REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Ce avere are Ion Țiriac și care e prima femeie din clasament

Ce avere are Ion Țiriac și care e prima femeie din clasament

Valentina CAMARA 22 noiembrie 2022 | 00:00 523

Ce avere are Ion Țiriac, dar și pe ce loc se află prima femeie din clasament. Față de anul precedent, există mai multe schimbări importante în topul făcut de publicația de specialitate Forbes.

Ion Țiriac

Nu, Ion Țirac nu este primul în clasamentul celor mai bogați români. Această onoare le reveni fraților Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman. Aceștia au urcat pe prima poziție în topul Forbes, detronându-l pe Daniel Dines de la UiPath, a cărui avere s-a redus considerabil din cauza prăbușirii acțiunilor pe bursă. 

Top 10 cei mai bogați români! Ce avere are Ion Țiriac?

Afaceristul Ion Țiriac  apare în Top 10 Forbes pe poziția secundă, cu o avere de 8,5 miliarde de lei. Trebuie amintit că Țiriac Holdings integrează, în prezent, peste 40 de companii private, care activează în domenii precum comerț auto, imobiliare, servicii financiare, operațiuni de leasing și transport aerian, dar și în supraveghere și protecție.

Omul de afaceri este cunoscut și pentru Banca Comercială Ion Țiriac, prima bancă privată din România, care a fost înființată în 1990. Ulterior, entitatea a devenit Unicredit. În urmă cu șapte ani, Ion Țiriac și‐a vândut pachetul de acțiuni către grupul italian. Banca și‐a schimbat denumirea în Unicredit Bank. În aceeași perioadă, omul de afaceri a vândut și participația în Metro Group, conform Adevărul.ro.

Prima femeie din clasamentul Forbes

Anastasia Soare este prima femeie care apare în clasamentul celor mai bogați români. Cunoscută drept mogulul sprâncenelor, afacerista se află pe locul 8, cu o avere de 3,4 miliarde de lei.

Anastasia Soare

În 2022, Anastasia Soare se clasează pe locul 38 în clasamentul celor mai bogate antreprenoare din America întocmit de Forbes SUA, cu o avere estimată la 660 de milioane de dolari, în creștere cu 22% de la 540 mil. dolari, în 2021.

Top 10 cei mai bogați români

Se remarcă evoluția interesantă a lui Ion Stoica și Matei Zaharia, doi dintre fondatorii Databricks.

Frații Pavăl sunt pe primul loc în topul celor mai bogați români

Aceștia intraseră în top 10 Forbes anul trecut, dar au reușit acum să facă salt important în clasament. Iată cum arată topul celor mai bogați oameni din țara noastră:

    1. Dragoș și Adrian Pavăl (materiale de construcție și amenajări interioare) – 13 miliarde de lei
    2. Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 8,5 miliarde de lei
    3. Daniel Dines (IT) – 8 miliarde de lei
    4-5. Ion Stoica și Matei Zaharia (IT) – 7,5 miliarde de lei
    6. Florin și Măriuca Talpeș (IT) – 4,7 miliarde de lei
    7. Ștefan Vuza (produse chimice) – 4,5 miliarde de lei
    8. Anastasia Soare (cosmetice) – 3,4 miliarde de lei
    9. Anca Vlad (produse farmaceutice) – 2,8 miliarde de lei
    10. Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu (imobiliare) – 2,5 miliarde de lei

Ion Țiriac pregătește o nouă investiție

Ion Țirac încă are poftă de afaceri, chiar și la vârsta de 83 de ani. Fostul mare tenismen vrea să bage 1 milion de euro pentru înființarea unei academii de tenis pe modelul celor din Statele Unite ale Americii.

„Federaţia Statelor Unite are 850 de academii și cluburi de tenis pentru copii. 850! În fiecare an are între 1000 şi 3000 de copii. Selecţie naturală se numeşte, nu vorbim de China şi de alte ţări. La noi e o picătură într-un ocean cu apă, să vedem ce putem să facem. (...)

Noi nu avem încă o academie de tenis, trebuie să mă gândesc cumva, cu colegii mei cum o să facem în primăvară cu cei mai răsăriţi. Pe mine Spania mă încântă, trebuie să ne facem şi noi o legătură. De asta am făcut Fundaţia, ca să facă treburi de astea.

Bani avem, nu e o problemă, trebuie să avem însă şi materialul uman, și să merite, nu atât investiţia, dar să merite încercarea să ajungem unde trebuie”, a declarat Ion Ţiriac, potrivit wowbiz.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272