REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
17.6° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Arheologii au descoperit pasaje subterane într-un templu din Peru

Arheologii au descoperit pasaje subterane într-un templu din Peru

Replica API 1 iunie 2022 | 21:34 888

O echipă de arheologi a descoperit o reţea de pasaje subterane dedesubtul unui templu cu o vechime de peste 3.000 de ani din Anzii peruvieni, informează Reuters.

Templul Chavin de Huantar, situat în regiunea de nord-centru a Anzilor, a fost la un moment dat un centru religios şi administrativ pentru locuitorii regiunii.

Pasajele au fost descoperite la începutul lunii mai şi prezintă caracteristici potrivit cărora e posibil să fi fost construite anterior galeriilor labirintice ale templului, potrivit lui John Rick, arheolog la Stanford University, care a luat parte la excavări.

Localizate la o altitudine de 3.200 de metri deasupra nivelului mării, cel puţin 35 de pasaje subterane au fost descoperite în urma excavărilor, toate conectate unele de altele şi construite între anii 1.200 şi 200 î.e.n. la poalele Anzilor.

''Este un culoar de trecere, dar este foarte diferit, este o formă diferită de construcţie. Are trăsături din perioade anterioare, pe care nu le-am mai văzut până acum la alte pasaje'', a spus Rick.

Chavin de Huantar, inclus în patrimoniul mondial UNESCO în 1985, a reprezentat sursa de inspiraţie şi numele operaţiunii duse la îndeplinire de forţele armate peruviene care au construit o reţea de tuneluri pentru a salva 72 de persoane luate ostatice de Mişcarea revoluţionară Tupac Amaru (MRTA), un grup de rebeli, la rezidenţa ambasadorului Japoniei în Lima în 1997, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212