REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
13.3° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Ceaiul de cătină: beneficii și contraindicații

Ceaiul de cătină: beneficii și contraindicații

Replica API 14 decembrie 2020 | 00:00 1499

Fructele mici și galben-portocalii pe care le vedem în piețe sunt adevărate comori. Cătina este unul dintre cele mai folosite remedii naturiste, fiind extrem de bogată în antioxidanți și cu o compoziție demnă de titlul de panaceu.

Aproape că nu există afecțiune pe care cătina să nu o poate vindeca sau la a cărei ameliorare să nu contribuie. Iar acest lucru se datorează unui mix de vitamine, minerale și substanțe active: vitamina A, vitamine din complexul B, vitaminele C, E, K și P, magneziu, fier, calciu, potasiu, fosfor. Iar cantitatea de vitamina C este de zece ori mai mare decât cea conținută de citrice, scrie doc.ro.

Cum se prepară ceaiul de cătină

Pentru prepararea infuziei poți cumpăra fructe uscate de la magazinele de profil sau poți usca chiar tu fructele în cuptor, până când acestea se stafidesc și își modifică puțin culoarea. Ca și în cazul oricărei alte infuzii, peste fructele uscate se adaugă apă clocotită.

Când se recomandă ceaiul de cătină

Ceaiul de cătină este excelent pentru întărirea sistemului imunitar. O cană de ceai băută zilnic la începutul sezonului rece te va apăra de răceli și gripe. Poți folosi ceaiul de cătină și pentru detoxifiere, pentru energizare și îmbunătățirea stării de spirit.

Antioxidanții din cătină întârzie îmbătrânirea pielii și te ajută să ai un ten luminos, un păr mai puternic și unghii sănătoase. Dacă suferi de acnee, psoriazis, dermatită, erupții cutanate sau eczeme, aplică o compresă cu ceai de cătină, de câteva ori pe zi, pe zona afectată. Simptomele se vor ameliora în doar câteva zile.

Este benefic în anumite afecțiuni cardiovasculare, fiindcă fluidizează sângele, facilitează circulația acestuia, reduce nivelul de colesterol și păstrează arterele curate și sănătoase. Pentru cardiaci este recomandat consumul a una-doua căni pe zi, alături de o dietă specifica cardiacilor, echilibrata, hrănitoare, dar săracă în sare, grăsimi, dulciuri și făinoase.

Specialiștii îl recomandă și în cazuri de afecțiuni gastrice, pentru reducerea disconfortului, mai ales în cazul balonării si durerilor difuze generate de aceasta sau în cazul afecțiunilor hepatice, datorită rolului antiinflamator și de susținere a regenerării.

Tot datorită efectului antiinflamator, ceaiul de cătină se administrează pentru durerile articulare, în reumatism sau artroză, dar poate calma și spasmele abdominale sau durerile de cap.

Alte afecțiuni în care e indicat consumul de ceai de cătină în scopuri terapeutice:

Artrită

Gută

Colesterol mărit

Arsuri gastrice

Angina pectorală

Tuse

Arsuri solare (aplicat sub formă de comprese)

Acnee, piele uscată, leziuni cutanate (aplicat sub formă de comprese)

Restricțiile ceaiului de cătină

Cătina nu este recomandată femeilor însărcinate și persoanelor care suferă de diaree. Dacă suferi de anumite boli cronice caracterizate prin multiple restricții, discută cu medicul tău înainte de a bea ceai de cătină.

Întrucât ceaiul de cătină îngreunează coagularea sângelui, acesta este contraindicat cu cel puțin 2 săptămâni înainte de o intervenție chirurgicală întrucât crește riscul de sângerări abundente.

De asemenea, ceaiul de cătină nu trebuie să fie consumat în timpul administrării unui tratament anticoagulant.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272