Au fost depuse 5 acțiuni în instanță pentru anularea Hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României
Au fost depuse 5 acțiuni în instanță pentru anularea Hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn ultimele luni, au fost depuse în instanță acțiuni privind anularea H.G. nr. 4/2025 (prin care Guvernul a stabilit calendarul pentru alegerile prezidențiale), însă toate au fost respinse, toate contestațiile și cererile de anulare a alegerilor în sine fiind soluționate definitiv de Curtea Constituțională a României. La mai bine de un an de la alegerile prezidențiale, se mai găsesc doi, trei ”rătăciți” care să insiste în fața judecătorilor cu privire la o eventuală ilegalitate a HG 4/2025. Recent, au fost depuse 5 astfel de acțiuni, dintre care două la Curtea de Apel Constanța.
Imediat după alegerile prezidențiale, din mai anul trecut, instanțele din România, dar și CCR, au fost invadate cu cereri privind privind anularea H.G. nr. 4/2025, prin care Guvernul a stabilit calendarul pentru alegerile prezidențiale, însă toate au fost respinsă. De altfel, tot în mai 2025, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României și având în vedere votul exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2025, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025, formulată la acea dată de Sebastian-Constantin Popescu.
Iată că, la mai bine de un an de zile de la alegeri, se mai găsesc câțiva rătăciți care să conteste aceeași hotărâre de guvern din 2025. De specificat faptul că acțiunea nu urmărește contestarea rezultatului alegerilor prezidențiale din 2025, invalidarea mandatului Președintelui României sau cenzurarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 44/2025. Obiectul exclusiv este verificarea legalității actului administrativ normativ prin care Guvernul a stabilit data alegerilor.
Au fost depuse 5 acțiuni în instanțe, una la Iași, două la Cluj și două la Curtea de Apel Constanța.Prima acțiunea la Constanța a fost formulată de Florin Diaconu, pe 8 iulie a.c., având ca pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, iar cea de-a doua de Mircică Zainea, pe 9 iulie.
Menționăm că dosarele nu au primit, încă, un prim termen de judecată, însă putem anticipa soluția judecătorilor Curții de Apel Constanța. Anularea Hotărârii Guvernului (H.G.) nr. 4/2025 privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României nu mai este de actualitate. Procesul electoral s-a finalizat în 2025, iar toate contestații au fost respinse definitiv de Curtea Constituțională a României, neexistând o decizie a instanței de anulare a acestui act.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.5° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)





