REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Politicienii constănţeni, clienţii fideli ai magazinelor de antichităţi

Politicienii constănţeni, clienţii fideli ai magazinelor de antichităţi

Replica API 17 octombrie 2011 | 00:00 215

Se vede cine are bani

Se vede cine are bani

Magazinele de antichităţi din Constanţa se menţin pe linia de plutire făcându-şi clienţi fideli din rândul politicienilor şi al oamenilor de afaceri, personaje care sunt dispuse să investească sume considerabile în achiziţionarea unor astfel de obiecte.

"Clienţii provin din lumea bună, din lumea cu bani. Oameni, de afaceri, politicieni, pe când constănţenii de rând sunt ceva mai rari. Sunt de părere că mai avem de lucru la acest capitol, trebuie să ne dezvoltăm acest simţ al frumosului. Bine, sunt conştient că nici bani nu există. În general, oamenii importanţi din Constanţa, cum am mai spus, politicieni, oameni de afaceri, sunt interesaţi de tablouri foarte vechi, statuiete din bonz, sticlărie şi porţelanuri de calitate, cum ar fi cele de Bavaria sau Murano", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, managerul magazinului de antichităţi din piaţa Ovidius, Sorin Mihai Enescu. Cu toate că pare un loc uitat de lume, un loc pe lângă care poţi trece fără cea mai mică tresărire, consignaţia de pe bulevardul Tomis, la numărul 2, ascunde adevărate comori. Găsim tot felul de obiecte extrem de vechi, chiar şi dinaintea perioadei interbelice, valoroase, pornind de la ceasuri de buzunar, de masă, perete, cărţi, statuiete, porţelanuri, monede, sticlărie, obiecte de bronz, tablouri, şi până la aparatură în stare de funcţionare. Produsele sunt achiziţionate de prin ţară sau de peste hotare, cât şi prin intermediul colecţionarilor ce sunt dispuşi să vândă astfel de produse, magazinul beneficiind de un evaluator în acest sens. "Dacă tablourile pleacă de la preţul de 100 de euro, în general, celelalte obiecte nu pot fi găsite sub suma de 1.000 lei. Nici nu dau faliment, dar nici nu mă îmbogăţesc. Chiria mă costă 200 euro... ce să zic, mă menţin pe linia de plutire", mai afirmă Enescu Sorin Mihai.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108