Acțiuni ale polițiștilor locali: mai mulți taximetriști au fost sancționați
Acțiuni ale polițiștilor locali: mai mulți taximetriști au fost sancționați
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța împreuna cu lucrători ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Constanta au executat, joi, 29 august a.c., acţiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale referitoare la transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere.
Au fost verificate un număr de 207 autovehicule, fiind depistate o serie de nereguli rutiere pe drumurile publice și în zone de interes public din municipiul Constanța, aplicându-se 39 sanctiuni contravenționale în cuantum de 19.510 lei, din care 17 amenzi au fost aplicate pentru lipsa ecusonului, o amenda pentru lipsa autorizației , trei amenzi pentru nepunerea în funcțiune a aparatului de taxat,două amenzi pentru lipsa documentelor valide pentru activități de taxi, două amenzi pentru ținuta necorespunzătoare, două amenzi pentru atestat profesional expirat, în conformitate cu prevederile Legii Nr 38 /2003 privind transportul în regim de taxi și in regim de închiriere, 7 amenzi pentru opriri neregulamentare, o amendă pentru oprire înainte de marcajul pietonal,o amendă pentru oprire la mai puțin de 25 de metri de colțul intersecției, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 ( Codul rutier )privind circulația pe drumurile publice și trei abateri de la prevederile H.C.L nr.464/2003 privind transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi pentru ecuson nonconform cu autorizația.
Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News