REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Comisia Europeană cere încetarea imediată a focului în Fâșia Gaza, la un an de la atacul terorist comis de Hamas

Comisia Europeană cere încetarea imediată a focului în Fâșia Gaza, la un an de la atacul terorist comis de Hamas

Deria ISLEAM 8 octombrie 2024 | 00:00 355

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adus luni un omagiu victimelor atacului terorist comis cu exact un an în urmă de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în sudul Israelului şi a reiterat apelul Uniunii Europene pentru încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza şi eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Comisia Europeana cere incetarea imediata a focului in Fasia Gaza, la un an de la atacul terorist comis de Hamas

„Doresc să onorez memoria victimelor”, a afirmat Ursula von der Leyen într-o declaraţie scrisă, adăugând că UE „este alături de toţi oamenii nevinovaţi ale căror vieţi au fost zdruncinate profund începând din acea zi dezastruoasă”.

Atacul comis de Hamas „a cauzat o suferinţă imensă nu doar oamenilor din Israel, dar şi palestinienilor nevinovaţi”, a continuat şefa executivului comunitar.

De asemenea, ea a promis asistenţă umanitară şi financiară pentru poporul palestinian şi Liban.

Pe de altă parte, Ursula von der Leyen a subliniat că incidentele antisemite sunt în creştere în Europa şi s-a angajat să aloce resurse suplimentare pentru combaterea acestui fenomen.

În dimineaţa zilei de 7 octombrie 2023, comandouri ale Hamas au intrat în sudul Israelului, unde au ucis 1.205 de persoane, în cea mai mare parte civili.

Alte 251 de persoane au fost răpite de Hamas în acea zi şi duse în Fâşia Gaza.

Forţele de apărare israeliene au ripostat cu o campanie de bombardamente intense, urmată de o operaţiune terestră complexă, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat cu cel puţin 41.825 de morţi în rândul palestinienilor, conform digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ursulica se baga in lucruri complicate pe care nu le intelege. O face cu convingerea ca asa se va face remarcata si apreciata de marea multime de natarai . Ei bine,greseste. Servicii secrete,diplomati reali,nu la misto, oameni cu adevarat destepti, nu ca ea se ocupa de aceste conflicte create de indivizi malefici,doritori de putere si admiratie din partea unor mase de supusi. La naiba, cam toti care ajung undeva sus,iau o boala a puterii . Formele de manifestare difera,insa boala exista.
0
0