Copil de 2 luni, mort la Castelu: a fost înmormântat după câteva zile pentru că nu avea acte că a existat!
Copil de 2 luni, mort la Castelu: a fost înmormântat după câteva zile pentru că nu avea acte că a existat!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDoliu într-o familie amărâtă din Castelu: copilul de doar două luni a murit duminică, dar înmormântarea nu a putut avea loc în aceeaşi zi, conform tradiţiei musulmane, ci abia marţi după-amiaza, întrucât bebeluşul nu avea acte!
Reprezentanţii Primăriei Castelu şi Poliţia au făcut toate demersurile necesare pentru ca mama copilului să poată intra în posesia certificatului de naştere pentru copil, iar apoi a celui de deces, aşa încât bebeluşul să poată fi înmormântat. "Este o familie amărâtă, sunt romi şi au 5 copii. Acum doi ani le-a mai murit un copil, aşa că a fost anunţată şi Direcţia pentru Protecţia Copilului. Este posibil ca minorii să fie preluaţi de stat, întrucât familia nu are condiţii să îi crească", au spus, pentru Replica, reprezentanţi ai autorităţii locale din Castelu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News