Constanța, SUFOCATĂ de Ziua Marinei. Oamenii s-au scandalizat în autobuze! VIDEO
Constanța, SUFOCATĂ de Ziua Marinei. Oamenii s-au scandalizat în autobuze! VIDEO
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCentrul Constanței, până la Poarta 1, zona Cazino, a fost sufocat joi, 15 august, de marea de oameni ce a participat la evenimentele dedicate Zilei Marinei, iar printre aceștia au fost și constănțeni care se deplasau în oraș cu diferite treburi. De la gară se circula bară la bară, iar restricțiile pe anumite străzi instituite de autorități au condus la un trafic infernal. În stațiile de autobuz de la Poarta 1 și până la Tomis, pe linia 101, oamenii au așteptat zeci de minute un mijloc de transport, pentru că, cele care ajungeau în stații erau neîncăpătoare. Astfel de episoade am revăzut și în trecutul apropiat, odată cu Festivalul Nerversea, când tinerii se urcau pe barele din autobuz din cauza aglomerației.
Scandal în autobuzele RATC, după ce constănțenii și turiștii care au participat la evenimentele dedicate Zilei Marinei, desfășurate la Comandamentul Flotei, au stat ca sardinele în mijloacele de transport! Și anul acesta, Ziua Marinei a adunat pe Comandamentul Flotei aproximativ 20.000 de oameni, constănțeni și turiști, urmărind, în cadrul programului de aproximativ două ore şi jumătate, diverse exerciţii militare. La finalul ceremoniilor dedicate acestui eveniment, mijloacele de transport în comun au fost ticsite de oameni. Temperaturile extrem de ridicate nu i-a împiedicat pe participanți să se înghesuie care mai de care în autobuzele RATC. Iar situațiile neplăcute nu au întârziat să apară. Oamenii se blocaseră între uși, cei mai mulți dintre aceștia, persoane în vârstă, care se împingeau unii pe alții, fără să se gândească că ar putea să li se facă rău din lipsa aerului. Ba chiar a fost nevoie de intervenția angajaților RATC Cap de linie Poarta 1 pentru a le închide. Cei care au reușit să prindă loc pe scaun, s-au simțit binecuvântați, ceilalți se înjurau între ei, strigând să nu se mai împingă unii în alții. ”Ne rupem degetele, picioarele. N-am văzut așa ceva de când mă știu!”,a spus o turistă din Gorj, aflată la mare cu familia. ”Dacă știam că este așa, nici nu mai veneam”, a continuat aceasta.
Aglomerație și pe faleza de la Cazino, dar și pe spațiile verzi. Unii își făceau somnul de frumusețe!
Aglomerație mare a fost și pe faleza de la Cazino. Mai ales că existau comercianți care aveau la vânzare produse mărinărești, și nu numai. În mijlocul mulțimii au intrat și militarii care au participat la spectacol grandios organizat de Forțele Navale Române. Ba chiar, în momentul în care și-au făcut apariția pe faleză, aceștia au fost apludați de mulțimea de oameni, în respect pentru munca pe care aceștia o depun pentru siguranța națională. Alte persoane au căutat oază de răcoare și s-au ”baricadat” la umbra copacilor, pe spațiul verde, unii luau prânzul, alții își făceau somnul de frumusețe.
Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijirea medicilor
Mai multe echipaje SMURD s-au aflat la evenimentele d ela Comandamentul Flotei, pentru a interveni în caz de urgență medicală. Până la ora 12.00, au fost patru persoane cărora li s-a făcut rău, doi adulți și două fete de 15 ani. Una dintre acestea a fost transportată la cortul medical pentru investigații suplimentare.
M.P.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News