REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.2° Constanța Joi, 22 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7620
17.2° Constanța Joi, 22 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7620
 

Andronache, PNL: PSD induce în eroare atunci când susţine că România nu poate avansa în privinţa SAFE, din cauza lipsei unui guvern

Andronache, PNL: PSD induce în eroare atunci când susţine că România nu poate avansa în privinţa SAFE, din cauza lipsei unui guvern

Lorena CRISTEA 13 iulie 2026 | 00:00 717

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, acuză PSD că induce în eroare opinia publică, atunci când susţine că România nu poate avansa în privinţa SAFE, din cauza lipsei unui guvern cu puteri depline, el cerându-le social-democraţilor să înceteze campania de dezinformare şi să îşi asume responsabilitatea pentru blocajele pe care le-au creat. Reacţia deputatului PNL vine după ce PSD a cerut tuturor partidelor politice să înceteze blocajul în formarea unui nou guvern, arătând că în acest moment, România este în imposibilitatea de a-şi aproba cadrul legal necesar pentru accesarea banilor europeni din SAFE şi singura cale pentru a permite accesul la fondurile SAFE este învestirea de urgenţă a unui guvern cu puteri depline.

Andronache, PNL: PSD induce in eroare atunci cand sustine ca Romania nu poate avansa in privinta SAFE, din cauza lipsei unui guvernGabriel Andronache

”PSD încearcă să ascundă propriul blocaj politic prin noi dezinformări. Afirmaţiile făcute astăzi de PSD încearcă să transfere asupra altora responsabilitatea pentru criza politică şi pentru întârzierea unor proiecte importante pentru România. Adevărul este unul simplu: PSD este partidul care a generat actuala criză politică. Tot PSD a blocat în ultimele luni reforme esenţiale pentru România, inclusiv reformele necesare îndeplinirii jaloanelor din PNRR şi măsurile care ţin de consolidarea capacităţii de apărare şi accesarea instrumentului european SAFE”, spune Gabriel Andronache, într-o postare pe Facebook. 

Liderul deputaţilor PNL afirmă că ”PSD induce în eroare opinia publică atunci când susţine că România nu poate avansa în privinţa finanţării prin SAFE din cauza lipsei unui guvern cu puteri depline”. 

”Argumentul invocat este fals. PSD citează în mod eronat prevederi din OUG nr. 64/2007 care se referă la împrumuturi acordate de guverne ale unor state terţe. În realitate, mecanismul SAFE reprezintă o finanţare acordată de Uniunea Europeană, tratată din perspectiva legislaţiei române privind datoria publică în categoria finanţărilor contractate de la organisme financiare internaţionale, pentru care aprobarea se realizează prin lege. Natura juridică a acordului este cea a unui contract de stat, iar cadrul legal permite derularea procedurilor parlamentare necesare”, explică Andronache. 

El menţionează că ”România nu are nevoie de propagandă şi de pretexte, ci de responsabilitate şi de reforme”. 

”Exact acestea au fost blocate în mod repetat de PSD. Susţin investiţiile în apărare, implementarea PNRR şi accesarea tuturor fondurilor europene disponibile. Însă nu pot accepta ca partidul care a provocat criza politică să pretindă acum că tot el este soluţia şi să îşi justifice propriile întârzieri prin informaţii false. PSD ar trebui să înceteze campania de dezinformare şi să îşi asume responsabilitatea pentru blocajele pe care chiar acesta le-a creat. România are nevoie de adevăr şi de decizii responsabile, nu de încercări repetate de a rescrie realitatea politică”, mai transmite Gabriel Andronache. 

PSD a solicitat, vineri, tuturor partidelor politice să înceteze blocajul în formarea unui nou guvern, arătând că în acest moment, România este în imposibilitatea de a-şi aproba cadrul legal necesar pentru accesarea banilor europeni din SAFE şi singura cale pentru a permite accesul la fondurile SAFE este învestirea de urgenţă a unui guvern cu puteri depline, care să iniţieze actul normativ.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a spus, despre blocajul în desemnarea premierului, că le-a spus colegilor din PSD, PNL şi USR să pună între paranteze supărările şi să căute, mai degrabă, soluţia, potrivit news.ro. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mincator de rahat de mina a II a!
1
0
Ai perfectă dreptate Mary, dar dacă ne uităm atent la acest specimen umanoid o să realizăm că de fapt este mort, un mort care pare viu și care se mișcă, ăsta este aspectul lui ...
2
0
da mai nea.... PSD duce in erore nu-i adevarat ca gaz lumina combustibi preturi la alimente da sunt perfecte 50000 mii someri impozite sunt perfecte si astia se la PSD duc in eroare??? HAOS in tara ca acum nu a fost niciodata dar...ce sa vezi PSD duce in erore SCARBELOR
2
0