Viaţa de cămin. Experienţele amuzante ale studenţilor din Constanţa

Facultatea la malul mării, prin ochii „învăţăceilor”

Una dintre cele mai inedite perioade din viaţa unei persoane este şi va rămâne studenţia. Atât pentru ideea de schimbare şi evoluţie, cât şi pentru confruntarea cu necunoscutul. Bineînţeles, cireaşa de pe tortul acestei perioade este „viaţa de cămin”. „O viaţă” complexă, putem spune. „O viaţă” dominată de un amalgam de trăiri şi sentimente. Cei care au gustat din acest tip de experienţă nu au remuşcări, cei care nu au făcut-o, cu siguranţă râvnesc. Ce implică mai exact convieţuirea într-un spaţiu delimitat cu persoane total străine? Într-un mod simplist putem spune că este vorba de curaj şi disponibilitatea de a te adapta indiferent de circumstanţe. Oraşul Constanţa se poate bucura de o imigrare continuă, în principal datorită centrelor universitare destul de căutate de tinerii atât de la nivel naţional, cât şi internaţional.

Revenind la capitolul vieţii de cămin, am încercat să culegem câteva întâmplări sau situaţii mai mult sau mai puţin haioase la care au fost martori studenţii din Constanţa. De la şocul trăit de aceştia în momentul în care spaţiul propriu devine la comun până la acele secunde care leagă prietenii îndelungate. Elena are 22 de ani şi este din Ploieşti. Actualmente, este studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Ovidius” din Constanţa. Îşi aminteşte cu drag prima clipă în care a păşit în cămin, dar şi primele persoane cu care a interacţionat. Experienţa palpitantă a debutat încă din ziua cazărilor. Atunci a reuşit să cunoască o colegă care acum ocupă un loc special în viaţa ei. „Încă zâmbesc când îmi amintesc acea zi de toamnă, însorită. Aşteptam alături de alţi zeci de tineri momentul în care ni se va înmâna cheia camerei unde vom locui timp de un an. Panicată din fire, începusem să îmi fac griji întrucât aveam impresia că îmi lipsesc documente care mi-ar fi fost necesare pentru cazare. În mulţimea de oameni, am zărit o fată blondă şi cu ochii mari, curioşi. Ulterior, privirea mea a ţintuit mapa stufoasă pe care o ţinea la piept şi atunci am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare. Eu aveam o folie ce conţinea strict trei copii xerox, iar ea probabil şi actele casei unde locuia. Atunci am fost nevoită să o întreb ce anume conţine dosarul ei, sperând ce avea acolo nu avea legătura cu documentele necesare cazării”, povesteşte tânăra. Spre dezamăgirea ei, mapa care-i atrăsese atenţia chiar conţinea o multitudine de acte necesare sau nu pentru cazarea în cămin. „Am schimbat câteva vorbe, am aflat ce avea în mână şi ulterior, m-am calmat. Dispăruse teama că după ce am venit de la aproape 280 de km distanţă riscam să dorm… în gară. Culmea că după acel moment, eu şi Georgiana am devenit cele mai bune prietene şi mereu ne amuzăm de modul în care noi două am intrat în contact: panica puerilă”, a precizat Elena. Cătălina, studentă la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, a debutat în viaţa de cămin cu întâmplări de-a dreptul de neuitat. „Una din multele întâmplări amuzante din viaţa de cămin, ar fi într-o zi, pe la începutul anului I. Coboram să-mi iau o cafea. De la etajul 4 până la parter am preferat liftul Până să ajung la parter, liftul s-a blocat, eu am rămas în el, m-am panicat puţin, dar am văzut un număr de telefon la care puteam să sun în caz de urgenţă. Mi-a revenit zâmbetul pe faţă şi am crezut că va fi uşor să vină cineva să mă "salveze". Ce crezi? În secunda următoare mi-am dat seama că îmi lăsasem telefonul în cameră. Am început să strig şi să bat în uşa liftului până şi-a dat cineva seama că era cineva blocat în lift şi problema s-a rezolvat. Atunci am fost foarte speriată, dar când rememorez întamplarea mi se pare amuzant”, a povestit Cătălina.

