Administrația Portului Constanța a contestat amenda aplicată de Consiliul Concurenței, după neregulile legate de serviciul de remorcare a navelor
Administrația Portului Constanța a contestat amenda aplicată de Consiliul Concurenței, după neregulile legate de serviciul de remorcare a navelor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPortul Constanța, condus de Mihai Teodorescu, a contestat amenda de aproape 1,6 milioane de lei aplicată de Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN) din cadrul Consiliului Concurenţei, pe 17 aprilie a.c.. Investigația a concluzionat că CN APMC nu a implementat măsurile dispuse în 2025 pentru reorganizarea serviciilor de remorcare a navelor în Portul Constanța.
Administraţia portuară trebuia să elaboreze un calendar de implementare a măsurilor dispuse şi să informeze CSDN cu privire la stadiul fiecărei etape implementate. „În 2025, CSDN a constatat că administraţia Portului Constanţa nu a respectat prevederile europene de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor privind transparenţa financiară a porturilor şi nu a organizat serviciul de remorcare a navelor maritime în conformitate cu legislaţia europeană. Măsurile impuse de CSDN au vizat stabilirea, în termen de 60 de zile, a cerinţelor pentru furnizarea serviciilor portuare de remorcare a navelor maritime în Portul Constanţa, conform reglementărilor europene, astfel încât acestea să fie transparente, obiective şi nediscriminatorii.Administraţia portuară avea obligaţia de a impune companiilor care doresc să presteze acest serviciu portuar cerinţe minime privind acordarea sau refuzarea furnizării de servicii portuare de remorcare în Portul Constanţa, cu respectarea reglementărilor europene”, transmite Consiliul Concurenţei. În plus, CSDN a impus amenzi cominatorii (constrângerea debitorului la executarea obligaţiei impuse de către instanţă, n.r.), în valoare de 12.546 lei, reprezentând 1% din cifra de afaceri zilnică medie din anul 2025, pentru fiecare zi de întârziere. „Aceste amenzi se aplică până la implementarea măsurilor obligatorii dispuse prin Decizia nr. 1/20251”, precizează instituţia.
Portul Constanța a contestat amenda, la București
Portul Constanța refuză să plătească amenda și a contestat sancțiunea la Curtea de Apel București, pe 27 mai a.c. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru 15 iunie.
Ce a descoperit Consiliul Concurenței, în 2025
Consiliul Concurenței a constatat în 2025, și nu numai, abateri de la reglementările din domeniul concurenţei, fiind invocate abuzuri de poziţie dominantă al CN APM prin impunerea criteriilor de acces pe pieţele serviciilor de pilotaj şi remorcaj, dar şi prin aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unui tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte condiţiile de închiriere a terenurilor aferente infrastructurii portuare că Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Și, ca să și exemplificăm, CN APM SA solicită, printre altele, furnizorilor o autorizație valabilă și în vigoare la data formulării cererii și încheierea contractului de furnizare a serviciului, care certifică capacitatea profesională a furnizorului de a presta servicii portuare de remorcare în portul Constanța pentru toate tipurile de nave și toți utilizatorii.
Însă, spune Consiliul Concurenței, instituirea unei obligații în sarcina furnizorilor de servicii de remorcaj de a deține autorizație pentru toate tipurile de nave, în condițiile în care legislația internă prevede că aceștia pot să dețină autorizație doar pentru anumite tipuri de nave, creează premisele menținerii situației de supra-reglementare existentă, care a fost constatată atât de Consiliul Concurenței, prin Decizia nr. 51/2016.
Organul de administrare al portului a justificat cerința minimă referitoare la deținerea unei autorizații care „certifică capacitatea profesională a furnizorului de a presta servicii portuare de remorcare pentru toate tipurile de nave și toți utilizatorii” prin faptul că „dacă există un furnizor care nu este autorizat în vederea prestării de servicii portuare de remorcare pentru toate tipurile de nave și pentru toate zonele portului Constanța atunci acesta nu asigură disponibilitatea serviciului pentru toți utilizatorii”.
Consiliul constată că solicitarea organului de administrare al portului de a deține autorizație pentru toate tipurile de nave și toți utilizatorii este discriminatorie față de potențiali furnizori care doresc să presteze serviciul de remorcaj în portul Constanța, însă nu dețin autorizație pentru toate tipurile de nave, sens în care în actuala redactare, cerința poate introduce bariere la intrarea pe piață.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




