REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
18.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

AUR contestă în instanță noile restricții impuse de Guvern

AUR contestă în instanță noile restricții impuse de Guvern

Replica API 16 decembrie 2021 | 19:38 1205

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în instanță o acţiune prin care contestă Hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă începând cu 9 decembrie și cere anularea în parte a Hotărârii CNSU nr. 113/2021 privind stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.

„Consecvenți cu noi înșine și ținând cont de gravitatea situației, am deschis o nouă acțiune în instanta de contencios-administrativ. Actele pe care le atacăm sunt nelegale, întrucât nu justifică caracterul temporar și proporțional al măsurilor restrictive. Potrivit art. 41 din OUG nr. 21/2004 și art. 93 din Constituție, starea de alertă este esențialmente temporară. Cu toate acestea, în Romania starea de alertă s-a prelungit pe o perioadă foarte mare de timp. De asemenea, deși în țara noastră nu este obligatorie vaccinarea, nefiind adoptată nicio lege în acest sens, prin Hotărârile atacate sunt instituite măsuri care interzic exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, nefiind necesar ca cetățenii să prezinte dovada vaccinării pentru a dobândi anumite drepturi care le sunt recunoscute de Constituția României”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

„Potrivit Curții Constituționale, textele de lege privind internarea obligatorie și carantina în timpul epidemiei sunt neconstituționale, deoarece sunt lipsite de claritate și previzibilitate, au un caracter incert și dificil de anticipat și nu oferă garanții privind respectarea unor drepturi și libertăți fundamentale. Totodată, CCR susține că instituirea carantinei în România reprezintă o veritabilă privare de libertate și o restrângere a drepturilor fundamentale, fără a fi stabilite, la nivelul legislației primare, condițiile, procedura și limitele în care autoritățile administrative pot acționa în sensul restrângerii acestor drepturi. Deși măsura carantinării a fost declarată neconstituțională, iată că CNSU continuă să dispună aceste măsuri, încălcând libertatea de mișcare a cetățenilor în mod nejustificat”, a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția că, în noile condiții epidemiologice, Guvernul României și CNSU continuă să impună măsuri care aduc atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și care nu sunt proporționale și necesare în vederea încetării răspândirii COVID, citat de știripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Hmmmmm..........
0
0
Pentru oile retarde de mai jos daca nu era aur erati intepati de 5 ori si inchisi in cotet pana acum
5
2
si plecati sa nu va mai auda lumea de voi.
4
3
Aur sunt mai rai ca usr.
3
5
stie cineva ce a muncit seful asta de galerie pina la virsta asta ?
7
6
Sa vedem ce face si latraul asta...
7
6

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212