REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

A INCENDIAT o MAȘINĂ, a AMENINȚAT cu MOARTEA și a AGRESAT! E la un pas de a SCĂPA

A INCENDIAT o MAȘINĂ, a AMENINȚAT cu MOARTEA și a AGRESAT! E la un pas de a SCĂPA

Replica API 10 octombrie 2019 | 00:00 339

Petrică S., care nu este străin de problemele cu legea, a scăpat de un dosar în care era trimis în judecată pentru distrugere, amenințare, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Mai exact, magistrații au decis încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile. Decizia nu este definitivă, iar apelul se va judeca pe 10.12.2019.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în data de 14.10.2018, în jurul orei 18.00, inculpatul Petrică S. a incendiat habitaclul și a spart cu o piatră parbrizul unui autoturism marca Dacia Logan, vehicul ce era parcat în din Eforie Nord, lângă calea ferată. De asemenea, a adresat amenințări cu moartea persoanei vătămate, a exercitat acte de violență asupra alteia prin lovituri cu pumnii în zona feței, pentru a-l împiedica să participe la stingerea incendiului provocat în autoturismul de mai sus, iar prin exercitarea de violențe și amenințări asupra persoanelor și bunurilor acestora a tulburat ordinea și liniștea publică. În fapt, așa cum rezultă din cercetările efectuate în cauză, inculpatul are de mai mulți ani o relație de concubinaj cu fiica persoanei vătămate. Astfel, la un moment dat, pe fondul unui conflict și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, Petrică S. a incendiat autovehiculul în cauză, care aparținea familiei concubinei sale. Părțile vătămate au fost anunțate de un vecin și s-au deplasat la fața locului, unde au luat imediat măsuri de stingere a incendiului. În acel moment inculpatul le-a cerut celor prezenți să nu stingă incendiul și pentru că nu s-a dat curs cererii sale, a lovit cu pumnul în zona feței pe numitul O.N. pentru a-l împiedica să mai participe la stingerea incendiului. Apoi, inculpatul a ridicat de pe drum o bucată de piatră și a aruncat-o în parbriz spărgându-1, după care a părăsit zona. Menționăm și faptul că, în timpul în care persoanele de mai sus încercau să stingă incendiul, inculpatul a amenințat-o pe mama concubinei sale că îi va da foc la casă și o va omorî, motiv pentru care susnumita împreună cu copii și nepoții săi a părăsit domiciliul și a locuit pentru 2 zile la o altă adresă, precizând că amenințările au fost de natură să îi producă o stare de temere gravă. fFiind audiat în calitate de inculpat, acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere. Însă, la unul dintre termenele de judecată de anul acesta, persoanele vătămate au declarat că își retrag plângerile penale prealabile formulate cu privire la infracțiunile de distrugere, amenințare și loviri sau alte violențe, astfel încât, instanța a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si daca isi retrag plangerile statul trebuie sa il pedepseasca pe infractorul nenorocit
6
0
Ce treaba are judecatorul, daca prostii aia si-au retras plangerea? Daca-s fraieri, data viitoare le da foc direct.
5
0
judecatori dkkt
6
1
va relua ...actiunea,si atunci va fi si mai rau, proast o!
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367