REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Mar., 27 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7625
13.3° Constanța Marți, 27 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7625
 

Vreme extremă înaintea finalei Cupei Mondiale. Spania și-a întrerupt antrenamentul din cauza condițiilor meteo

Vreme extremă înaintea finalei Cupei Mondiale. Spania și-a întrerupt antrenamentul din cauza condițiilor meteo

Mirela PASCAL 20 iulie 2026 | 00:00 532

Antrenamentul naționalei Spaniei dinaintea finalei Cupei Mondiale de duminică împotriva Argentinei a fost suspendat, sâmbătă, din cauza furtunilor și a fulgerelor. Autoritățile din statul New Jersey au emis avertizări meteo de fenomene severe, inclusiv tornade, inundații și grindină, conform Mediafax. Incidentul apare în contextul în care finala Cupei Mondiale, programată duminică de la ora 22.00 (ora României), ar putea fi afectată de o perdea de fum provenită din incendii de vegetație din Canada. Calitatea aerului s-a deteriorat în ultimele zile în nord-estul Statelor Unite, iar autoritățile au emis alerte pentru populație, în timp ce FIFA urmărește evoluția situației înaintea meciului.

Vreme extrema inaintea finalei Cupei Mondiale. Spania si-a intrerupt antrenamentul din cauza conditiilor meteo

„Antrenamentul echipei naţionale a Spaniei pe terenurile de la complexul de antrenament Melanie Lane din New Jersey a fost suspendat în conformitate cu protocolul american de siguranţă în caz de furtună”, a anunţat federaţia spaniolă (RFEF) într-un comunicat, sâmbătă, după ce şedinţa de pregătire de la complexul Melanie Lane a fost anulată.

Potrivit AP, echipa Spaniei s-a mutat în interior pentru o sesiune de încălzire, dar nu se știe dacă va reveni pentru antrenamentul în aer liber.

Argentina a început antrenamentul cu 45 de minute mai târziu decât era programat, la Morristown, New Jersey.

Guvernatoarea statului New Jersey, Mikie Sherrill, a avertizat sâmbătă locuitorii că sunt așteptate furtuni severe în tot statul, cu posibile vânturi puternice, tornade, inundații și grindină de dimensiuni mari.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asta ii va avantaja pe vacari argentinieni! glumesc, toata stima pentru jucatori argentinieni, pentru cum lupta pentru onoarea tari lor! ati auzit "fotbalistilor" romani?
0
0