REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

'Am început să fac treabă în Casa de Cultură doar cu forțe proprii! Dacă am fi sprijiniți, chiar am face cultură'

'Am început să fac treabă în Casa de Cultură doar cu forțe proprii! Dacă am fi sprijiniți, chiar am face cultură'

Replica API 22 octombrie 2019 | 11:51 905

Interviu cu Gheorghe Ungureanu:

Interviu cu Gheorghe Ungureanu:

În cei 17 ani de când se află la conducerea instituţiei, Gheorghe Ungureanu, director al Casei de Cultură a Sindicatelor, a reușit să o transforme astfel încât să fie o instituţie culturală de renume. Astăzi, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa au loc multe spectacole din toate genurile, de la teatru la muzică uşoară, folk şi muzică populară, spectacole pentru copii și de umor. În acelaşi timp, instituţia contribuie la dezvoltarea mişcării culturale şi sportive din municipiul nostru. Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa găzduieşte și repetiţiile unor formaţii de dansuri populare, formaţii de muzică uşoară şi populară, cursuri de dans, balet şi teatru, cursuri de şah.

Într-un interviu acordat cotidianului Replica de Constanța, Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură din Constanța, ne-a explicat cum s-a schimbat instituția de când este sub conducerea sa, cum stă cu finanțările dar și ce spectacole va găzdui în viitorul apropiat.

Reporter: Sunteti director de 17 ani, cât de greu este să manageriati o asemnea instituție și cu ce probleme vă confruntați?

Gheorghe Ungureanu: Când am devenit eu director, acum 17 ani, Casa de Cultură era într-un stadiu deplorabil și am decis să punem piciorul în prag ca să evităm dezastrul. De atunci, am pornit cu forțe proprii și cu ajutorul prietenilor care m-au ajutat cu ce au putut, chiar și cu var lavabil și meseriași. Începutul a fost foarte greu însă am primit încurajări de la cei apropiați și nu am cedat nici o clipă.

Reporter: Aveți în desfășurare sau în plan proiecte de modernizare sau reabilitare a Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța?

Gheorghe Ungureanu: Am foarte multe planuri de reabilitare și proiecte, însă cu forțele proprii abia o ducem de pe astăzi pe mâine, pentru că toate s-au scumpit. Acum 10 ani am făcut un proiect pentru fonduri europene în valoare de 7 milioane de euro pentru reabilitare termică însă nu am putut merge până la sfârșit pentru că îmi trebuia actul de proprietate, pe care nu îl aveam. De abia anul acesta am reușit să o intabulez. Nu am lăsat nici o clipă Casa de Cultură de izbeliște. Îmi amintesc că atunci când am venit eu aici, acum 17 ani, intra vântul pe toate ferestrele, acestea fiind dintr-un lemn care în timp s-a strâns lăsând vântul și frigul să intre nestingherit. Recent am reparat acoperișul, complet, am facut și turnul scenei și am mers chiar eu să cumpăr materiale și cele necesare pentru reparații și am angajat doar forța de muncă, pentru că o firmă ne lua o sumă enormă pentru reparațiile de care aveam nevoie. Aceste renovări le-am făcut tot cu ajutorul prietenilor și cunoștințelor dar și prin forțe proprii.

Reporter: Cum stați cu finanțarea? Primiți ajutor din partea autorităților locale pentru evenimentele culturale pe care le organizați?

Gheorghe Ungureanu: Finanțarea este proprie. Nu primim ajutor din partea autorităților locale, dar eu îi înțeleg pentru că acest lucru nu este legiferat în codul fiscal. Casele de Cultură de Sindicat au fost lăsate de izbeliște de către marii conducători. Eu am făcut demersuri la toate partidele politice pentru a mă sprijini să plătesc impozitul pe spațiile închiriate și răspunsul nu l-am primit nici până la ora actuală. Eu plăteam impozitul doar pe spațiile închiriate și acum 3 ani, a venit controlul fiscal și mi-a făcut o verificare din urmă și mi-a fost spus că trebuie să plătesc toată suprafața Casei de Cultură, chiar dacă aceasta este un așezământ cultural. Atunci a venit de plată din urmă peste 3 miliarde de lei cu penalități cu tot, însă am avut noroc, și pe această cale îi mulțumesc primarului Decebal Făgădău și Consiliului Local că m-au ajutat să fac o întreagă documentație și mi-au acordat ștergerea datoriei în întregime. Momentan avem 14 angajați cu salarii minime și nici nu știu cum o să ne mai descurcăm pe viitor. Mie îmi pare rău foarte pentru că, dacă am fi sprijiniți, noi chiar am face cultură aici.

