CFR Călători trece la ora oficială de vară
CFR Călători trece la ora oficială de vară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCFR Călători anunţă publicul călător că, începând din data de 25 martie 2012, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00. Trecerea la ora oficială de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de 24/25 martie 2012 ora 03.00, care devine ora 04.00. După această oră (04.00), trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie între 03.01 şi 04.00 (ora iarnă), vor circula cu întârziere. Pentru aceste trenuri se vor stabili măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri. Vor fi afectate de schimbarea de oră un număr de 43 trenuri InterRegio şi 41 trenuri Regio. Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 25 martie 2012, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare. Înainte de efectuarea călătoriei, CFR Călători recomandă pasagerilor să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR la numerele de telefon 021/9521; 0241666952; 0721952000 (în trafic local) şi pe site-ul http://www.cfrcalatori.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News