REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

700.000 de locuri de muncă create în sectorul energiilor regenerabile în ultimul an

700.000 de locuri de muncă create în sectorul energiilor regenerabile în ultimul an

Replica API 24 septembrie 2022 | 00:00 645

Dezvoltarea diferitelor tipuri de energie regenerabilă a permis crearea a 700.000 de locuri de muncă la nivel mondial în ultimul an, în pofida efectelor persistente ale pandemiei de COVID-19 şi a agravării crizei energetice, arată un raport publicat joi de Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), transmite AFP.

În total, numărul de locuri de muncă existente la nivel mondial în domeniul energiilor regenerabile (fotovoltaică, eoliană, hidroelectrică, biocarburanţi, biogaz şi geotermală) a ajuns la 12,7 milioane în 2021, de la 7,28 milioane în 2012 şi 12 milioane în 2020, iar două treimi din toate aceste locuri de muncă sunt în Asia, citează Agerpres.

"În pofida a numeroase provocări, locurile de muncă în domeniul energiilor regenerabile rămân reziliente şi s-au dovedit a fi un motor de creare de locuri de muncă. Sfatul meu către guvernele din întreaga lume să urmeze politici industriale care încurajează expansiunea de locuri de muncă în domeniul energiilor regenerabile", a declarat directorul general de la IRENA, Francesco La Camera.

Potrivit studiului IRENA, China este responsabilă, de una singură, pentru 42% din numărul total de locuri de muncă din sectorul energiilor regenerabile, urmată de Uniunea Europeană şi Brazilia, cu câte 10% fiecare, şi SUA şi India, cu 7% fiecare.

Raportul scoate în evidenţă şi o serie de evoluţii regionale şi naţionale interesante. Principalul sector în expansiune este cel al energiei fotovoltaice, care asigură locuri de muncă pentru 4,3 milioane de persoane la nivel mondial. Pe acest segment, aproape toţi (96%) din producătorii de panouri solare îşi au sediul în China, unde beneficiază de un sprijin guvernamental important.

Sectorul bio-carburanţilor angajează 2,4 milioane de persoane în întreaga lume, dintre care majoritate în complexe agro-industriale, iar cel al hidroelectricităţii alte 2,35 milioane de persoane.

Energia eoliană are 1,37 milioane de angajaţi la nivel mondial, atât pentru fabricarea turbinelor cât şi pentru exploatarea parcurilor eoliene. Capacităţile mondiale de producţie în acest segment au crescut anul trecut cu 93 de Gigavaţi, arată raportul realizat de IRENA în colaborare cu Organizaţia Mondială a Muncii.

Exploatarea biomasei solide asigură locuri de muncă pentru 716.000 de persoane, biogazul pentru 307.000 de persoane iar energia geotermală pentru 196.000 de persoane.

IRENA mizează pe creşterea în continuare a salariaţilor din sectorul energiilor regenerabile, până la un total de 38,2 milioane în 2030, pe măsură ce vor creşte investiţiile în eficienţa energetice, vehiculele electrice sau hidrogen.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108