REPLICA ONLINE CONSTANTA

2.3° Constanța Vin., 6 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7635
2.3° Constanța Vineri, 6 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7635
 

Băiat de 13 ani, dat de tatăl său la o fermă de animale, în schimbul unei sume bani

Băiat de 13 ani, dat de tatăl său la o fermă de animale, în schimbul unei sume bani

A.F. 5 iulie 2023 | 19:20 1105

Un băiat în vârstă de 13 ani a fost dat de tatăl său la o fermă de animale din judeţul Covasna, în schimbul unei sume de bani, iar acolo era pus la munci grele şi era cazat în condiţii insalubre. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îi cercetează pe tatăl băiatului şi pe cel care l-a exploatat, care au fost arestaţi preventiv. 

Baiat de 13 ani, dat de tatal sau la o ferma de animale, in schimbul unei sume bani

DIICOT a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii DIICOT au reţinut doi bărbaţi pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi relele tratamente aplicate minorului.  

„În cauză s-a reţinut că, în octombrie 2022, în urma unei înţelegeri prealabile, unul dintre inculpaţi a transportat persoana vatămată minoră, în vârstă de 13 ani, fiul său, la o fermă de animale situată pe raza judeţului Covasna, unde în schimbul unei sume de bani a predat-o către cel de al doilea inculpat, în scopul obţinerii de beneficii materiale periodice ca urmare a muncii prestate de către minor. Persoana vătămată minoră a fost exploatată prin obligarea la executarea unor munci grele, cazată în condiţii insalubre lipsită de orice activităţi adecvate vârstei. De asemenea, ca urmare a lipsei de îngrijire şi educaţie elementară, persoana vătămată minoră nu a acumulat cunoştinţe de bază specifice vârstei, nefiind în măsură să scrie sau să citească şi nici să recunoască noţiuni sociale (precum conceptul de bani)”, a transmis DIICOT, potrivit news.ro.

Sursa citată a menţionat că băiatul a fost dus într-un centru de plasament, pentru a primi îngrijirile necesare.  

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.