REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
16.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

AEP: Ghidul finanţării campaniei electorale pentru parlamentare - în dezbatere publică până pe 20 octombrie

AEP: Ghidul finanţării campaniei electorale pentru parlamentare - în dezbatere publică până pe 20 octombrie

Replica API 15 octombrie 2020 | 00:00 1159

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului finanţării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, scrie Agerpres.

Conform unui comunicat transmis de AEP, Ghidul, elaborat de către Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, reglementează, în principal:

* termenul şi procedura de înregistrare a mandatarilor financiari, precum şi principalele atribuţii ale acestora;

* deschiderea conturilor bancare pentru campania electorală, notificarea la Autoritatea Electorală Permanentă, modalităţile de efectuare a încasărilor şi plăţilor prin aceste conturi;

* contribuţiile partidelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru campania electorală, precum şi ale candidaţilor, sursa şi cuantumul maxim ale acestora;

* condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile electorale, inclusiv limitele maxime ale acestora, tipurile de cheltuieli permise pentru campania electorală şi procentul maxim în care acestea pot fi efectuate raportat la valoarea maximă a contribuţiilor;

* materialele de propagandă electorală: condiţii, tipuri de materiale de propagandă electorală ce pot fi utilizate în campania electorală şi tipuri de acţiuni şi materiale de propagandă electorală care nu sunt permise de prevederile legale în vigoare în timpul campaniei electorale, datele care se imprimă pe materialele de propagandă electorală;

* documentele utilizate pentru raportarea cheltuielilor electorale la Autoritatea Electorală Permanentă, cu trimitere la modelele documentelor corespunzătoare prevăzute în anexele la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare;

* termenele şi documentele referitoare la rambursarea cheltuielilor electorale, inclusiv documentele justificative ce trebuie prezentate Autorităţii Electorale Permanente pentru fiecare tip de cheltuială electorală.

Proiectul de act normativ a fost publicat miercuri pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Legislaţie electorală - Transparenţă decizională. Observaţiile şi propunerile pot fi transmise la adresa de email departamentul.legislativ@roaep.ro până la data de 20 octombrie 2020.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
FINANTARE DIN COTIZATIILE MEMBRILOR, NU DE LA BUGETUL DE STAT.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272