REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

"Andrei Şaguna" este partenerul român în proiectul EJO

"Andrei Şaguna" este partenerul român în proiectul EJO

Replica API 9 februarie 2013 | 00:00 362

Legătură

Legătură

Înfiinţat în primăvara anului 2004 ca o instituţie non-profit a Universita della Svizzera Italiana din Lugano, Observatorul European de Jurnalism (EJO) este o reţea în curs de dezvoltare care colaborează cu institute de cercetare din 12 ţări (până în prezent: Albania, Austria, Republica Cehă, Germania, Italia, Letonia, Polonia , România, Serbia, Elveţia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii). Sprijinul pentru EJO este asigurat de Fondazione per il Corriere del Ticino, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă din Elveţia şi Stiftung NRZ Pressehaus. Observatorul European de Jurnalism este conceput pentru a construi punţi de legătură între culturile jurnalistice din Europa şi SUA, facilitând colaborarea între cercetătorii şi practicienii mass-media, făcând rezultatele cercetării mass-media accesibile pentru publicul larg, studiind "cele mai bune practici" în jurnalism şi analizând tendinţele din industria media. UPartenerii de cercetare EJO conduc cercetări privind tendinţele şi evoluţiile mass media din diferite ţări europene, precum şi din SUA, cu un accent special pe inovare şi "cele mai bune practici". Multe articole sunt publicate în ziare importante, reviste de jurnalism şi reviste de cercetare, deşi unele sunt create exclusiv pentru publicare pe site-urile EJO. Evenimentele publice şi atelierele de lucru organizate de EJO facilitează un schimb deschis şi internaţional de idei între cercetători, practicieni mass-media, studenţi şi persoane interesate implicate la diferite niveluri în industria mass-media. Cunoaşterea industriei şi experienţei practice în jurnalism permite cercetătorilor participanţi să identifice subiecte relevante pentru profesioniştii care lucrează atât în redacţii cât şi în industria mass-media. Studii efectuate de EJO împreună cu eforturile de cercetare din alte institute sunt prezentate într-o manieră cuprinzătoare, inteligibilă, în scopul de a servi nevoile unui public larg, inclusiv cercetători şi practicieni. Munca este realizată de către un grup internaţional de jurnalişti şi cercetători, a căror independenţă este garantată de către universităţile participante. Partenerul român în aces proiect este Unversitatea "Andrei Şaguna" din Constanţa, care i-a angrenat pe studenţii de la jurnalism şi masteranzii de la comunicare mediatică. Săptămânal se organizează un "cerc" EJO, unde studenţii elaborează şi publică articole de analiză mediatică, iniţial pe site-ul în limba română, ulterior fiind traduse în engleză şi restul limbilor. Coordonatori EJO România sunt conf. univ. dr. Andra Seceleanu, prorectorul Universităţii "Andrei Şaguna"ca şef de proiect, lector univ. dr. Cristina Ariton-Gelan, directorul departamentului de ştiinţe socio-umane a Facultăţii de Jurnalism şi asist. univ.drd. Tănase Tasenţe. Printre cei mai cunoscuţi autori care au publicat pe site-ul EJO, se numără şi Cristian Tudor Popescu şi Octavian Ştireanu. Anual se fac summit-uri cu toţi partenerii implicaţi în proiect, pentru a îmbunătăţi calitatea articolelor sau pentru a găsi modalităţi noi de promovare a articolelor şi cercetărilor realizate şi modalităţi de implicare din ce în ce mai mare a studenţilor în "familia"EJO. Anul trecut întâlnirea a avut loc la Dortmund în Germania, iar anul acesta va avea loc în luna aprilie la Belgrad în Serbia.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369