului său israelian că analizează mutarea ambasadei britanice de la...353

23 sep 00:00MapamondPremierul Ungariei spune că sancţiunile UE împotriva Rusiei ar trebui eliminate

385

Sănătate
24 sep 00:00SănătateFrancezul Emmanuel Mignot a fost recompensat pentru descoperirea cauzei narcolepsiei

O boală "ciudată", "incredibilă" şi, în acelaşi timp, "devastatoare" de care pacienţii "suferă teribil" -...240

24 sep 00:00SănătatePortugalia aprobă vaccinarea împotriva variolei maimuţei pentru grupele de risc

Autoritatea sanitară din Portugalia a anunţat miercuri că şi-a extins strategia de vaccinare împotriva variolei...228

24 sep 00:00SănătateFondul mondial de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei a strâns 14,2 miliarde de dolari

221

24 sep 00:00SănătateAlimentele recomandate ca fiind sănătoase se scumpesc cu 50%

Ce alimente se scumpesc cu 50%: Sunt chiar cele recomandate ca fiind sănătoase. Producătorii explică motivul...246

24 sep 02:37SănătateMinisterul Sănătăţii: 1.331 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Un număr de 1.331 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...221

24 sep 00:00SănătateOMS a remarcat o scădere a morbidității și mortalității cauzate de COVID în lume în ultima săptămână

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) observă o scădere a nivelului de morbiditate și mortalitate ca urmare a...230

24 sep 02:35SănătateMinistrul Rafila semnează un protocol cu Patriarhia Română

Ministrul Sănătăţii şi Patriarhia vor semna un protocol referitor la asistenţa religioasă creştin-ortodoxă în...368

24 sep 02:31SănătateINSP: 5 persoane, infectate cu virusul West Nile în ultima săptămână

Un număr de 5 persoane s-au infectat cu virusul West Nile în ultima săptămână în România, numărul total...307

23 sep 00:00SănătateBăutura calda savurată de miliarde de oameni provoacă îngroșarea sângelui și cheaguri de sânge

750

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT