REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Zbor printre stele și artificii. Povestea unui pilot care a scris file de istorie în Aviația Militară Română

Zbor printre stele și artificii. Povestea unui pilot care a scris file de istorie în Aviația Militară Română

Replica API 23 octombrie 2017 | 00:00 301

Primul avion, un IAK 18, l-a pilotat singur când încă nu împlinise 18 ani. A urmat apoi o viață dedicată aviației militare, cu peste 1.600 de ore de zbor pe avionul MIG 15 și aproape 900 de ore la bordul elicopterelor militare. Un „ardelean liniștit”, așa îl descriu colegii pe comandorul aviație (rtr) Aurel Coșa, îndrăgostit iremediabil de zbor, drumeții și mare.

Astăzi, comandorul aviație (rtr) Aurel Coșa are o vârstă venerabilă (79 de ani), este înconjurat de nepoți și își petrece timpul făcând plimbări lungi pe străzile Constanței, prin parcuri și pe malul mării. O viață întreagă, însă, a survolat țara în lung și în lat, la bordul avioanelor și elicopterelor. „Nu-mi vine să cred cum au trecut anii și cum a fost posibil ca eu, un fiu de țărani de la munte, care nu văzuse în viața lui un avion de aproape, să ajungă să piloteze avioane clasice și de luptă subsonice apoi elicoptere, timp de 34 de ani”, rememorează comandorul, în prefața cărții „Zborul, un vis devenit realitate”, o carte biografică, realizată de prietenul și colegul său, Nelu Enache, cel care dezvăluie, de câțiva ani file din istoria Aviației Militare Române, din viețile celor care au construit-o.

Pilotul militar Aurel Coșa a avut la activ mii de ore de zbor, între anii 1959 – 1989. Și-a pus viața în pericol, a zburat ziua și noaptea, câteodată în cele mai grele condiții. Și-a pierdut colegi și prieteni, răpuși de pasiunea pentru zbor și nici el nu a fost ferit de incidente. Când pilota un avion MIG 15, în anul 1959, a pierdut rezervoarele în timpul zborului. „Nici nu a simțit că a pierdut rezervoarele în timpul zborului. Abia după aterizare s-a descoperit lipsa lor și au fost găsite a doua zi, pe un câmp, în apropiere de gara Olteni”, relatează Nelu Enache. Într-un alt incident, avionul pe care-l pilota a părăsit pista asfaltată, pe care se așternuse un strat de zăpadă, pentru a se împotmoli în zăpadă.

Zbor de noapte, prin furtună

Iar, după câțiva ani, a fost prins într-o furtună cu descărcări electrice. „Pe 28 februarie 1976 a fost numit în funcția de locțiitor al comandantului escadrilei a 3-a, MIG 15, la CIAv Buzău. Când se afla într-un zbor de apropiere către aerodrom, Aurel Coșa împreună cu instructorul, colonelul Peter Arpad, pilotând un avion UTI MIG 15 au intrat într-o formație de nori cu descărcări electrice. Era noapte și în momentul când avionul a fost cuprins de acele descărcări electrice, a căzut legătura radio și toate aparatele de la bord, Arpad i-a zis:- Aurică, mergem numai după busolă.

Și au pilotat avionul către stația radiofar. Tot fuzelajul erau cuprins de scântei și lumini, aripile păreau niște artificii ce luminau în jur. Spectacolul era magnific, zeci de scăpărări minuscule cădeau pe cabină. Între stele și artificii, cei doi piloți au virat botul avionului pe direcția de aterizare, direcție ce le-a apărut clară în față. Și au aterizat cu bine”.

Emoțiile primului zbor nu se uită niciodată

„Lui Aurel Coșa îi era greu să zboare, ca orice boboc ce pleacă prima dată de la cuib, simțea însă că va reuși dar numai cu mai mult efort și voință. Panta de urcare îi dădea multe bătăi de cap, virajele în zbor nu reușea să le țină constant, uneori erau mult înclinate iar în panta de coborâre venea cu viteză prea mare. Așa a început elevul Coșa să zboare, cu emoție, cu sudoarea curgându-i pe șira spinării, cu observațiile și indicațiile instructorului. Primul zbor singur pe 6 iulie 1956. locul de unde plecau avioanele, situat la marginea estică a aerodromului Buzău. (...) Odată cu motorul, avionul vibra cu un zumzet ușor, parcă în ritmul inimii lui ce pulsau să-i spargă pieptul. Simțea în tălpi vibrația direcției, transmisă de fuioarele de vânt ale elicei. Emoția, amestecată cu un pic de teamă, îl stăpânea în timp ce își pregătea rulajul. (...) Cu numai două luni înainte punea pentru prima dată piciorul într-un avion...

Plevase dintr-un sat din județul Harghita și ajunsese, timid cum era, să piloteze singur avionul IAK 18 la vârsta de 18 ani neîmpliniți”, se mai rememorează în cartea biografică dedicată pilotului militar.

Misiuni și mii de ore de zbor la Tuzla

La începutul anilor 1980, pilotul militar a reușit să se transfere la Regimentul 59 Elicoptere Tuzla, comandant al escadrilei 1, elicoptere IAR 316B. De altfel, de aici a ieșit la pensie. Nu înainte, însă, de a experimenta și zborul pe elicopterele IAR 316B. „În 1985, februarie, pilotul Aurel Coșa a participat cu un elicopter IAR 316 B „Alouette” la o misiune dificilă de derocare de gheață pe Dunăre, în cooperare cu trupele de geniu. A executat peste 30 de misiuni cu geniștii cu încărcătură cu dinamită, pe gheață, la temperaturi de minus 20 grade și ceață, zăpadă, la 100 de metri înălțime deasupra fluviului Dunărea” – acesta este doar unul dintre exemplele în care piloții militari și-au pus viața în pericol, zburând în condiții extrem de dificile.

În 1989, comandorul aviație Aurel Coșa a fost trecut în rezervă. Și-a luat la revedere de la zbor, de la înălțimi, de la zgomotul motoarelor. Dar nu și de la colegi, fiind încă alături de colegii lui din cadrul Asociației ARPIA, filiala Constanța.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614