REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

SITUAŢIE DISPERATĂ LA CASTELU: „ÎMI VOI DA FOC ÎN FAŢA PRIMĂRIEI!”

SITUAŢIE DISPERATĂ LA CASTELU: „ÎMI VOI DA FOC ÎN FAŢA PRIMĂRIEI!”

Replica API 1 martie 2017 | 00:36 344

„Subprefectul m-a trimis la DNA”

„Subprefectul m-a trimis la DNA”

Florin Daniel Băncilă

Situaţia de la Castelu s-a degradat în asemenea hal încât oamenii au ajuns la ameninţări cum că-şi vor da foc în faţa Primăriei. Vorbim despre cazul lui Florin Daniel Băncilă, care susţine că trece prin clipe groaznice întrucât primarul Nicolae Anghel a făcut pierdute nişte acte. „Ilegalităţi la fondul funciar”, după cum ne-a declarat el. Şi, în plus, acesta susţine că s-a lovit de „ziduri” inclusiv la Prefectură, acolo unde prefectul Adrian Nicolaescu nu ar lua nici o măsură, în ciuda memoriilor şi petiţiilor depuse. „Subprefectul m-a trimis la DNA, iar prefectul doarme. Îmi voi da foc în faţa Primăriei în semn de protest, într-o zi în care nimeni nu va bănui”, a spus bărbatul.

„Povestea” lui Băncilă a început în urmă cu peste 10 ani. În anul 2005 acesta a precizat că a depus o cerere la Primăria Castelu prin care a solicitat restituirea unei suprafeţe de 6,25 hectare, care a aparţinut bunicului său, având documente care atestă acest lucru. În 2006, potrivit hotărârii 51 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Pământului, a fost validată propunerea Comisiei locale Castelu cu privire la înfiinţarea anexei nr. 23 cu mai mulţi autori, între care se afla şi Băncilă. În 28 februarie 2006, el a primit o înştiinţare de la Comisilia Locală Castelu prin care a fost anunţat că i s-a aprobat înscrierea în anexa 23. Prin urmare, trebuia să aştepte restituitea pământului, după cum ne-a precizat bărbatul, dar, peste ani, toate documentele erau de negăsit. În acest scop, el a depus mai multe memorii la Prefectură şi a fost şi în audienţă. „În 2016 am depus 6 petiţii către Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, preşedintele Comisiei de Fond Funciar Constanţa, adică prefectul Nicolaescu. În decurs de un an de zile nu a putut să-mi răspundă la nici una. A refuzat să-mi comunice un răspuns. Am fost şi în audienţă şi mi-a promis că, în cel mai scurt timp, va soluţiona, că va trimite Corpul de Control la Primăria Castelu, ceea ce nu s-a întâmplat. Cât despre domnul subprefect Levent Accoium, pentru că am fost şi la el, în nenumărate ori, în audienţă, mi-a spus să merg la DNA”, a declarat, pentru „Replica”, Florin Băncilă. De precizat este că, în această speţă, instanţa nu i-a dat câştig de cauză, însă el susţine că are dovezi cum că primarul Nicolae Anghel a făcut pierdute nişte acte şi se pare că procurorii au deja o anchetă pe rol. Numai că lucrurile nu prea înaintează, după cum susţine reclamantul. „Astăzi (28 februarie – n.r.) am mers iar la Prefectură şi am mai primit un număr de înregistrare. Vreau să vă spun că m-am adresat şi prim-ministrului Cioloş, iar prefectul era obligat ca, în termen de 45 de zile, să transmită un răspuns. Nu s-a întâmplat. La fel şi cu premierul Sorin Grindeanu. Nici un răspuns”, a adăugat Băncilă.

"La Castelu se joacă alba-neagra iar prefectul doarme! Oare ce interes e?"

"Există un raport care se mușamalizează de către actualul prefect. Un raport în care, în urma unui control la Primăria Castelu, de pe vremea prefectului Ion Constantin, de la finele anului 2015, s-au găsit mai multe nereguli. Oare ce interes e la mijloc? De fapt și de drept, la Castelu se joacă alba neagra și barbut. Asta face Anghel la Castelu, iar prefectul doarme. Îmi voi da foc în semn de protest în ziua în care nimeni nu va ști. Dar nu mai pot. Kamikaze, așa voi face. Cu sticluțe în jurul meu. Pentru că nu mai suport atâta hoție... În toată Constanța asta este numai mafie.", a completat Florin Daniel Băncilă. Contactat telefonic, prefectul Adrian Nicolaescu a răspuns, într-un final, la telefon, precizând că nu poate vorbi întrucât se află într-o ședință de fond funciar.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Buna ziua. Ptr inceput vreau sa clarific situatia nu sunt eu cea care am comentat mai sus, nu stiu cine sunt domnii care ma cunosc pana sa ma fi casatorit si nu particip la aceste discutii pe marginea anumitor articole. Un sfarsit de saptamana linistit si frumos.
5
12
Noi cetatenii satului stim ca tu esti Caruntu Carmen functionar la Primaria Castelu dar ar fii frumos din partea ta sa faci un show cum il lingi in cur la propriu pe Anghel Nicolae asa cum stii tu mai bine si o faci de ani buni iar sotul tau nu cunoaste aceasta situatie iar noi cetatenii satului sa asistam la acest show... iti reamintim ca noi baietii nu am uitat scenele erotice care le practicai cu noi inainte de casatorie cu ani buni in urma dar si acum tot parasuta ai ramas.
15
4
hai ca fac cinste cu ceva benzina sau motorina sa ne distram si noi in fata primariei, fa-ne atenti cand iti dai foc sa ne luam liber de la munca, un asemenea spectacol nu trebuie ratat...
2
14
daca ajuta, venim si noi cu o canistra de motorina sa se vada valvataia pan la Bucuresti.
16
1
Primaria Castelu are alte prioritati.
3
2
Nu trebuie sa recurgi la asemenea lucruri,mergi si la DNA si reclama pe toti implicati poate asa se duce dracu Anghel,
24
3
Mai bine ne gandim consatene cum sa ii dam foc lui Anghel.Ai familie si gandestete la ea.Rahatul asta de Anghel nu are nici mama si nici copii cand e vorba de furat.
23
4
Dar in cazul asta nu stim cine este sociopatul,Bancila sau primarul Anghel?Sincer mi-as dori sa fie primarul si sa-si dea foc ca doar asa mai poate scapa comuna de el.
24
4
cu ce-ti dai foc??? la amenintari de acest gen,apeleaza persoana denumita SOCIOPAT..sociopatul,este un excroc-sentimental,care vrea doar sa obtina ceva si astfel trece la amenintari..sociopatul nu este considerata boala psihica...
9
26
Curaj omule, lupta,lupta ,stiu ca este greu dar nu ai alternative,cea cu sa -ti dai foc nu este cea mai buna ,succes Florine!Un sustinator!
29
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218