REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
17.6° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Cum calmezi un atac de panică. Măsuri de ajutor

Cum calmezi un atac de panică. Măsuri de ajutor

Replica API 18 iulie 2022 | 00:00 653

Sentimentul copleșitor de frică, senzația de sufocarea și bătăile puternice ale inimii sunt simptomele unui atac de panică. Dacă atacurile de panică se înmulțesc sunt indicate investigații amănunțite deoarece pot avea la bază alte afecțiuni.

”Atacurile de panică pot debuta în urma unui eveniment traumatizant sau fără o cauză aparentă. Câteodată doar gândul la o anumită situație poate crea o stare de anxietate severă. Oamenii care au frecvente atacuri de panică învață să evite situațiile de care le este teamă că vor declanșa un atac sau cele din care nu pot scăpa ușor dacă intervine un atac. Apare astfel o anxietate anticipatorie (o îngrijorare exagerată).

Dacă tiparul de evitare și anxietate este sever, acest comportament se poate transforma în agorafobie (fobie de spații deschise)”, explică Monica Dinulescu, psihoterapeut și trainer formator, scrie doctorulzilei.ro.

Simptomele unui atac de panică

Principalul simptom al atacurilor de panică este sentimentul copleșitor de frică și anxietate alături de alte reacții fizice. Durata unui atac de panică este de aproximativ 5-20 minute iar intensitatea sa creşte treptat şi atinge un nivel maximum în aproximativ 10 minute.

Potrivit psihoterapeutului, pentru ca o perioadă distinctă de frică sau disconfort psihic să fie diagnosticată drept atac de panică, este nevoie ca două sau mai multe dintre simptomele de mai jos să fie resimțite:

frisoane sau valuri de căldură

transpirație bruscă

senzație de sufocare

senzație de amețeală, vârtej sau leșin

bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac

senzația de pierdere a controlului

respirație sacadată și senzația de nod în gât sau de strângere a stomacului

nevoia de a merge des la toaletă

Măsuri de prim ajutor în cazul unui atac de panică

Psihoterapeutul detaliază câteva tehnici prin care puteți trece peste un atac de panică:

încercăm să ne retragem într-un loc liniștit, să ne așezam, să bem puțină apă. Dacă suntem singuri este recomandat să sunăm o persoană apropiată cu care să putem vorbi despre ceea ce nu se întâmplă.

Respirația este foarte importantă. Multe persoane cu atac de panică au tendința de a respira scurt, sacadat, superficial. Inspirăm și expirăm profund, rar, liniștit, concentrându-ne pe respirație. Odată ce se instalează un ritm respirator normal, celelalte simptome vor fi mai ușor de înlăturat.

masajul poate fi de asemenea de un real ajutor. Masam palmele, umerii și zona cefei sau rugam pe cineva apropiat sa o facă.

Încercăm să ne controlăm gândurile. Cu cât vă veți repeta mai mult în minte „nu pot să ies din această situație” cu atât mai mult va predomina frica.

Pe termen lung

• Mișcare fizică regulată și exerciții de relaxare și respirație

• aromoterapie

• meditație

• este recomandată reducerea sau eliminarea consumului de cofeină, alcool, droguri recreaționale,

• alimentația sănătoasă bazată mai mult pe fructe și legume, evitarea zahărului și a grăsimilor sunt de asemenea importante

Cum tratăm atacul de panică?

Inițial este recomandată o evaluare psihologică.

”Psihoterapia are efect foarte bun, tratând cu succes majoritatea atacurilor de panică. Modificarea tiparului de gândire și comportament se pot face atât prin investigații amănunțite ale istoricului persoanei cât și prin accent asupra abordării situațiilor din prezent.

În ceea ce privește tratamentul medicamentos, acesta este mai uşor de folosit, acționează mai rapid odată ce atacul s-a instalat, este la dispoziția individului, dar efectele sale benefice se pot reduce odată cu renunțarea la tratament. În practica clinică se preferă o îmbinare a celor două modalități de tratament: psihoterapie și (dacă e cazul) tratament medicamentos”, explică Monica Dinulescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212