REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Un recidivist CĂUTAT de poliţiştii constănţeni SE ASCUNDEA la domiciliul IUBITEI

Un recidivist CĂUTAT de poliţiştii constănţeni SE ASCUNDEA la domiciliul IUBITEI

Replica API 11 martie 2017 | 00:31 393

Condamnat la 10 ani!

Condamnat la 10 ani!

Gheorghe Moroșanu are 29 de ani, este din Tortomanu și face parte din categoria celor care nici nu părăsesc bine penitenciarul că se și reîntorc. Individul și-a început activitatea infracțională încă de pe vremea când era minor, în 2006 fiind deja cercetat. Acum a fost iar condamnat și, pentru a amâna "șederea" în penitenciarul Poarta Albă, a decis să se ascundă la domiciliul iubitei, din Hârșova!

Polițiștii din cadrul Secției 4 Rurale Medgidia, Postul de Poliție Tortomanu, la data de 9.03.2017, împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Hârșova, l-au depistat pe Gheorghe Moroșanu, în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Mai exact, Judecătoria Medgidia, la data de 27.05.2016, l-a condamnat pe Gheorghe Moroșanu la 10 ani de închisoare, pe când fratele său, Ștefan Moroșanu, a primit la acea dată 9 ani, cu precizarea că el era atunci deja arestat în altă cauză.

În același dosar a fost condamnat și Florin Daniel Andrieş, decizia rămânând definitivă pe 16.02.2017. Apoi, apelul lui Gheorghe Moroșanu a fost disjuns, dar i-a fost respins pe 7.03.2017. În acel moment, individul era de negăsit. Acesta s-a ascuns la domiciliul iubitei sale, din Hârșova, acolo de unde a fost "săltat" de oamenii legii. Precizăm că acesta este cunoscut cu antecedente penale, el fiind condamnat de mai multe ori până acum atât pentru furt cât și pentru tâlhărie. Printre primele condamnări au fost în 2007.

Spre exemplu, în martie 2006, alături de Ștefan Moroșanu, a pătruns în societatea comercială Ceres Frarom din Tortomanu, acolo unde au agresat două persoane și au furat mai multe bunuri. De asemenea, el a fost condamnat și la finele anului 2009, la 3 ani de închisoare pentru furt calificat. " Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepselor de: 1 an şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sent. pen. nr. 135/26.03.2007 a Tribunalului Constanţa; 1 an şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sent. pen. nr. 2563/17.11.2006 a judecătoriei Medgidia.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 cod pen. contopeşte aceste două pedepse, pentru care s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 83 cod pen. adaugă această pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare la pedeapsa nou aplicată prin prezenta hotărâre, de 1 an şi 6 luni închisoare. Astfel, în final, inculpatul Moroşanu Gheorghe execută pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare", potrivit minutei judecătorești. Apoi, în 2012, i se admitea cererea de eliberare condiționată și, din câte se pare, s-a apucat iar de "treabă".

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Voati PSD-ul, el este viitorul de aur al mafiotilor.
2
0
face parte din categoria...tinerilor,linistiti si liberi....acesti golani vor sa stea in puscarie...dar legea va fi blanda cu ei...asa ne trebuie...
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614