Aeroportul din Amsterdam a anulat cel puţin 800 de zboruri din cauza zăpezii şi a vântului
Aeroportul din Amsterdam a anulat cel puţin 800 de zboruri din cauza zăpezii şi a vântului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestZăpada şi gheaţa au continuat să provoace haos în mai multe părţi ale Europei, blocând zborurile şi îngreunând traficul rutier, astfel că aproximativ 1.000 de persoane au fost nevoite să petreacă noaptea în aeroportul Schiphol din Amsterdam, în timp ce personalul se străduia să cureţe zăpada de pe piste.
Cel puţin 800 de zboruri au fost anulate, miercuri, la Schiphol, unul dintre cele mai aglomerate hub-uri aeriene din Europa. Stephan Donker, purtătorul de cuvânt al aeroportului, a declarat pentru Reuters că este vorba de o ”situaţie excepţională”, adăugând că Schiphol a amenajat câteva sute de paturi şi a pus la dispoziţia călătorilor perne, pături, mâncare şi băuturi.
În restul Ţărilor de Jos, multe şcoli au fost închise, iar autorităţile au îndemnat oamenii să lucreze de acasă.
La Paris, aproximativ 100 de zboruri au fost anulate la aeroportul Charles de Gaulle şi alte 40 la Orly, pe măsură ce furtuna Goretti a lovit coasta Atlanticului, acoperind capitala franceză cu zăpadă.
Serviciile de transport public cu autobuzul din Paris şi din suburbiile înconjurătoare au fost suspendate din cauza drumurilor îngheţate, deşi majoritatea sistemelor de metrou şi de trenuri suburbane funcţionau, au declarat oficialii din domeniul transporturilor.
Serviciul meteorologic Météo France a anunţat că 38 dintre cele 96 de departamente metropolitane ale ţării – zona continentală şi Corsica – se află în alertă din cauza ninsorilor abundente şi a gheţii negre, cu o strat de zăpadă deja acumulat între 3 cm şi 7 cm.
Serviciul a declarat că valul de frig este de ”o intensitate rară pentru această perioadă a anului”. Autorităţile au avertizat deja locuitorii din regiunea Parisului să evite deplasările inutile miercuri şi să lucreze de acasă, dacă este posibil. Marţi, cinci persoane au fost confirmate decedate în accidente rutiere în Franţa.
În ciuda condiţiilor dificile, turiştii şi locuitorii s-au bucurat de priveliştea rară a unui Paris acoperit de zăpadă, iar unii au profitat de ocazie pentru a schia pe versanţii Montmartre şi de-a lungul grădinilor Champs de Mars, sub Turnul Eiffel.
Oamenii au luat sănii şi chiar pungi de plastic pentru a se da cu ele pe orice pantă au găsit. ”Este excepţional, este incredibil. Este magnific şi ne bucurăm de asta. Am întâlnit şi mulţi turişti şi par foarte fericiţi”, a declarat pentru Reuters Pierre, un parizian care admira peisajul înzăpezit.
În Spania, zăpada şi frigul au determinat suspendarea unei linii de trenuri de navetă în apropiere de Madrid şi au perturbat traficul pe mai mult de 40 de drumuri.
Ninsorile abundente şi ploile din timpul nopţii au cauzat perturbări în traficul din Balcanii de Vest. În oraşul Knin, din nord-vestul Croaţiei, pasagerii au rămas blocaţi într-un tren timp de mai mult de 12 ore, după ce copacii au căzut pe şine.
Unele oraşe din estul Bosniei şi vestul Serbiei au declarat stare de urgenţă după întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi apă.
În Polonia, şcolile din multe regiuni au fost închise din cauza zăpezii, unele trecând la învăţământul la distanţă, în timp ce în Ungaria, ninsorile abundente au afectat autostrăzile şi au întârziat trenurile şi autobuzele, potrivit news.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


