REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

CNADNR şi-a luat maşini noi de la firme abonate la contracte cu statul

CNADNR şi-a luat maşini noi de la firme abonate la contracte cu statul

Replica API 24 aprilie 2015 | 23:41 907

Achiziţii de 1.000.000 de lei

Achiziţii de 1.000.000 de lei

Liviu Gheorghiţă Goncea

CNADNR a cumpărat maşini noi de 1 milion de lei, în urma unor licitaţii la care firmele câştigătoare au fost singurele participante. Unul din cei doi comercianţi este, probabil, cel mai mare furnizor de autovehicule pentru instituţiile de stat, iar celălalt este, din întâmplare, fireşte, un important lider de partid aflat la guvernare. Achiziţia a fost făcută de Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Românie (CNADNR), pe baza a trei contracte atribuite pe 21.11.2014, în valoare totală de aproape 1.000.000 lei, fără TVA.

CESTRIN a cumpărat la sfârşitul anului trecut maşini noi în valoare de aproape 1.000.000 de lei, fără TVA, de la o firmă cu un bogat istoric în contracte uriaşe cu statul, dar şi de la una deţinută de un lider de partid aflat la guvernare. Este vorba despre vehicule utilitare, în valoare de 284.700 lei şi autoturisme noi, de 250.800 lei, care vor fi livrate de Rădăcini Motors SRL, respectiv vehicule de teren, în valoare de 384.480 lei, furnizate de MIT Motors Internaţional SRL, ambele firme fiind din Bucureşti. Toate maşinile vor fi livrate la sediul central al CESTRIN şi au fost cumpărate prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2014, potrivit autorităţii contractante. Toate cele trei contracte au fost acordate în aceeaşi zi, în urma unor licitaţii la care cele două firme câştigătoare au fost singurele participante. Cea mai mare parte din bani, de peste 530.000 de lei, revin firmei Rădăcini Motors, unul din cei mai marim dealeri de maşini din România. Pentru firma deţinută de iranianul Ali Madadi, contractul din noiembrie 2014 cu CESTRIN reprezintă o cantitate neglijabilă, ţinând cont de faptul că, în septembrie, tocmai se semnase o înţelegere de peste 132 milioane lei cu MADR pentru furnizarea a 1.000 de microbuze şcolare. Rădăcini Motors SRL este dealer Opel, Mazda, Citroen, Suzuki, VW, Honda, Peugeot, Cadillac, Hummer, Corvette şi Chevrolet şi a raportat pentru anul 2013 o cifră de afaceri de 173.445.492 lei şi un profit net de 6.312.766 lei, cu 231 de angajaţi. Mai interesantă este cea de-a doua firmă care a primit contract de la CESTRIN. MIT Motors International SRL este dealer pentru mărcile Kia, Isuzu şi Mitsubishi şi este controlată de Liviu Gheorghiţă Goncea, preşedinte de organizaţie UNPR şi candidat al acestei formaţiuni pentru Primăria Sectorului 1 în 2012. Ca fapt divers, merită amintit faptul că atât Rădăcini Moros, cât şi MIT Motors International sunt executate silit, în mai multe dosare, pentru datorii neachitate către CNADNR.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367