REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Cristian MIHĂILESCU, DATOR cu 50.000 de euro la un AVOCAT

Cristian MIHĂILESCU, DATOR cu 50.000 de euro la un AVOCAT

Replica API 8 ianuarie 2022 | 00:46 3749

Consilierul local PSD Cristian Mihăilescu este cunoscut mai mult pentru afacerile pe care le deține în Constanța, în domeniul imobiliarelor, decât pentru activitatea sa din Consiliul Local. A împânzit orașul de blocuri, cele mai multe în zona Campus, pe bulevardul Aurel Vlaicu, derulate prin firmele sale Franc Estate Development SRL sau Franc Construct SRL. Tot afacerile l-au adus și în punctul de a fi executat silit de un avocat, căruia nu i-ar fi plătit reprezentarea juridică într-un proces. Avocata Dumitra D. cere societății lui Cristian Mihăilescu aproximativ 60.000 de euro.

În august 2020, Franc Estate Development SRL a formulat contestație la executare împotriva executării silite în temeiul titlului executoriu constând într-un contract de asistență juridică din august 2019, pentru obligația de plată a sumei de 1.000 lei și 57.660,00 euro. Societatea a cerut anularea tuturor actelor de executare silită subsecvente efectuate în dosarul de executare silită.

A obținut anularea executării

Avocatul a reprezentat societatea într-un proces ce viza anularea unor acte de vânzare - cumpărare a unui teren intravilan în suprafață de 8.301 mp., din Constanța, drumul național 2. Onorariul convenit a fost compus dintr-un onorariu fix în cuantum de 1.000 lei și dintr-un onorariu de succes de 3% din prețul de cumpărare al imobilului teren, onorariu ce urma a fi plătit la data semnării contractelor de vânzare cumpărare cu privire la teren. Ulterior perfectării contractului de asistență juridică avocatul ar fi procedat la denunțarea unilaterală a contractului, întrucât acesta are calitatea de avocat și a părții adverse din dosar, context în care nu poate reprezenta părți cu interese contrare la perfectarea aceleiași convenții. Societatea a reușit să obțină în instanță anularea executării silite, însă decizia nu este definitivă. Așa că avocata Dumitra D. a formulat recurs. Primul termen în dosar a fost stabilit pentru 21 martie a.c.

Mihăilescu, implicat în mai multe firme

Înmatriculată în anul 2015, Franc Estate Development SRL are sediul în municipiul Constanța. Asociați persoane fizice sunt: Barbă Valentin, Mihăilescu Cristian, Barbă Alexandru. Cei trei asociați sunt și administratorii societății, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. În anul fiscal 2020, Franc Estate Development SRL a raportat o cifră de afaceri de 76.765 de lei, un profit net de 37.945 lei, datorii de 36.556.133 și niciun angajat.

unul din blocurile construite de Mihăilescu

Mihăilescu mai este implicat în firmele Franc Construct SRL, SC Trinity SRL, F.G.K. Fortune SRL, iar asociația lui deține SC Hacienda Cafe SRL.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cui e babuinu asta?
9
3

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212