De o întâmplare tragico-comică a avut parte și Vera, studență la Facultatea de Științe Economice. “Venind din club pe la 4 dimineaţă, cu singura colegă de cameră, taxiul a oprit fix pe o canalizare. Vântul bătea foarte tare, geantă mi s-a întors și, fiind deschisă după ce am plătit şoferului, s-a întors şi a căzut tot ce aveam în geantă în acea canalizare, inclusiv cheia de la cameră. Era singura pe care o aveam la noi. Mergem la recepţie să facem rost de altă cheie, dar nu era nimeni, tură de noapte plecase. Nu am reuşit să spargem uşa, aşa că am aşteptat până la 6 să vină recepţioneră să ne dea o cheie”, a relatat amuzată tânăra.

Desertul realizat din “împrumuturi”

Nu este străin faptul că ceea ce îi leagă pe tineri în cadrul unui cămin sunt și momentele în care aceștia hotărăsc să gătească la comun. Când spun la comun mă refer la principiul “fiecare aduce ce are”. Nu știm cât de apetisante ies bucatele, însă activitatea de a le produce este de-a dreptul “savuroasă”. Un exemplu concret ni l-a descris Georgiana. “”

“De fiecare dată când se apropia weekend-ul știai că urmează zilele alea în care ți-ai promis că o să faci multe lucruri: o să înveți pentru seminarul de joi, mobilizezi colegele de cameră pentru curățenie generală, vorbești cu cei de acasă câteva ore, să recuperezi zilele în care nu ai putut să răspunzi la telefon, nu pentru că erai la cursuri, ci pentru că stăteai cu gașca de căminiști făcând absolut nimic. Dar, într-o sâmbătă din martie, ne-am hotărât că vrem clătite. Aveam un gem de gutui rătăcit, pe undeva pe sub birou, am împrumutat o tigaie și niște ulei și ne-am pus pe treabă. Nu erau mulți cei care știau să gătească prin cămin, iar noi clar nu ne numărăm printre ei. Dar mi-a zis mama la telefon că din câteva linguri de făină și niște apă ar trebui să iasă ceva. Zis și făcut! Faci aluatul, încingi puțin uleiul și te apuci de treabă. Ce era mai problematic e cum le întorci. Într-ul exces de zel, am apucat mânerul tigăii și am săltat de ea, simțindu-mă deja un Jamie Oliver mai mic. Entuziasmul și plăcerea gătitului au dispărut imediat ce clătita aterizează pe plitele alea scumpe de se vaită administratorul prin ședințe că a dat 4.000 lei pe una. Într-un moment de panică, iau clătita de pe plită și o arunc pe geam, fix pe parbrizul unui Audi parcat în față. Acum decât să țipe paznicul de la poartă în toată curtea căminului și caute vinovatul pe la toate ușile, coborâm în grabă să luăm clătita de pe parbriz. Noroc de sâmbăta aia mohorâtă în care nici paznicul nu iese din cabina lui și nici administratorul nu face vizite prin cămin; dar Bobiță (n.r. câine) e mereu prin preajmă, dornic de o gustare”, a povestit cu zâmbetul pe buze studenta.

Totuși, viața de cămin reprezintă o etapă și, ca oricare alta, are o limită. Numeroși studenți care s-au putut bucura din plin de aceasta sunt de părere că lucrurile se schimbă vizibil de la o generație la alta, fapt ce conferă o aură dezolantă acestui cadru. “Pot susține cu tărie faptul că cei mai frumoși ani din viața mea sunt cei petrecuți în cămin. Însă, acum lucrurile îmi par schimbate sau poate că eu m-am schimbat, am evoluat, m-am maturizat. Majoritatea persoanelor din grupul închegat în cămin au ales drumuri total diferite, la propriu și la figurat. Dacă ne referim la condițiile din cămin, pot spune că nu sunt mari schimbări. Sau poate sunt, în mai rău, din cauza studenților. Neglijența tinerilor care sunt cazați acum mă sperie. Aici mă refer, din păcate, și la fete și la băieți. Au grijă doar de ei, nu și de locul unde dorm, unde mănâncă, unde socializează. Trist. Lipsuri au fost tot timpul, însă acum acestea sunt înmulțite din cauza lor”, a conchis Alina.

Diana NEAŢĂ