REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Cine sunt hoții de catalizatoare, de la Constanța

Cine sunt hoții de catalizatoare, de la Constanța

Replica API 25 iulie 2022 | 00:00 7807

Furtul de catalizatoare ia o amploare din ce în ce mai mare în județul Constanța. Joi, 21 iulie, au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Medgidia, orașul Cernavodă și comuna Mircea Vodă, într-un dosar ce vizează hoții de catalizatoare. Pe 22 iulie, patru din aceștia au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile, fiind vorba despre Jurj David-Emanuel, Oancea Ion Ștefan, Ion Marian și Dima Cristian. În dosar mai este implicat și Jurj Constantin, acesta fiind condamnat în altă cauză. Cei cinci au sustras prin demontare sistemul catalitic de la mai multe automobile parcate în Constanța, Valu lui Traian și Cernavodă.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iunie-iulie 2022, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, au sustras sistemul catalitic de la mai multe autoturisme și autoutilitare, care se aflau parcate în municipiul Constanța, orașul Cernavodă și localitatea Valu lui Traian. În urma descinderilor au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 autoturisme, despre care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea infracțiunilor, mai multe telefoane mobile, precum și bunuri cu valoare probatorie.

Clanul Jurj, traficanți de stupefiante

Doi dintre cei implicați, respectiv, Jurj David-Emanuel și Jurj Constantin au fost implicați într-un dosar privind constituirea a unui grup infracțional organizat și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, Jurj Constantin fiind condamnat la 4 ani de închisoare în timp ce Jurj David-Emanuel a primit măsura educativă neprivativă de libertate constând în asistarea zilnică pe o durată de 6 luni, fiind minor.

Oancea Ion-Ștefan, hoț de mic

Oancea Ion-Ștefan, minor fiind, a făcut parte dintr-o bandă de spărgători care acționa în anul 2016. Alături de alți trei minori, acesta comis 9 tâlhării şi o tentativă, dar și două furturi din locuinţe.

La data de 22.07.2022 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis în parte propunerea procurorului, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.07.2022 şi până la data de 20.08.2022 inclusiv, a inculpaților Jurj David-Emanuel, Oancea Ion Ștefan, Ion Marian și Dima Cristian şi disjungerea cauzei privind luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul Jurj Constantin.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
naravul hotiei nu se vindeca cu ...puscarie! acolo e scoala unde se specializeaza isi iau ...masteratul si apoi trec la treaba! munca serioasa fortata, cu paza inarmata cu ...biciu! fara drepturile omului, ei nu sunt ...oameni!
0
0
Aia care le cumpara sunt si ei complici la furt
0
0
da de aia care cumpara catalizatoare se ia cineva? nu poti fura doar de placere decat o data,apoi chiar ca devine afacere...
0
0
Daca tot le dati numele macar aratati-le si fetzele sa stim pe cine trebuie sa luam la inmuiat de oase!
1
0
aia care le dau bani pe catalizatoare sint tatii hotilor!unde nu.i cerere,nu.i nici oferta!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272