REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.8° Constanța Joi, 15 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7613
12.8° Constanța Joi, 15 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7613
 

Copilul-minune al Constanței. Maestrul internațional Tudor Henry readuce România în elita mondială a șahului

Copilul-minune al Constanței. Maestrul internațional Tudor Henry readuce România în elita mondială a șahului

Andreea POPA 1 iulie 2026 | 00:00 1902

Tudor Henry, copilul minune al șahului românesc, legitimat la CSM Constanța, a devenit vicecampion mondial la șah și a readus oficial România în elita șahului mondial. Tudor are doar 14 ani și 11 luni, iar anul trecut, pe când avea 13 ani și 10, devenea cel mai tânăr Maestru Internațional din istoria României.

Copilul-minune al Constantei. Maestrul international Tudor Henry readuce Romania in elita mondiala a sahuluiTudor Henry

Şahistul Tudor Henry, în vârstă de 15 ani, a devenit vicecampion mondial la categoria Open 16, la Campionatul Mondial de Tineret de la Montesilvano.

„La categoria Open 16, într-o competiţie cu 155 de jucători din 70 de ţări, Tudor Henry a urcat pe podiumul mondial şi a adus României o medalie extrem de importantă. Este o medalie cu atât mai valoroasă cu cât marchează revenirea şahului românesc pe podiumul Campionatelor Mondiale.

Mulţumim, Fundaţiei Super, şi pentru sprijinul acordat programelor de pregătire pentru juniori!”, notează FR Şah pe pagina oficială de Facebook.

Copilul-minune al Constantei. Maestrul international Tudor Henry readuce Romania in elita mondiala a sahului

Şahistul de la CSM Constanţa a reuşit performanţa la Campionatul Mondial de Tineret de la Montesilvano, competiţie care a reunit 758 de participanţi din 83 de ţări, în perioada 15-26 iunie, la categoriile U14, U16 şi U18, feminin şi masculin.

Maestru internaţional, ELO 2460, sportivul român şi-a demonstrat valoarea, obţinând opt victorii şi o remiză în cele 11 runde disputate. Cu 8,5 puncte, Henry a încheiat pe locul al II-lea, după azerul Khagan Ahmad (ELO 2480, 9,5p) şi înaintea kazahului Sauat Nurgaliyev (ELO 2490, 8,5p), ambii maeştri internaţionali.

„O medalie de argint care readuce şahul din România pe podiumul mondial! Şahistul antrenat la CSM Constanţa de Iulian Mihailov îşi continuă ascensiunea internaţională, spre titlul de Mare Maestru! Felicitări, Henry! Felicitări tuturor celor care au contribuit la această performanţă! Hai, Constanţa! Hai, România!”, este mesajul CSM Constanţa.

Constănțeanul Tudor Henry, un fenomen al șahului românesc

Tudor Henry este copilul-minune al șahului românesc și unul dintre cele mai luminate minți date vreodată de Constanța. Anul trecut, pe când avea doar 13 ani și 10 luni, Tudor devenea cel mai tânăr Maestru Internațional din istoria România.

Este singurul șahist care a obținut 4 medalii de aur la Campionatele Naționale de Juniori din 2024. De asemenea, a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de Șah Rapid U14 în 2024.

Copilul-minune al Constantei. Maestrul international Tudor Henry readuce Romania in elita mondiala a sahului

Tudor a obținut și un rezultat remarcabil anul trecut, o remiză împotriva lui Arjun Erigaisi (numărul 3 mondial). Următorul obiectiv al vicecampionului mondial este obținerea titlului de Mare Maestru.

„Henry este un puști cu o inimă mare. Are un viitor strălucit în șah, pasiunea pe care o pune de fiecare dată când practică sportul minții este extraordinară. Si aici nu mă refer doar la meciurile oficiale, ci indiferent de context. Fie că ne aflăm în sala unui Campionat Mondial sau pe o bancă în parc, sufletul lui Henry e pe tabla de șah“, îl caracteriza pentru sport.ro pe micuțul șahist Marele Maestru Internațional și fost campion național Tiberiu Georgescu, care este și coordonatorul secției de șah a CSU ASE București.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O să se tâmpească de atâta șah, viața trebuie trăită ar trebui dat la pasa.
1
2
Bravo!!!
4
0
Bravo dai inainte , felicitari
3
0
Are mai mulți antrenori
1
0
felicitari!
6
0
Bracoooooo!!!!!
5
0
Felicitări maxime, bravo puștiule !!!!
15
0
Felicitări și succes în carieră!
15
0