REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
15.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

ANTECEDENTE PENALE, ALCOOL şi FĂRĂ PERMIS! Accident rutier şi condamnări inclusiv pentru ÎNCREDINŢAREA MAŞINII

ANTECEDENTE PENALE, ALCOOL şi FĂRĂ PERMIS! Accident rutier şi condamnări inclusiv pentru ÎNCREDINŢAREA MAŞINII

Replica API 17 aprilie 2019 | 00:00 298

S-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără permis și a provocat un accident rutier. Se afla în mașină cu alte două persoane, una dintre ele fiind cea care i-a încredințat mașina. Toți trei fiind prieteni, și-au retras plângerile, astfel că șoferul a fost condamnat pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Nepedepsit nu a scăpat nici amicul care i-a dat mașina, primind o pedeapsă cu suspendare.

Prin rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a doi bărbați, Costin G., pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și pentru săvârșirea infracțiunii conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Astfel, în sarcina inculpatului Costin s-a reținut în actul de sesizare faptul că, la data de 07.01.2016, în jurul orelor 11.00, deși nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,15 g/l alcool pur în sânge, a condus autoturismul marca Opel, pe DN2A, dinspre orașul Hârșova către municipiul Constanța, și atunci când a ajuns la intrarea în Nicolae Bălcescu a provocat un accident rutier, în urma căruia a rezultat atât vătămarea sa corporală cât și rănirea lui Cristi R., care a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 70 (șaptezeci) zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce-l privește Cristi R., s-a reținut că, la data de 7.01.2016, în jurul orelor 11.00, cu știință a încredințat autoturismul marca Opel inculpatului Costin D., pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși știa că nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cristi R. și-a retras plângerea, iar procesul penal a încetat în ceea ce privește vătămarea corporală din culpă. Însă, ambii sunt cunoscuți cu antecedente penale, astfel că au fost luate în calcul și pedepsele anterioare, în cazul cărora s-a revocat suspendarea executării. Prin urmare, șoferul s-a ales cu pedeapsa de 2 ani și 3 luni cu executare, iar cel care i-a încredințat mașina – 1 an și 6 luni cu suspendare. Decizia nu este definitivă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Era ucidere din culpa daca nu era baut, asa este CRIMA! Nu l-a obligat nimeni sa consume alcool inainte de a se urca la volan, din moment ce a facut-o, a devenit un posibil criminal.
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272