REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.3° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
18.3° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Camera Deputaţilor a adoptat Legea 5G, care deschide calea eliminării echipamentelor Huawei

Camera Deputaţilor a adoptat Legea 5G, care deschide calea eliminării echipamentelor Huawei

Replica API 20 mai 2021 | 00:03 1868

Plenul Camerei Deputaţilor au adoptat miercuri proiectul de lege 5G în forma transmisă de Guvern. Au fost 277 de voturi pentru, unul împotrivă şi 23 de abţineri (deputaţii AUR).

Proiectul prevede că furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a prim-ministrului, pe baza avizului conform al CSAT.

Proiectul merge la Senat, cameră decizională în acest caz.

În urmă cu două săptămâni, ministrul Economiei, Claudiu Năsui (USR-PLUS), a stârnit un scandal după ce a transmis către Senat și Camera Deputaților o adresă pentru amânarea dezbaterii în Parlament a legii 5G, pe motiv că ar fi fost necesară o notificare prealabilă către Comisia Europeană. Președintele Comisiei IT din Camera Deputaților, Sabin Sărmaș (PNL), a reacționat precizând că nu este nevoie de o asemenea notificare. De asemenea, premierul Cîţu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, au criticat demersul lui Năsui.

„Avizul (...) se va emite prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice bilaterale pentru evitarea unor riscuri care pot decurge din:

a) controlul unui guvern străin asupra producătorului în lipsa unui sistem juridic independent;

b) absenţa unei structuri transparente a acţionariatului producătorului;

c) lipsa unui istoric de conduită corporativă etică a producătorului;

d) funcţionarea producătorului într-un sistem juridic care nu impune practici corporative transparente.”, se arată în proiectul de lege trimis Parlamentului.

Fiecare producător de echipamente și programe software 5G va trebui să facă o solicitare pentru obținerea acestei autorizări, solicitare care va fi depusă la ministerul cu atribuții în domeniul Comunicațiilor.

„Solicitarea semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoțită de o scrisoare de intenție, trebuie să conțină:

a) date de identificare, inclusiv datele reprezentanților legali și limitele împuternicirii acordate acestora;

b) date privind structura de acţionariat a producătorului și a grupului de societăți din care face parte, inclusiv informații detaliate privind societatea-mamă;

c) o declarație pe proprie răspundere.

Declaraţia pe proprie răspundere trebuie să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent;

b) are o structură transparentă a acţionariatului;

c) nu are un istoric de conduită corporativă neetică;

d) se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente.”, se precizează în documentul adoptat de Guvern.

Autorizarea pentru furnizorii de comunicații se va acorda în termen de 4 luni de la data solicitării.

În situaţia în care sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securității naționale și apărării ţării ca urmare a analizei realizate, avizul CSAT este negativ. De asemenea, în cazul în care, ulterior acordării autorizării, sunt identificate riscuri, amenințări şi vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării ţării, autorizarea obţinută este retrasă prin decizia premierului, la propunerea CSAT.

Operatorii telecom nu vor putea folosi în rețele decât echipamente și soluții ale producătorilor avizați de CSAT, însă echipamente și softuri ale unui producător al cărui aviz CSAT este negativ, pot fi folosite pentru cel mult 5 ani, potrivit următorului articol: „Tehnologiile, echipamentele şi programele software utilizate în reţelele de comunicaţii electronice la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care contribuie la furnizarea de servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, ai căror producători nu obțin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani ce se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Proiectul de lege adoptat joi de Guvern mai prevede și amenzi cuprinse între 1% și 5% din cifra de afaceri pentru utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a tehnologiilor, echipamentelor și programelor software în rețelele 5G puse la dispoziție de producători care nu au obținut autorizarea CSAT, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mwe bingo cu lamaie
2
0
Handicapatule, iti dai mumu singur
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212