Reporter: Ce spații au mai fost scoase la licitație? Se prezină oamenii la licitații?

Gheorghe Ungureanu: Când am avut probleme, în anii trecuți, am scos toate spațiile la licitație însă nu s-a prezentat nimeni.

Reporter: Ce spații se închiriază și cât mai este chiria?

Gheorghe Ungureanu: Majoritatea spațiilor sunt închiriate, sunt spații mici dar din banii pe care îi primesc din chirii abia acopăr salariile și ce trebuie să dăm la stat. În Casa de Cultură se țin cursuri de șah și mai fac repetiții cei de la balet, dansuri grecești și populare și nu ai cum să le iei acestor copii bani pe chirie și nici nu vreau să fac acest lucru.

Reporter: Cât de des mai vin constănțenii la spectacole?

Gheorghe Ungureanu: Constănțenii sunt dornici de cultură și ar veni în fiecare zi la spectacole, însă nu au bani. Îți spun sincer ca mă uit cu drag la unii pensionari că din pensia mică pe care o au își pun bani de o parte și în fiecare lună vin măcar la un spectacol. Eu am grijă mereu să aduc ceea ce se cere, ca să fie toată lumea mulțumită și să vină la spectacole. Pentru elevi, de exemplu, la unele piese de teatru le ofer un bilet pentru două persoane. Ei ar veni în număr și mai mare, dar prețurile sunt cam scumpe pentru piesele de teatru însă și cheltuielile cunt mari. În cea mai mare parte din spectacole, se joacă cu casa închisă și e o satisfacție foarte mare pentru mine. Oamenii vor calitate și dacă nu pui suflet, nu îți iese nimic și eu nu știu cât suflet mai am ca să mai pun.

Reporter: Vă aminiți vreun eveniment deosebit, un moment special care a avut loc în Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța?

Gheorghe Ungureanu: Cel mai important eveniment, pe care nu o să-l uit niciodată a fost baletul pe gheață. Am avut ambiția și am reușit acum 5 ani de zile să aduc cei mai mari balerini patinatori din Moscova. A fost o feerie. A fost splendid. Și un al doilea eveniment care îl am în suflet este acela că am reușit să aduc corul Armatei Roșii, chiar înainte de tragicul accident.

Reporter: Ce spectacole va găzdui Casa de Cultură în viitorul apropiat?

Gheorghe Ungureanu: Perioada ce urmează este una foarte încărcată. Am încercat să stabilesc spectacole pentru toate vârstele și toate gusturile și sper că am și reușit. Astfel că pe data de 23 octombrie se pune în scenă piesa ”Jake și femeile lui” apoi, pe 24 octombrie avem spectacolul de comedie ”Capcană pentru un bărbat căsătorit”, pe 26 octombrie este surpriza lunii, musicalul ”Mamma Mia” și pe 27 avem spectacolul ”Soț de vânzare” din regia lui Marius Gîlea. Nu în ultimul rând, pe data de 29 octombrie, oferim un concert pentru tineret susținut de Irina Rimes. Luna noiembrie debutează în forță cu un concert ce va ține două zile, respectiv, 5 și 6 noiembrie susținut de bunul nostru prieten Smiley. Apoi, pe data de 8 noiembrie organizăm un concert Zdob și Zdub, urmat pe 14 de spectacolul ”Jumătatea mea, bărbatul!” și pe data de 15 avem ”Diagnostic rezervat”, o comedie prezentaă de Teatrul Globe din București. Pe data de 20 noiembrie Teatrul Elisabeta va prezenta comedia ”Fantoma, dragostea mea!”, pe 27 Natanticu, Varză, Alex Zob și Irena Boclinca vă garantează o seară de Stand up pe cinste iar pe data de 29 noiembrie, Teatrul Academic Municipal de Operă și Balet din Kiev va prezenta spectacolul ”Lacul Lebedelor”.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Luati exemplu de sustinere a ansamblurilor folclorice de la primaria deta. La deta exista ansambluri folclorice ale fiecarei etnii minoritare existente in localitatile judetului timis.
2
0
Psd a reusit sa ne tampeasca de tot sau suntem prosti de-a binelea, asta-i realitatea. Nu suportam realitatea iar cand cineva ne spune in fata cum stau lucrurile de fapt, nu ne convine si il declaram dusmanul neamului. La Casa de Cultura vin artisti pt ca nu au o alta solutie, nu mai exista o alta sala. Gheoghe ar trebui sa se pensioneze, sa lase pe unul mai tanar. Nu are niciun merit, el administreaza un imobil ca orice alt administrator. Nimic din ce se intampla acolo nu arata ca el e vreun mare suflet ci doar un slujbas. Didicat psdului
3
1
adevaru e ca "la lautari" e o oaza de cultura
1
2
Bravo constanteni!! Da-ti la muie ..pana va rupeti gura!!! Cum face unu ceva pentru orasul asta ceva...pe el !!!! Stati ascunsi in spatele unui nickname si latrati pana va umpleti de spume, bravo voua!!!! Multa sanatate...voua constanteni jegosi!!!!
5
4
Pentru cei cu exprimarea "academica" care si-au lasat mesajele mai jos, oare cu ce sunteti voi mai buni??? Oare este asa de greu sa apreciem pe cineva care se straduieste si care face treaba? Draga "cultule", eu am vazut pe acea scena marii actori ai Romaniei, carora tu nu le ajungi nici la degetul mic de la picioare. Hai sa ne uitam in propria ograda! Sunteti o gramada care aruncati gunoiele pe strada si apoi tipati cat va tin plamanii ca orasul este murdar! Mi-e sila!
8
1
Libidinosul asta nu are niciun merit ca jegoasa noastra Casa de Cultura ??? " face" bani. Explicatia este ca artistii de orice fel, politicienii , lui cacat si de orice fel, nu au alt loc in Constanta unde sa isi verse laturile. Si atunci, psdul javrei de Stroe tine in post un cacat care a laut o gramadade bani..la negru, si care sta capra la ordin, si le pune la dispozitie sali la tarife ridicole. Sunt atatia tineri artisti care sa faca o treaba mult mai buna, dar nu-i loc de jigodii, de expirati si lingaii psdului.
3
2
Felicitari domnule Ungureanu! Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere de munca, neplecand urechea la toti ... ce vor aceasta tara distrusa!
6
1
Un hot ordinar. Cum pula mea ss te plangi....si tu conduci jeep????
3
2
Vad cateva comentarii , cu injuraturi la adresa culturi , in general . Nu este de mirare , suntem in Cocalaria City . Oricum acest oras a ajuns un exemplu negativ . Am ajuns sa ne comparam cu Tandarei sau Slobozia , la nivel de civilizatie . O comparatie cu orasele din vestu tarii , nu isi are rostu .
6
3
Faceti o cultura excelenta cu expozitii lunare de haine din piele, covoare, cojoace si alte asemenea "culturalitati".
7
4
In conditiile cand in ziua de azi se prefera - cultura strazii - a mentine Casa de cultura - in viata, este o performanta.
10
1
Tov Ungureanu are meritul de a nu fi falimentat locatia, inca.
11
0
Un individ plin de el, cu aere de culturnic. Un cioban cu premii de stat.
8
3
sai dau mue la cultura.
0
15
Muye.romuyeeee
0
14
Felicitari acestui om minunat
10
9

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367